Sfinții Ioan Botezătorul și Ioan cel Nou de la Suceava se intalnesc in același drum al mărturisirii, spune IPS Teofan

Șase ierarhi ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane au oficiat sambătă Sfanta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava cu ocazia sărbătorii Aducerii moaștelor Sfantului Mare Mucenic Ioan cel Nou la Suceava.

Sfanta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei impreună cu Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților, Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului, Episcopul Ignatie al Hușilor, și cu Episcopul vicar Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

In predica rostită la finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Teofan a evidențiat virtuțile de care au dat dovadă Sfantul Ioan Botezătorul și Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava.

„Sfinții Ioan Botezătorul și Ioan cel Nou de la Suceava se intalnesc in același drum al mărturisirii, pentru că nu s-au temut de stăpanitorii acestei lumi, cum de multe ori ne temem noi, ce zice unul, ce zice altul, ce iți zic cei mai mari, ce iți zic cei mai mici; foarte rar ne gandim și ce zice Dumnezeu in această situație”.

„Ei au căutat să vadă ce zice Dumnezeu, ce gandește Dumnezeu. In orice situație concretă din viață și-au urmat gandul lui Dumnezeu și nu gandurile oamenilor. Sfinții Ioan Botezătorul și Ioan cel Nou de la Suceava sunt chipuri binecuvantate care inspiră pe tot omul, dar inspiră in mod special pe cei tineri și pe părinții lor”, a evidențiat Inaltpreasfinția Sa.

„Creștinul adevărat este atent, veghează, dar nu-și pierde niciodată nădejdea. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute in această statornicie a credinței, să ne dăruiască puterea de a ne lăsa inspirați de chipurile sfinților, de a incerca, pe măsura noastră, să mergem pe același drum pe care au călătorit”, a concluzionat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Inaltpreasfințitul Părinte Calinic a oferit distincții de vrednicie

Persoanele care sprijină constant Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au primit distincți de vrednicie.

Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai inaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost oferit domnului Hanna Hannania, primar al orașului Bethleem – Palestina, și domnului Nikos Hadjistephanou, primar al orașului Karavas – Cipru, care i-a oferit, la randul său, Inaltpreasfințitului Părinte Calinic, o copie a unei vechi cruci bizantine și medalia cu stema Primăriei orașului pe care il conduce.

De asemenea, același ordin a mai fost oferit Contraamiralului (r) Ion Condur, comandant al flotei Marinei Militare Romane, și doamnei Elise Stan, etnomuzicolog.

Loredana Costea, persoana care se ingrijește de impărțirea pachetelor cu alimente pelerinilor, a primit Ordinul „Sfantul Mare Mucenic Ioan cel Nou”. Wincero Creative Group a fost distins cu același ordin pentru contribuția esențială la conturarea noii identități vizuale a Revistei teologice „Candela” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

La slujba de hram au participat numeroși pelerini, oameni de cultură și reprezentanți ai instituțiilor statului.

După slujba de hram, Alexandru Prelipcean, lector universitar in cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a prezentat primul volum al seriei a III-a din „Candela. Revistă de teologie și cultură a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților”.

Gheorghe Onișoru, prof. univ. la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a prezentat cartea „Luca Arbure – Portarul Sucevei”, semnată de arhid. Vasile M. Demciuc, consilier eparhial coordonator al Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură bisericească.

Activitățile dedicate hramului se vor desfășura pană duminică după oficierea Tainei Sfantului Maslu de Arhiepiscopul Calinic și Episcopul vicar Damaschin Dorneanul.


Sfantul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava s-a născut in jurul anului 1300, in cetatea Trapezunt, aflată in Asia Mică, pe malul Mării Negre. Pentru că nu a dorit să se lepede de dreapta credință, a fost martirizat in anul 1330, in Cetatea Albă.

Vestea minunilor pe care Sfantul Ioan cel Nou le-a săvarșit in decursul timpului a străbătut intreaga lume ortodoxă, moaștele sale fiind aduse la Suceava de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 221

Id: 78583

Data: Jun 26, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).