Biserica noastra il sarbatoreste astazi, 1 ianuarie, pe Sfantul Vasile cel Mare, Arhiepiscop in Cezareea Capadociei. Acest sfant este sarbatorit si in ziua de 30 ianuarie, impreuna cu Sfantul Ioan Hrisostom si Sfantul Grigorie Teologul.In 329-330 se nastea in Cezareea Capadociei un prunc binecuvantat, unul dintre parintii capadocieni, dar singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit cel Mare'. Mare personalitate eclesiastica, organizator, excelent exponent si aparator al adevaratei invataturi de credinta, parinte al monahismului rasaritean, reformator al liturghiei, Marele Capadocian ramane in permanenta o pilda vie pentru slujitorii si fiii Bisericii lui Hristos.Parintii sai, Vasile si Emilia, se nevoiau pentru curatia sufletului, pentru primirea celor straini, pentru ingrijirea celor bolnavi, pentru ingrijirea slujitorilor Bisericii. Sfantul Grigorie Taumaturgul, care i-a cunoscut foarte bine, spunea ca i-au uimit pe locuitorii Pontului si ai Capadociei pentru dragostea ce o aratau celor saraci. Insa darul de mare pret pe care familia capadociana il aducea Bisericii erau copiii lor, noua sau zece vlastare. Dintre toti au ramas cunoscuti cu numele doar cinci: Macrina, Vasile, Navcratie, Grigorie si Petru. Macrina s-a nascut pe la 328-329, a adormit intru Domnul intr-o sihastrie si este cinstita ca Sfanta. Navcratie s-a nascut in 332, a ajuns judecator si a murit calugar in 358-359. Grigorie s-a nascut la 334-335, s-a casatorit, a ajuns episcop de Nyssa si mare teolog, a adormit in 394 si este cinstit ca Sfant. Petru, cel din urma dintre cei cinci, s-a nascut probabil pe la 345-347, a ajuns episcop al Sevastiei si a murit in 392.Venirea pe lume a Marelui Vasile a fost insotita de o minune, asa cum ne incredinteaza fratele sau mai tanar, Grigorie, episcopul Nyssei. El a fost rodul rugaciunii fierbinti a tatalui sau, Vasile. Imediat dupa nastere, pruncul a fost incredintat unei doici din satul Annisa, la cativa km de Neocezareea.A crescut sub inraurirea bunicii sale, Macrina (cea Batrana), care fusese ucenica Sfantului Grigorie Taumaturgul. Ea a stat in permanenta langa Vasile si Macrina (cea Tanara) impartasindu-le acestora invatatura duhovniceasca izvorata din bogata sa experienta de viata. Bunica va ramane in amintirea celor doi copii ca un avva, ca un parinte al inceputului lor de viata. Sfanta Macrina a reusit sa destepte in sufletul copilului inceputul fricii de Dumnezeu, care de altfel a prins radacini adanci.Viata Sfintei Macrina si a Sfantului Vasile cel Mare reprezentau masura si etalonul pentru copiii mai mici ai familiei, rod al educatiei alese primite de la bunica lor Macrina cea Batrana. Primele lectii de retorica le-a primit de la tatal sau Vasile, el insusi retor in Cezareea Capadociei. Tatal, cu ajutorul Emiliei si al batranei Macrina, l-a indru¬mat pe tanarul Vasile spre doua cai: educatia si nevointa pentru virtute.Un rol esential in educatia sa l-a avut si unchiul sau Grigorie de care s-a legat sufleteste. Grigorie va ajunge mai tarziu episcop, el fiind acela care a calauzit primii pasi ai tanarului Vasile spre scoala din Cezareea Palestinei. Aici va ajunge in anul 342 sa invete alaturi de Sfantul Grigorie Teologul, cel care mai tarziu ii va fi prieten apropiat. Imaginea Marelui Capadocian este pusa in lumina de catre Sfantul Grigorie; El a fost retor intre retori inainte de a primi catedra de sofist, filosof intre filosofi inainte de a asculta lectii de filosofie, iar ceea ce este mai de seama, el a fost preot pentru crestini inainte de hirotonie'. Vasile era considerat un geniu, caci cum altfel s-ar explica cuvintele colegului sau Grigorie? In afara de Grigorie, Sfantul Vasile cel Mare s-a apropiat si de alti doi colegi, Eusebiu si Ilarion, si acestia copii cu aleasa educatie crestina. Cu Eusebiu a legat o prietenie foarte stransa. Mai tarziu, in timpul scolii din Constantinopol, vor imparti aceeasi camera. Tot in Cezareea, Vasile il va intalni pe Sofronie, capadocian si el, care a urcat treptele ierarhiei de stat ajungand eparhul Constantinopolului. In cea de-a 272 epistola a sa, Vasile ii aminteste de prietenia pe care o legasera in anii de scoala din Cezareea, prietenie care, spune Vasile, a inceput la varsta dintai' si a continuat pana la batranete.Dupa terminarea studiile din Cezareea in anul 347, Vasile a fost trimis, datorita bogatele cunostinte pe care le avea pre¬cum si istetimii sale, sa studieze la cele mai alese scoli ale timpu¬lui din Constantinopol si Atena, unde a avut dascali renumiti, precum invatatul Libaniu. Sufletul ii era ca un pamant insetat. Avea in caracterul sau ceva din logica Sfantului Iustin Martirul si Filosoful, care, tanar fiind, incercase toate sistemele filosofice, audiind profesori pitagoreici, peripatetici, stoici si platonici, fara ca acestea sa-l departeze de adevar. Acest lucru il va sublinia si Marele Vasile in omilia sa Catre tineri, atunci cand ii indeamna pe acestia sa fie asemenea albinelor care alearga la toate florile dar culeg doar polenul.Ajuns in marea cetate a Constantinopolului, Vasile s-a grabit sa-l intalneasca pe Libaniu. El era cel mai mare dascal al vremii, cel mai mare dintre retori. Conducerea scolii din Constantinopol il silise sa paraseasca cetatea si sa-si deschida o scoala in Nicomidia, cetate bogata de pe malul Bosforului. Se pare ca Vasile mergea deseori in Nicomidia pentru a-l audia pe marele Libaniu. El va pastra mai tarziu o bogata corespondenta cu acesta, aproape 25 de epistole, dintre care 13 sunt considerate autentice. Despre perioada petrecuta la Constantinopol nu exista foarte multe informatii istorice, se stie doar ca aici sfantul a ramas doar o scurta perioada de timp, si aceasta deoarece sofismul si oratoria, stiinte bazate pe filosofia enciclopedica nu l-au putut satisface pe tanarul cautator de adevar.Din Constantinopol, Sfantul Vasile cel Mare a plecat la Atena (351) unde a devenit bun prieten cu Sfantul Grigorie Teologul pe care-l cunoscuse la scoala din Cezareea Palestinei. Sfantul Grigorie vorbeste despre anii petrecuti impreuna la Atena: Ne-am descoperit unul altuia dorintele, a caror tinta comuna era iubirea de intelepciune, viata cea lepadata de lume, si am fost unul pentru altul toate: si prieteni, si comeseni, si rudenii. Cu asemenea sentimente unul fata de altul tindeam noi inainte, neavand ca ajutor decat pe Dumnezeu si iubirea noastra'.Drumul pe care mergeau cei doi tineri zi de zi cunostea doar doua directii, biserica si scoala: Doua cai ne erau cunoscute: cea dintai desavarsita ne ducea la sfintele noastre biserici si spre invatatorii de acolo, cealalta, care nu era de aceeasi vrednicie ca cea dintai ne ducea la invatatorii stiintelor lumesti', marturiseste Sfantul Grigorie Teologul. In anul 355, Sfantul Vasile cel Mare paraseste Atena si se intoarce in patria natala, nemaigasindu-l in viata pe tatal sau. La rugamintea capadocienilor el suplineste catedra de retorica a tatalui sau. Totusi, Sfantul Vasile cel Mare nu se simtea implinit, el stia ca adevarata viata, singurul mijloc de a ajunge la desavarsire este aceasta; sa-ti vinzi averea, sa o imparti fratilor saraci si, mai ales sa nu te ingrijesti de cele ale vietii acesteia si sa nu fii legat cu sufletul de nimic din cele de aici'. Sfantul Vasile cel Mare considera ca viata evanghelica autentica este lapadarea de lume, fie in mijlocul multimii oamenilor, fie in pustie. Pentru a lua pulsul vietii monahale din vremea sa, Sfantul Vasile cel Mare a facut dese incursiuni in Mesopotamia, Siria, Palestina si Egipt. Si, intr-adevar, spune el, pe multi am gasit in foame si in sete, in frig si in lipsa de haine, necrutandu-si trupul si nevoind sa poarte catusi de putin grija de el. Mirandu-ma de aceasta si fericind viata unor asemenea barbati care arata in fapte ca poarta in trupul lor moartea lui Iisus, am dorit si eu sa ma fac, dupa cat imi va fi cu putinta, urmator lor'. Sfantul Vasile cel Mare, intorcandu-se din calatorie, a vazut cum calugarii care vietuiau in singuratate, in pustiul Cezareei, erau mai de graba singurateci decat retrasi. El a fost cel care i-a adunat pe acestia in locuri organizate, stabilind astfel o oarecare randuiala. Nu dupa mult timp, in jurul sau s-au adunat multime de ucenici, punandu-se astfel temeliile primei comunitati cenobitice in 358, pe malul raului Isis, langa Neocezareea. Aici este vizitat de bunul sa prieten Sfantul Grigorie si impreuna redacteaza Filocalia, o colectie de texte din scrierile lui Origen. Tot acum sfantul concepe Regulile monahale mari si mici. Sfantul Vasile cel Mare a fost si ramane unul dintre marii parinti ai monahismului de tip chinovial. In anul 364, Sfantul Vasile cel Mare a primit harul preotiei, fiind hirotonit de episcopul Eusebiu de Cezareea. A fost ales episcop al comunitatii din Cezareea Capadociei si exarh al Pontului, pastorind noua ani: din 370 si pana in 379, cand trece la Domnul pe data de 1 ianuarie.De la Sfantul Vasile cel Mare, Biserica a mostenit un bogat tezaur: opere dogmatice, ascetice, exegetice, omilii si cuvantari, panegirice, Regulile monahale mari si mici, canoane si Liturghia ce-i poarta numele. In Cezareea Capadociei a infiintat institutii de asistenta sociala cunoscute sub numele generic de Vasiliade, cum ar fi: azile, ospatarii, case pentru reeducarea fetelor decazute, scoli tehnice si spitale pentru leprosi.Sfantul Vasile cel Mare este un mare aparator al adevarului, aparand dreapta credinta inaintea ereticilor care tagaduiau dumne¬zeirea Fiului condusi de Eunomiu (arieni) sau dumnezeirea Sfan¬tului Duh (pnevmatomahii sau adeptii lui Macedonie). Activitatea sa apologetica nu a fost privita cu ochi buni de toata lumea, iar in unele cazuri a fost pe nedrept acuzat de erezie. El a fost acuzat ca ar fi adus inovatii in invatatura Bisericii. Ca raspuns la aceste acuzatii, Sfantul Vasile a scris tratatul Despre Duhul Sfant, in care arata dumnezeirea si cinstirea Duhului cu Tatal si cu Fiul, adica egalitatea celor trei Persoane ale Sfintei Treimi. Pentru a stabili invatatura despre Duhul Sfant, s-a intrunit sinodul de la Rimini, unde s-a semnat si o marturisire de credinta. In anul 364, imparatul Valens a urcat pe tronul Bizantului. Acesta era simpatizant al arianismului si i-a excomunicat pe toti episcopii ce semnasera mar¬turisirea de la Rimini, insa Sfantul Vasile cel Mare a reusit sa se mentina in scaun. Sfantul Vasile cel Mare este praznuit pe data de 1 ianuarie a fiecaruia an, iar Liturghia care-i poarta numele se savarseste de zece ori pe an: in primele cinci Duminici ale Postului Mare, in Joia si Sambata Mare, in Ajunul Craciunului si al Bobotezei si pe 1 ianuarie, ziua de praznuire a Sfantului. Sfantul Vasile cel Mare a avut rude pe teritoriul Romaniei de azi (Dacia carpato-danubiano-pontica) intre care pe episcopul Bretanion al Tomisului si pe Sfantul Mucenic Sava de la Buzau.Sursa: 'Sinaxarul Sfintilor Capadocieni', Editura Cuvantul Vietii, Bucuresti, 2009
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 717
Id: 3952
Data: Dec 31, 2009
Imagine:
Mesajul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel cu prilejul Anului Nou 2010:
Data: Dec 31, 2009
Sute de credincioși au umplut, astazi, 1 ianuarie 2010, pana la refuz Catedrala Patriarhala din București, de Anul Nou civil, informeaza Radio TRINITAS. In aceasta zi, cand Biserica Ortodoxa a sarbatorit Taierea imprejur dupa Trup a Domnului și pe Sfantul Ierarh Vasile cel Mare, slujba Sfintei .....
Data: Jan 1, 2010
HOTĂRÂREA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE PRIVIND PROCLAMAREA ANULUI OMAGIAL AL CREZULUI ORTODOX ŞI AL AUTOCEFALIEI ROMÂNEŞTISfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta sa din ziua de 18 iunie 2009, a luat in examinare referatul Cancelariei Sfantului Sinod in .....
Data: Jan 1, 2010
In teologia patristica, spiritualitatea sau deschiderea Sfintei Scripturi are ca premisa Jertfa lui Hristos (Apoc. 5, 9), caci literele cu orizontalitatea lor nu pot arata adancul inimii care deschide cerul, asa cum Hristos aratat (Ioan 1, 31) prin Botez nu putea fi cunoscut (Ioan 17, 3) .....
Data: Jan 1, 2010
Biserica sarbatoreste, astazi, 1 ianuarie, la opt zile de la Nasterea Domnului, Taierea imprejur cea dupa trup a Mantuitorului Hristos. Sinaxarul acestei zile aminteste ca: 'De la Sfintii Parinti am luat obiceiul sa sarbatorim, dupa incheierea anului calendaristic, Taierea imprejur cea dupa .....
Data: Jan 1, 2010
In aceasta duminica, Inaltpreasfinititul Parinte Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfanta Liturghie la parohia ortodoxa Sibiu-Cibin. Lacasul dateaza din anul 1776 si a fost ridicat in timpul episcopului Inochentie Micu-Klein, informeaza TRINITAS TV.Parohia Sibiu-Cibin este asezata .....
Data: Jan 4, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
01. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 24.06.2012 - Duminica a III-a dupa Rusalii
05. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 22.07.2012 - Duminica a VII dupa Rusalii
09. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 19.08.2012 - Duminica a XI-a dupa Rusalii
36. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 24.02.2013 - Duminica a XXXIII-a dupa Rusalii (a vamesului si fariseului)
50. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 09.06.2013 - Duminica orbului
23. Talcuirea Evangheliei - Pr. Viorel-Ion Vacariu - 25.11.2012 - Duminica a XXX-a dupa Rusalii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).