Într-un mesaj transmis cu prilejul pelerinajului de la Iaşi, prezentatorul Tv Dan Negru o numeşte prietenă pe Sfânta Parascheva şi evidenţiază că i-a dublat mereu bucuriile şi i-a înjumătăţit necazurile.
„Mi-e dor de prietena mea din Iași. Se fac doi ani de când lipsesc de la ziua ei… De mulți ani, în octombrie, vin la Iași să-i mulțumesc că m-a purtat prin lumină tot anul. Revelionul mulțumirilor mele e mereu pe 13 octombrie. Îi spun prietenă și nu fac, astfel, vreo necuviință, pentru că prietenia e cea care dublează bucuriile și înjumătățeste necazurile. Și asta am simțit că a făcut în viața mea prietena Sfânta Parascheva. Mereu mi-a dublat bucuriile și mi-a înjumătățit problemele. Găsiți-vă un sprijin care sa facă asta în viața voastră. Eu îl am. În octombrie, an după an, am învățat sa-i aduc mulțumiri. Atunci e revelionul mulțumirilor mele…”, a transmis Dan Negru.
Anul acesta, racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost aşezată spre închinare pelerinilor, în baldachinul din proximitatea catedralei, în data de 8 octombrie.
În ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă și care, în număr restrâns, vor putea să intre în spații delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane și să se poată păstra distanța recomandată de autorități. Slujba va putea fi urmărită și de la distanță pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în această zonă.
Sursă foto: Doxologia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 280
Id: 75048
Data: Oct 13, 2021
Imagine:
„L-am rugat pe Dumnezeu ca să reverse harul și binecuvântarea Sa asupra tuturor celor care se nevoiesc ca niște albine pentru a menține aprinsă candela Ortodoxiei în nordul Dobrogei. Ne exprimăm convingerea că și de astăzi înainte slujitorii sfintelor altare din mănăstiri și .....
Data: Oct 13, 2021
Arhiepiscopul Dunării de Jos a afirmat marți că Sf. Cuv. Parascheva este persoana cea mai îndrăgită de români, după Maica Domnului. Ierarhul a transmis pe
Data: Oct 13, 2021
La intrarea în cimitirul Mănăstirii Cernica a fost amplasată o hartă cu locurile unde sunt înmormântate personalităţile care îşi dorm acolo somnul de veci. Harta poate fi accesată şi prin internet.
Proiectul le oferă posibilitatea credincioşilor să identifice mai .....
Data: Oct 13, 2021
Moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica sunt aduse miercuri spre închinare la parohia bucureșteană „Sfântul .....
Data: Oct 13, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a participat săptămâna trecută la consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Dolj, informează eparhia. Ierarhul i-a felicitat pentru .....
Data: Oct 13, 2021
Peste 50.000 de pelerini au venit de vineri până acum în Iaşi la întâlnirea cu Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Gheorghe Pelerinul, ale căror moaşte sunt aşezate în curtea Catedralei Mitropolitane.
Sfânta Liturghie de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva va fi .....
Data: Oct 13, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).