Parohia „Acoperămantul Maicii Domnului și Sfantul Ioan Rusul” – Brancuși, din Sectorul 6 al Capitalei, a fost numită „model pentru parohiile tinere” sambătă, cu ocazia hramului. După slujba oficiată de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a avut loc un moment aniversar pentru a marca implinirea a 15 ani de la așezarea pietrei de temelie. Evenimentele au inclus o expoziție foto și un targ caritabil.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, le-a spus credincioșilor de la Parohia Brancuși că ocrotitorul lor spiritual ii reprezintă pe cei care pleacă departe de țară dar iși păstrează identitatea.
„Sfantul Ioan Rusul ii reprezintă pe acei străini care pleacă departe de țara lor dar iși păstrează identitatea. Și sunt mulți romani din vremea noastră, dar și ucraineni – din neamul lui – care au părăsit țara in condițiile pe care le știți cu toții, dar care și-au păstrat legea, au ținut mai mult la identitatea lor ortodoxă și la legea neamului lor pe care nu l-au trădat”.
„Sfantul Ioan Rusul, asemenea stancii”
Sfantul Ioan Rusul a trăit in urmă cu trei sute de ani. S-a născut in Ucraina de azi – ținut căzăcesc pe atunci și a fost luat prizonier la turci in anul 1711. Ajuns rob la un agă in apropiere de Capadocia, i s-a cerut să se lepede de credința ortodoxă dar nu a cedat niciodată.
„Sfantul Ioan a arătat tărie asemenea stancii”, a spus PS Timotei, numindu-l mai apoi și „diamant”.
„Aproape că nu a fost zi de cand căzuse slugă la turci să nu-i fie cerută părăsirea credinței, dar nu și-a schimbat dragostea cea dintai. Viața Sfantului Ioan Rusul – mai ales cei aproximativ douăzeci de ani de pribegie, de umilințe, de instrăinare au fost, de fapt, ani de mucenicie, chiar dacă nu a sfarșit martir, deși el ar fi dorit acest lucru”.
In partea a doua a predicii, ierarhul a vorbit despre Parohia Brancuși care implinește 15 ani de existență. Ani puțini, a remarcat PS Timotei, dar in care „s-au putut deja culege multe roade”. Preasfinția Sa a transmis felicitările Patriarhului Daniel la această ocazie către preotul paroh Costel Burlacu și intreaga comunitate.
Cuvantul Preasfinției Sale a deschis un moment aniversar.
In continuare, preotul paroh, care este și Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a vorbit despre „bucuria duhovnicească” a mărturisirii Domnului și a spus că numai prin aceasta pot fi invinse toate incercările, necazurile, bolile sau suferințele. Preotul Burlacu a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru grija constantă acordată Parohiei Brancuși și l-a numit „un prieten apropiat, un frate și un părinte” al comunității.
De asemenea, Pr. Costel Burlacu a transmis mulțumiri Patriarhului Romaniei, Primăriei Sectorului 6 și altor ctitori și susținători ai parohiei.
La finalul slujbei, moaștele Sfantului Ioan Rusul au fost purtate in jurul bisericii.
„Parohia Brancuși este un model pentru parohiile tinere”
După procesiune, a avut loc deschiderea expoziției de fotografie „15 ani de misiune: in imagini” realizată in parteneriat cu Agenția de știri Basilica.
„Parohia Brancuși constiuie un model pentru alte parohii tinere”, a spus PS Timotei la vernisaj. „Fotografiile din jurul bisericii vorbesc de la sine despre ceea ce s-a realizat aici”, a adăugat ierarhul invitand publicul să vizioneze imaginile care vor apărea ulterior intr-un album aniversar.
Tot in apropierea bisericii, in colaborare cu Fundația World Vision Romania, a fost organizat un targ caritabil cu produse de panificație realizate de copiii ucraineni, beneficiari ai centrului educațional Happy Bubble din cadrul parohiei, impreună cu copiii care participă la atelierele Brancuși. Fondurile colectate vor fi direcționate spre achiziționarea de obiecte de igienă pentru varstnicii de la Centrul Sfantul Nectarie – Sector 6 și vor sprijini campania „Copiii de la sat au nevoie de ochelari” derulată de World Vision Romania.
Parohia Brancuși, situată in Aleea Pasărea de Aur nr. 25, a fost inființată in anul 2008 și a desfășurat de-a lungul timpului diverse proiecte sociale și culturale. Printre acestea se numără Crosul Bucuriei, o competiție sportivă dedicată copiilor și tinerilor din parohie, Serile Culturale Brancuși, care au inclus seri de teatru și muzică, precum și Workshop-ul de Comunicare Eclezială, ateliere de jurnalism și comunicare susținute de jurnaliști din presa laică și religioasă. Biserica parohială a fost sfințită in anul 2021 de Patriarhul Romaniei
In prezent, Parohia Brancuși găzduiește un centru educațional in parteneriat cu World Vision Romania, numit Happy Bubble Brancuși, dedicat copiilor refugiați din Ucraina. Acest centru oferă zilnic servicii socio-educaționale, consiliere pentru gestionarea traumelor, cursuri de limba romană și activități adecvate varstei, in scopul dezvoltării armonioase și incluziunii sociale.
Mai multe imagini de la eveniment vor fi disponibile in curand in Secțiunea Galerii Foto.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 181
Id: 78387
Data: May 29, 2023
Imagine:
S-au implinit sambătă 423 de ani de la prima unire politică a romanilor, iar infăptuitorul ei – „un domnitor roman profund credincios”, este omagiat ca martir și erou al națiunii romane.
Actul de unire din 27 mai 1600 .....
Data: May 29, 2023
In data de 31 mai, ora 18.30, Opera Nationala Romana din Cluj-Napoca va prezinta( va invita la) un spectacol inedit cu muzica din îndrăgitele filme „Veronica” şi „Mama”, care au încântat ..... Data: May 29, 2023 |
„Filantropia creștină a imbrățișat nevoile bătranilor nu doar ca pe o chestiune de asistență socială, ci a intărit intotdeauna importanța spirituală a prețuirii varstnicilor ca fiind tezaure vii de .....
Data: May 29, 2023
Părintele Patriarh Daniel a vorbit luni, in deschiderea Conferinţei pastoral-misionare semestriale de primăvară a clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor, despre semnificația spirituală a prezenței varstnicilor in viața .....
Data: May 29, 2023
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat duminică slujba de sfințire a bisericii „Adormirea Maicii Domnului” – Malaxa din Sectorul 3 al Capitalei. La final, au fost premiați .....
Data: May 29, 2023
Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a transmis un mesaj la mutarea la cele veșnice a Protoschimonahului Iacob Birsan, nașul său de .....
Data: May 29, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).