Micuta biserica din lemn din inima Baraganului, monument istoric, reamplasata, restaurata, resfintita si asezata in parcul de langa Muzeul National al Agriculturii, a fost in aceasta Sfanta Duminica locul de intalnire al credinciosilor cu Preasfintitul Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, informeaza sf-esc.ro. Inconjurat de un ales sobor de preoti si diaconi, Preasfintitul Vincentiu a savarsit Sfanta Liturghie arhiereasca din a doua duminica a Postului Mare inchinata Sfantului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. De asemenea, a transmis oamenilor un cuvant de invatatura legat de puterea postului si a rugaciunii.Desi acest sfant lacas de cult pare neincapator atunci cand te apropii, inauntru pare nesfarsit. Şi in aceasta zi credinciosii au venit in numar mare sa-si vindece sufletele in Biserica veche de peste 300 de ani. La fel ca si duminica trecuta, in aceasta zi s-a continuat colecta pentru completarea Fondului Central Misionar destinat ajutorarii semenilor aflati in nevoi. Atat credinciosii care s-au rugat la Biserica din lemn cu hramurile Buna Vestire si Sfantul Ierarh Nicolae cat si toti ceilalti care au participat la Sfanta Liturghie in toate lacasurile de cult din Eparhia Sloboziei si Calarasilor au daruit din putinul lor semenilor nevoiasi.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 575
Id: 4859
Data: Mar 1, 2010
Imagine:
In cadrul serilor duhovnicesti organizate in fiecare duminica a Postului Mare, ieri, 28 februarie la Centrul Eparhial pentru copii si tineret Sfantul Ioan Valahul', a avut loc un nou eveniment cultural dedicat de aceasta data personalitatii, teologului, profesorului, si academicianului .....
Data: Mar 1, 2010
Şi anul acesta, la 1 martie, la Manastirea Topolnita vor veni in pelerinaj numerosi crestini din Mehedinti pentru a lua apa sfintita si pentru a participa la Sfanta Liturghie arhiereasca savarsita de parintele episcop Nicodim. Tot cu acest prilej se vor citi si rugaciunile Sfantului Trifon, .....
Data: Mar 1, 2010
Pe 26 februarie 2010, in cadrul sedintei Sfantului Sinod (permanent) al Bisericii Ortodoxe din Ucraina, la propunerea Preafericitului Vladimir, Mitropolitul Kievului si al intregii Ucraine, a fost aprobata instituirea decoratiei Sfantul Petru Movila , informeaza patriarchia.ru. Sinodul a .....
Data: Mar 1, 2010
Astazi, 1 martie, la Spitalul Clinic de Urgenta Sfantul Pantelimon din Bucuresti a avut loc cea de-a XIII-a sesiune a Cercului Pastoral Comunicare si comuniune al preotilor de caritate din spitalele din Capitala. Tema acestei sesiuni a fost Cazuri speciale in pastoratia preotilor de .....
Data: Mar 1, 2010
A treia luna din anul calendaristic si a saptea din anul bisericesc cuprinde pomenirea unor sfinti de seama ai Bisericii, dar si sarbatori care preced Invierea Domnului. Pe 9 martie, in Bisericile Ortodoxe se face pomenirea Sfintilor 40 de mucenici din Sevastia. Soldati in slujba imparatului .....
Data: Mar 1, 2010
Daca prin bisericeasca randuiala s-a statornicit ca rostirea pericopei din Sfanta Evanghelie sa fie precedata de citirea celei din Apostol, acest lucru s-a facut avand constiinta cuvantului de profunzime dumnezeiasca si hotarator pentru mantuire . De aceea, cinstea si atentia de care trebuie .....
Data: Mar 1, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).