]]>În după amiaza zilei de vineri, 23 octombrie 2015, după Slujba târnosirii Paraclisului Mănăstirii Ortodoxe Române Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț din Ikast și după agapa frățească, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Taina Sfântului Maslu în biserica parohiei românești din Herning-Ikast, Danemarca, după cum informează www.episcopiascandinavia.se Cuvântul duhovnicesc a fost rostit de Părintele Ioan Cojanu, Starețul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia. La invitația Părintelui Episcop Macarie care este cu metania din mănăstirea povățuită de Părintele Ioan, în aceste zile, preacuvioșia sa a avut mai multe întâlniri cu tinerii și credincioșii din Copenhaga și comunitățile românești din centrul Danemarcei. În cuvântul adresat creștinilor a subliniat importanța jertfei în viața religioasă care începe cu Jertfa lui Hristos și se continuă cu jertfa mucenicilor și cu jertfa noastră a fiecăruia. După Sfânta Liturghie, sâmbătă, 24 octombrie 2015, în aceeași biserică parohială din Herning-Ikast, Părintele Episcop Macarie a cununat doi tineri înveșmântați în portul tradițional românesc. Ierarhul i-a îndemnat pe miri și pe nuntași că așa cum au adus mărturie credinței ortodoxe și tradiției românești, prin prezența în biserică și prin purtarea acestor straie strămoșești, să le fie întreaga viață mărturisire a credinței și a tradiției înaintea oamenilor și a urmașilor. Toți credincioșii și copiii prezenți la slujbă au primit daruri din mâna ierarhului bucurându-se cu toții că s-au împărtășit de prezența, de sfaturile și încurajările păstorului lor duhovnicesc.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 617
Id: 57355
Data: Oct 25, 2015
Imagine:
]]>Duminică, 18 octombrie 2015, a fost zi de sărbătoare și pentru credincioșii din Verbania (Italia), comunitate care îl are ca protector pe Sfântul Evanghelist Luca, după cum .....
Data: Oct 25, 2015
]]>În perioada 22-24 octombrie 2015, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord se află în mijlocul românilor din Peninsula Iutlanda, Danemarca, după cum informează .....
Data: Oct 25, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, împlineşte astăzi, 24 octombrie 2015, 69 de ani, precum şi 20 de ani de la întronizarea ca .....
Data: Oct 25, 2015
]]>Biserica Ortodoxă cinsteşte mâine, 26 octombrie 2015, pe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. În această seară, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, Slujba .....
Data: Oct 26, 2015
]]>Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat, duminică, 25 octombrie 2015, un mesaj de felicitare Regelui Mihai I al României cu prilejul .....
Data: Oct 26, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).