La doi ani de la trecerea la Domnul, Arhiepiscopul Pimen va fi pomenit vineri, 20 mai, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor.
Slujba de comemorare va fi oficiată începând cu ora 12:00 și va fi precedată de oficierea Sfintei Liturghii în biserica mare a Mănăstirii Sihăstria Putnei, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”.
Alături de obștea așezământului monahal, la slujbă vor participa și membrii Permanenței Consiliului Eparhial.
În semn de omagiu, la finalul slujbei de pomenire va fi interpretată „Balada” lui Ciprian Porumbescu, operă îndrăgită de vrednicul de pomenire ierarh, iar Grupul „Dimitrie Suceveanu” va intona mai multe cântări psaltice.
„Îi așteptăm cu drag pe cei care l-au cunoscut și prețuit pe Înaltpreasfințitul Părinte Pimen și care doresc să înalțe calde rugăciuni pentru sufletul celui ce a fost numit, pe bună dreptate, ‹părintele întregii Bucovine›”, a transmis obștea Mănăstirii Sihăstria Putnei.
Înaltpreasfințitul Părinte Pimen a fost Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților vreme de 29 de ani, fiind ales în funcție în data de 3 martie 1991.
A trecut la cele veșnice în 20 mai 2020 în urma infectării cu coronavirus, fiind înmormântat în cimitirul monahal de la Sihăstria Putnei.
Foto credit: Mănăstirea Sihăstria Putnei
Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 269
Id: 76917
Data: May 19, 2022
Imagine:
Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române, dirijat de Dr. Luminița Guțanu Stoian, a concertat marți la Ateneul Român.
Au fost interpretate 16 lucrări, de varietate tematică și stilistică, dintre care lucrări și compoziții corale religioase, .....
Data: May 19, 2022
Federația Filantropia a avut reprezentanți la Adunarea Generală a Organizației Eurodiaconia, în Bruxelles, eveniment desfășurat pentru prima oară dupa cei doi ani de pandemie, în perioada 11-13 mai 2022.
Eurodiaconia este o rețea de 57 de biserici și organizații .....
Data: May 19, 2022
Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului va
Data: May 19, 2022
Personalul din protoieriile Arhiepiscopiei Bucureștilor participă, în perioada 17-19 mai, la prima întrunire de după perioada pandemiei.
La reuniune, care se desfășoară la Mănăstirea Caraiman din Bușteni, județul Prahova, participă angajați ai Centrului Eparhial și .....
Data: May 19, 2022
Patriarhia Sârbă anunță „cu recunoștință către Domnul și cu bucurie” că Patriarhul Porfirie al Serbiei va sluji joi la Catedrala Sfântul Sava din Belgrad împreună cu Arhiepiscopul Ștefan al Ohridei în semn de restabilire a comuniunii euharistice dintre Biserica Ortodoxă Sârbă și .....
Data: May 19, 2022
O nouă acţiune a campaniei „Sănătate pentru sate” a avut loc sâmbătă în localitatea Fântânele din judeţul Prahova.
Nouăzeci de localnici au fost consultaţi gratuit de medici specialiști în diabet și boli de nutriție, cardiologie, gastroenterologie, ORL, stomatologie, .....
Data: May 19, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).