Biserica Ortodoxa se va afla maine, 2 aprilie, in Sfanta si Marea Vineri. Aceasta zi este una de o profunda tristete deoarece aminteste de rastignirea, moarte si ingroparea Mantuitorului.Cu privire la aceasta zi, Inaltpreasfintitul Nicolae, Mitropolitul Banatului a spus: Vinerea cea Mare este momentul care ne aduce mereu aminte de aceasta clipa a mortii trupesti a Mantuitorului nostru. Iisus nu a fost numai Fiul lui Dumnezeu ci a fost si om. Iata ca aceasta zi ne demonstreaza umanitatea Mantuitorului Iisus, El fiind rastignit pe cruce si murind pentru noi oamenii. In aceasta zi sa ne aducem si noi aminte ca vom avea un sfarsit al nostru, dar pana se va produce acest sfarsit sa ne imbogatim viata cu fapte bune si bineplacute lui Dumnezeu , informeaza TRINITAS TV. Tot in aceasta zi, invatatura ortodoxa marturiseste ca Mantuitorul Iisus Hristos s-a pogorat in iad pentru a ridica la viata vesnica, pe cei adormiti.De asemenea, Preasfintitul Parinte Sofronie al Oradiei a spus: In mormant cu trupul, in iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, in rai cu talharul si pe scaun impreuna cu Tatal si cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplandu-le Cel ce esti necuprins - aceste cuvinte inspirate sun rostite de sfintitii slujitori la fiecare Sfanta Liturghie si reflecta in mod extraordinar marea taina ce s-a petrecut la Invierea Mantuitorului Iisus .Maine seara credinciosii vor participa la Denia Prohodului Domnului, una dintre cele mai frumoase, dar si triste slujbe ale Bisericii Ortodoxe.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 559
Id: 5458
Data: Apr 1, 2010
Imagine:
Cuvioasa Maria Egipteanca a trait in a doua jumatate a secolului al IV-lea si inceputul secolului al V-lea si a trecut la Domnul in anul 431. Viata acestei cuvioase a fost consemnata in scris de Sfantul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (550-638), si a fost gasita la calugarii de la .....
Data: Apr 1, 2010
In Biserica Ortodoxa in Vinerea Patimilor are loc scoaterea Sfantului Epitaf. La Catedrala Patriarhala vor fi savarșite maine, 2 aprilie, Ceasurile imparatești și slujba Vecerniei. Dimineata, in cadrul slujbei se va scoate Sfantul Epitaf in mijlocul Bisericii.Parintele arhimandrit Timotei .....
Data: Apr 1, 2010
Sectorul social-filantropic al Episcopiei Oradiei desfasoara, in Saptamana Patimilor, un program cu caracter social, intitulat De Pasti, adopta un suflet informeaza TRINITAS TV. Astfel ieri, 31 martie, un numar de saptezeci de tineri si adulti cu dizabilitati, in majoritate imobilizati la .....
Data: Apr 1, 2010
La Catedrala Patriarhala, in dimineata acestei zile, a fost oficiata Vecernia scoaterii Sfantului Epitaf de catre slujitorii sfantului locas in frunte cu Parintele Arhimandrit Timotei Aioanei, Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucurestilor si mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale. Vecernia a .....
Data: Apr 2, 2010
Ieri, 1 aprilie, la Catedrala patriarhala din Bucuresti, a avut loc sfintirea Marelui Mir, in cadrul Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare, unita cu Vecernia. Slujba Sfintei Liturghii si sfintirea Marelui Mir au fost savarsite de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe .....
Data: Apr 2, 2010
O delegatie a Patriarhiei Romane condusa de Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, va aduce cu un avion special Lumina Sfanta de la Biserica Sfantului Mormant.Ea va fi oferita la slujba de Inviere, clerului si credinciosilor prezenti la .....
Data: Apr 2, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Atlas biblic - Psalmul 14 - Pr Petre Semen 21 01 2014
Atlas biblic - Sfanta Treime - Alexandru Flavian Sava - Pr Petre Semen 05-04-2016
Atlas biblic - Psalmul 13 - Pr Petre Semen 07-06-2016
Atlas biblic - Ingerii cazuti - Pr Alexandru Mihaila - 07 04 2014
Atlas biblic - Profetul Amos - Pr Alexandru Moldovan
Atlas biblic - Proorocul Ilie - Pr Remus Onisor 2013-06-28
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).