Sfântul Domnitor Neagoe Basarab a fost comemorat vineri la Mănăstirea Dealu din Arhiepiscopia Târgoviştei în cadrul unei ceremonii organizate cu ocazia împlinirii a jumătate de mileniu de la trecerea în veşnicie.
La eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon a acordat Diploma omagială „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” atât profesorilor de Religie care s-au remarcat în colaborarea dintre Parohie și Școală, cât şi comitetelor parohiale de tineret care s-au evidenţiat în sprijinirea misiunii pastorale a Bisericii.
Ierarhul le-a vorbit celor prezenţi despre Sfântul Neagoe Basarab, ctitorul Catedralei Mitropolitane din Târgoviște, şi l-a asemănat cu alţi sfinţi domnitori români.
„El fost un adevărat prinț isihast, un autentic promotor al Renașterii, de factură creștină, și un model de domnie pământeană, revendicat de simboluri luminoase ale istoriei noastre naționale, precum Voievodul Matei Basarab ori Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu”.
„Strălucit ucenic al Sfântului Ierarh Nifon, Sfântul Voievod Neagoe Basarab a promovat rezistența prin cultură și prin credință, sprijinind Biserica Ortodoxă ca principal fundament național în istorie”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.
Au participat la eveniment consilieri eparhiali, protopopi, preoţi de parohie, elevi din comitetele de tineret parohiale și monahii de la Mânăstirea Dealu.
Citeşte şi: Sfântul Neagoe Basarab şi-a slujit ţara şi Biserica într-o manieră exemplară, spune Ioan-Aurel Pop
„Întotdeauna m-a fascinat, pentru că-l consider un personaj european în primul rând”, afirmă Președintele Academiei Române despre Sf. Neagoe Basarab în documentarul „Pe urmele Măriei .....
Data: Sep 25, 2021
În Sala de festivităţi a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a avut loc sâmbătă un simpozion în memoria .....
Data: Sep 25, 2021
Ziua Europeană a Limbilor este celebrată în fiecare an la 26 septembrie, începând cu anul 2001, proiect implementat la inițiativa Consiliului Europei.
Obiectivele generale ale Zilei Europene a .....
Data: Sep 26, 2021
În ultima duminică din luna septembrie celebrăm Ziua Satului Românesc, sărbătoare instituită prin Legea nr. 44/2020.
„Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, de către celelalte .....
Data: Sep 26, 2021
„Deşi a domnit doar nouă ani, între 1512-1521, Sfântul Domnitor Neagoe Basarab a rămas o figură luminoasă în istoria poporului român”, a subliniat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în ziua de duminică, 26 septembrie 2021, la hramul Mănăstirii Snagov.
Sfântul .....
Data: Sep 26, 2021
Patriarhul Daniel a anunţat duminică la Snagov că au început lucrările la Centrul de protejare şi promovare a patrimoniului cultural al Mănăstirii Snagov.
Anunţul a fost făcut la finalul
Data: Sep 26, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).