În ceea ce priveşte comunicarea cu instituţiile, 30% dintre românii din diaspora au comunicat cel mai bine cu bisericile din comunitățile lor, evidenţiază cercetarea sociologică intitulată „Comunicarea cu românii de pretutindeni”. Pe primul loc, cu 35,5 %, s-au situat ambasadele.
La sondajul realizat de RePatriot au răspuns 1.141 de români din 31 de țări plecați din aproape toate județele României de peste 10 ani. Datele au fost anunţate în cadrul unei conferinţe de presă transmisă live pe Facebook. Din partea Patriarhiei Române a participat Pr. Nicolae Dascălu, Directorul publicaţiilor „Lumina”.
Părintele Dascălu a precizat că, pentru noi, oamenii Bisericii, „diaspora reprezintă dintr-o dată o responsabilitate pastorală și, în același timp, o datorie cetățenească, pentru că prin Biserică, de fapt, și noi încercăm să respectăm demnitatea umană românească oriunde s-ar afla și să oferim posibilități ca oamenii să aibă și legăturile spirituale, conexiunile cu tradiția și cu zona din care vin”.
„Considerăm că oriunde se află un român, comunitatea noastră românească trebuie să fie prezentă și Biserica Ortodoxă Română are o grijă pastorală și față de cei care pleacă pentru o perioadă sau definitiv din țară. Biserica este pe de o parte locul de întâlnire cu Dumnezeu pentru oamenii credincioși, dar în același timp este și locul de socializare, de întâlnire, de comunicare în limba părintească și de adaptare la condițiile din societățile diferite fără să uităm de unde venim”, a spus părintele Nicolae Dascălu.
Prin canalele media ale Bisericii Ortodoxe Române se păstrează o legătură cu diaspora, atât din punct de vedere eclezial, cât și comunicațional.
„Biserica Ortodoxă Română contribuie atât prin relația aceasta directă eclezială cu diaspora, cât și prin Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, prin paginile rețelelor de socializare ale parohiilor și mănăstirilor din țară și din străinătate. Noi încercăm să fim prezenți și acolo. Foarte mulți urmăresc filme documentare despre mănăstiri și tradițiile românești la TRINITAS TV sau citesc online materialele apărute în Ziarul Lumina, iar când vin în țară fizic în paginile tipărite”.
„De asemenea, prin toate canalele noastre de comunicare încercăm să păstrăm această legătură atât eclezial, cât și comunicațional. Menirea Bisericii este să fie mereu alături de oameni oriunde s-ar afla, să respecte opțiunile lor, dar în același timp să-i ajute să se pună în relație nu doar cu societatea în care trăiesc, ci și pe verticală cu cerul”.
Pe site-ul Agenţiei de ştiri Basilica există o secţiune dedicată Diasporei, care cuprinde ştiri despre comunităţile româneşti din afara graniţelor şi despre misiunea eclezială desfăşurată în rândul românilor aflaţi departe de ţară. În ultimi ani, pe site-ul basilica.ro, peste 15% din accesări provin din străinătate (Italia, SUA, Germania, Anglia şi Spania).
Agenţia de ştiri Basilica comunică atât în română, cât şi în engleză, pe următoarele reţele de socializare: Facebook, Twitter și Instagram. Iar românii din diaspora, conform datelor furnizate de RePatriot, folosesc Social Media pentru informare. 70% dintre ei utilizează, în acest sens, platformele de socializare.
RePatriot este o comunitate constituită ca o platformă de inspirație, consiliere și informație care își propune să faciliteze accesul românilor din străinătate la oportunitățile din țară.
Foto credit: Arhivă Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 255
Id: 74050
Data: Jul 1, 2021
Imagine:
Guvernul spaniol a adoptat marţi o primă versiune a unui proiect de lege controversat, care oferă posibilitatea ca adolescenţii să-şi schimbe sexul, fără un diagnostic medical sau terapie hormonală, relatează
Data: Jul 1, 2021
O lucrare care poate fi resursă utilă mai ales pentru teologi, dar nu numai, a apărut recent la Editura Basilica a Patriarhiei Române.
Sub titlul „Frumusețea și sublimul iubirii creștine reflectate în viața de familie și în viața societății” puteți regăsi un .....
Data: Jul 1, 2021
„Folosim reţelele fără să devenim robii acestora”, a afirmat părintele Vasile Ioana de Ziua Mondială a Reţelelor de Socializare. Recunoscut pentru misiunea pe care o desfăşoară în online, părintele Vasile este foarte popular pe Social Media. Pagina sa de Facebook numără peste .....
Data: Jul 1, 2021
Edition Hagia Sophia, singura editură ortodoxă din Germania, a publicat Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt în traducere germană: Das .....
Data: Jul 2, 2021
Centrul de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor a aniversat joi, cu rugăciuni și daruri pline de încărcătură simbolică, 15 ani de activitate. Părintele Patriarh a transmis o icoană a Sfântului Nectarie și o carte de specialitate, iar Ambasadorul Elveției .....
Data: Jul 2, 2021
La conferința organizată joi de Cancelaria Sfântului Sinod împreună cu Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă Instituțiile Europene, .....
Data: Jul 2, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Ioanichie Balan - Inaltarea Sfintei Cruci 1997
Pr Ioanichie Balan - Sfintii Imparati Constantin si Elena 1997
Pr Ioanichie Balan - Intampinarea Domnului 1997
Pr Ioanichie Balan - Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci 1997
Pr Ioanichie Balan - Pogorarea Sfantului Duh 1999
Pr Ioanichie Balan - Intrarea Domnului in Ierusalim 1997
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).