Biserica Ortodoxa Româna sarbatoreste astazi, 23 noiembrie 2013, pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea.Sfântul Cuvios Antonie s-a nascut într-un sat din judetul Vâlcea. De tânar a fost tuns calugar la Schitul Iezerul-Vâlcea, un schit retras, primind numele Antonie. Apoi, sporind în rugaciune si smerenie, cu binecuvântarea egumenului, s-a retras la viata pustniceasca în Muntele Iezerul din apropiere, prin anul 1690. Neavând un lacas propriu de rugaciune, Cuviosul Antonie a luat binecuvântare si a sapat singur cu mâinile sale un mic paraclis în stânca, lucrând trei ani de zile. Apoi, Episcopul Ilarion de la Râmnicu-Vâlcea l-a sfintit.Pentru viata sa curata, Cuviosul a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii si al vindecarii. În scurt timp, numele lui a ajuns vestit chiar si dincolo de Carpati, în Transilvania. Dupa 28 ani de aspra nevointa, Cuviosul Antonie a raposat, înainte de anul 1714, si a fost înmormântat de egumenul Schitului Iezerul, împreuna cu obstea manastirii, lânga usa paraclisului sapat de el. Pâna astazi se pastreaza chilia Cuviosului, cunoscuta sub numele de 'Pestera Sfântului Antonie', dar si micul paraclis sapat în piatra.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 752
Id: 35803
Data: Nov 23, 2013
Imagine:

Data: Nov 23, 2013
Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe 25 noiembrie pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, care a trăit la începutul secolului al IV-lea. În Iaşi va fi sărbătoare la Biserica Toma Cozma, construită în anul 1807, pe coasta vestică a .....
Data: Nov 23, 2013
Repertoriul a fost susţinut de clasa de muzică a Şcolii Populare de Arte din Piatra Neamţ, coordonată de prof. Daniela Iacob. Scopul concertului caritabil a fost acela de a strânge fonduri necesare sinistraţilor din satul Cudalbi, judeţul .....
Data: Nov 23, 2013
Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit sâmbătă, 23 noiembrie 2013, Centrul social pentru copii din Vatra Dornei. Momentul de rugăciune a fost urmat de un spectacol .....
Data: Nov 23, 2013
Invitatul special din acest an este maestrul Grigore Leşe. Evenimentul va avea loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la iniţiativa părintelui Costel Mareş, protopop al .....
Data: Nov 23, 2013
Sâmbătă, 23 noiembrie, de sărbătoarea închinată Sfântului Cuvios Antonie de la Iezer, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim împreună cu Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul au oficiat Sfânta Liturghie la .....
Data: Nov 23, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).