Preasfinţitul Părinte Ambrozie a oficiat Slujba Învierii Domnului şi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Comana. Este prima oară în istoria aşezământului monahal când un ierarh slujeşte în noaptea de Paşti în cadrul aşezământului monahal ctitorit de boierul Radu Şerban.
La miezul nopții, sute de credincioși au venit în locul special amenajat din fața bisericii Sf. Ierarh Nicolae, din curtea mănăstirii, pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim.
Slujbele au fost oficiate de Episcopul Giurgiului în aer liber.
Pentru credincioşii prezenţi au fost aşezate spre închinare fragmente din moaştele Sfintei Ecaterina (din patrimoniul mănăstirii) şi din ale Sfintei Matrona de la Moscova (sărbătorită în data de 2 mai).
Ierarhul l-a felicitat pe părintele Arhim. Mihail Muscariu, exarhul mănăstirilor din eparhia Giurgiului și stareț al Mănăstirii Comana, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a transmis credincioșilor „să prăznuiască aceste zile ale Sfintelor Paști cu pace și alese bucurii, potrivit datinii străbune” şi le-a oferit, în semn de prețuire, icoane cu scena Învierii Domnului și Pastorala Preasfinției Sale la Sfintele Paști.
Foto credit: Episcopia Giurgiului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 300
Id: 73464
Data: May 3, 2021
Imagine:
Peste 2000 de persoane din Episcopia Huşilor au primit daruri cu prilejul sărbătorilor pascale. Episcopul Ignatie a înmânat personal o parte .....
Data: May 3, 2021
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a afirmat luni că „lucrarea deosebită care se desfășoară” la Catedrala Națională „este o chemare și o adiere de Înviere către neamul nostru”.
În omilia rostită la Paraclisul Catedralei Naționale, Episcopul Vicar Patriarhal s-a .....
Data: May 3, 2021
Mai multe icoane de pe catapeteasma Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” a Curții Domnești sunt expuse publicului în Sala Auditorium a Muzeului de Istorie din Târgovişte. Expoziţia este deschisă până în data de 16 mai.
Expoziția cuprinde patru icoane .....
Data: May 3, 2021
„Îi mulțumim Domnului că în acest an am fost împreună cu credincioșii la sfânta biserică. Anul trecut am fost triști, dar în acest an bucuria noastră a fost deplină, căci împreună cu bunii noștri credincioșii am sărbătorit Învierea lui Hristos”, a
Data: May 3, 2021
S-au împlinit în data de 2 mai, 139 de ani de la naşterea protopopului martir Aurel Munteanu.
Pr. Aurel Munteanu s-a născut la data de 2 mai 1882, la Merghindeal, Sibiu.
A studiat teologia la Sibiu și Blaj. În 1907 a fost hirotonit preot pe seama parohiei .....
Data: May 3, 2021
Fotografii din Săptămâna Pătimirilor și de la Sărbătoarea Învierii Domnului în selectia noastră din Săptămâna în imagini.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).