Sfanta Liturghie arhiereasca in Parohia Maica Domnului - Oota din Craiova

Credinciosii din Parohia craioveana Maica Domnului – Oota, l-au avut in mijlocul lor, in Duminica a II-a din Postul Mare, pe Inalt Preasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei. Cu acest prilej, IPS Parinte Mitropolit a savarsit slujba Sfintei Liturghii, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a precizat Gheorghe Cioiu.La finalul slujbei religioase, IPS Irineu a explicat invataturile desprinse din pericopa evanghelica a acestei duminici, referitoare la minunea vindecarii slabanogului din Capernaum (Marcu 2, 1 - 12). Din cuvintele Mantuitorului, Fiule, iertate sunt pacatele tale! , retinem ca orice suferinta in viata omului are la baza un pacat, o greseala, o incalcare a poruncilor divine. Lucru cunoscut inca de la stramosul nostru Adam, care, ne spune Sfanta Scriptura, de indata ce a pacatuit a pierdut harul dumnezeiesc, a pierdut Raiul si a trebuit sa moara. De atunci, acest germen al greselii, aceasta samanta a putreziciunii, cum o denumim intr-una din rugaciunile de la Sfantul Maslu, se afla in noi. Chiar daca suntem icoane ale lui Dumnezeu, trupul nostru se strica, moare si se descompune, pentru ca samanta dumnezeiasca sadita in noi la creatie, sa odrasleasca intru viata vesnica. Iar cel care a venit sa ne rascumpere, sa ne daruiasca viata cea vesnica, luand firea noastra cea pacatoasa asupra Sa, a fost Mantuitorul Iisus Hristos. Cel care, precum slabanogului aflat pe patul de suferinta, ne spune si noua: , Fiule, iertate sunt pacatele tale! Şi deodata, rautatea, slabiciunea, neputinta, ies din noi, lasand loc harului de la Dumnezeu care, pe cele neputincioase le vindeca si pe cele cu lipsa le implineste. Iar Evanghelia acestei duminici ne spune ce trebuie sa facem pentru ca harul sfintitor trimis noua de Dumnezeu sa nu plece de la noi. Astfel, bolnavul si insotitorii sai, au venit inaintea Mantuitorului Iisus Hristos cu credinta. Asa precum si noi venim la biserica pentru ca suntem credinciosi si il marturisim pe Dumnezeu. Este vorba de o credinta exprimata prin modul de viata si traire, prin faptele bune savarsite. Pentru ca nu oricine zice Doamne, Doamne, va intra in Imparația cerurilor (Matei 7, 21), ci numai cei ce fac voia Tatalui meu care este in ceruri (Matei 12, 49). Asadar, Duhul sa nu il stingeti, proorocirile sa nu le dispretuiti (I Tesaloniceni 5, 19-20), ne spune Sfantul Pavel, ci toate sa le facem spre slava lui Dumnezeu, ca si noi, aflandu-ne in Biserica slavei lui Dumnezeu, sa fim vindecati de neputintele noastre si sa ajungem in Imparatia cerurilor , a spus IPS Irineu.De asemenea, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre dimensiunea teologica a celei de a doua Duminicii a Postului Mare, inchinata de Sfanta noastra Biserica Teologului energiilor necreate , Sfantul Grigorie Palama. Acest sfant parinte, calugar isihast, un sfant ierarh traitor si marturisitor, ne-a aratat ca daca ne curatim viata si sufletul de povara pacatelor si a grijilor lumesti si ne indreptam cu toata fiinta noastra spre Dumnezeu, putem fi martorii vederii luminii dumnezeiesti. Acea lumina a slavei ceresti care se afla sadita in interiorul nostru, insa de multe ori, datorita pacatelor, ea se diminueaza pana la stingerea totala. Iar ca sa o reaprindem trebuie sa ne rugam cu lacrimi de pocainta lui Dumnezeu, asa cum se ruga Sfantul Grigorie Palama: Doamne lumineaza intunericul meu! Sa-l rugam pe Sfantul Grigorie Palama ca sa ne fie ghid si indrumator spre Imparatia cerurilor si, asa cum el a vazut lumina cea dumnezeiasca, si noi sa fim vrednici de vederea luminii Invierii , a incheiat IPS Parinte Mitropolit Irineu.Biserica Maica Domnului – Oota, repere istoriceBiserica Oota este monument istoric si dateaza de la inceputul secolului XIX-lea. A fost construita pe dealul Oota, in mahalaua ce poarta acelasi nume (numele "Oota" vine de la locuitorii "Ootesti" amintiti in pisania bisericii). Pe locul unde astazi se ridica lacasul de inchinare se gasea, pe la 1800, o biserica din lemn. In 1813 a fost zidita o biserica din caramida, cu blagoslovenia Prea Sfintitului Parinte Episcop al Ramnicului, Chir Galaction, in zilele Mariei Sale Gheorghe Caragea Voievod . Pictura a fost finalizata in anul 1817. Dintre ctitori amintiti in pomelnicul scris de Dionisie Eclesiarhul se remarca Constantin Brailoiu, ajutat de mai multi boieri si negustori din zona. In anul 1879 se ridica clopotnita de la intrearea in curtea bisericii, constructie care se pastreaza in original si astazi. Pe langa biserica a functionat un timp si o scoala particulara. Sfantul locas a suferit mai multe lucrari de renovare si consolidare, ultimele fiind efectuate in perioada 1984 – 1988, cu binecuvantarea vrednicului de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 979

Id: 29589

Data: Mar 31, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).