Sfintirea sediului Protopopiatului Campulung Moldovenesc

Sediul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc a fost sfinţit ieri de Înalt Preasfinţitul Pimen, după ample lucrări de extindere, reabilitare şi consolidare. Slujba de sfinţire a fost urmată de un Te Deum pentru toate binefacerile primite. La eveniment au participat consilieri de la Centrul eparhial Suceava, preoţii şi angajaţii Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. La finalul slujbei, pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc a explicat că lucrările de extindere la clădirea protopopiatului „au fost dictate de motive obiective“. Construcţia primului segment al sediului Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc a început în anul 2000 şi s-a finalizat cinci ani mai târziu. În anul 2010, din cauza unei igrasii, a fost afectată structura unei părţi a clădirii. Segmentul de clădire afectat a fost demolat, rezidindu-se din temelii. Noua structură a clădirii are o sală de conferinţe cu peste 100 de locuri, birouri pentru Cancelaria protopopiatului, două camere de protocol, grupuri sanitare, două magazii, garaj, spaţiu pentru centrală şi beci. „Spaţiile în care ne desfăşurăm activitatea sunt dotate cu mobilier nou. Dotările au ţinut cont de funcţionalitate, utilitate, estetic şi trăinicie“, a explicat pr. protopop Aurel Goraş.

„O bucurie sufletească şi o satisfacţie a lucrului bine făcut“

În multe parohii din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc sunt în construcţie biserici, aşezăminte sociale sau case parohiale. Sediul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc reprezintă astfel un exemplu, o încurajare şi un punct de referinţă pentru preoţii care au şantiere în parohii. „Avem un colectiv unit, fiecare angajat desfăşurându-şi activitatea cu profesionalism. Trebuie să remarc în mod deosebit osteneala pe care o depune doamna Elena Nisioi, angajată în cadrul protopopiatului, care se îngrijeşte de administrarea clădirii şi de protocol. De asemenea, preoţii noştri fac cinste Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Mulţi dintre ei sunt adevăraţi arhitecţi în tot ceea ce fac, având realizări în parohiile pe care le păstoresc. Aici mă refer la construcţia sau reconsolidarea de biserici, ridicarea de case sociale şi de case parohiale. Prin lucrările care s-au realizat la sediul protopopiatului am încercat să ne înscriem în linia preoţilor gospodari, spre slava lui Dumnezeu. Acum, când IPS Pimen a trecut prin toate încăperile protopopiatului pentru a le binecuvânta, am avut o bucurie sufletească şi o satisfacţie a lucrului bine făcut“, a mărturisit pr. protopop Aurel Goraş.

Mijloace pentru educaţia tinerilor

Sfinţirea sediului Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc a fost precedată de conferinţa pastoral-administrativă cu preoţii din această protoierie, prezidată de IPS Pimen. Referatul cu tema „Prin iubire spre sfinţenie în Taina Cununiei“ a fost susţinut de pr. Vasile Florescu, slujitor la parohia Frasin. După expunerea temei, IPS Pimen a răspuns întrebărilor adresate de preoţi, venind cu unele completări cu privire la Taina Sfintei Cununii. „Avem îndatorirea de a găsi nişte mijloace pentru educaţia tinerilor care urmează să se căsătorească. Această educaţie trebuie să înceapă încă din copilărie. Există tineri care vin la preoţi şi spun că nu pot să se căsătorească, invocând lipsa banilor, cerând să se săvârşească doar logodna. Preotul poate să-i convingă pe tineri să primească Taina Cununiei. Problema este foarte acută pentru că trăim într-o lume care merge tot mai mult spre secularizare, spre necredinţă. De aceea, sarcina stă în slujirea noastră şi constă în formarea tinerilor încă de la vârste fragede“, a explicat Înalt Preasfinţitul Pimen.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).