Cu o experienţă de peste 13 ani în piaţa ieşeană a serviciilor medicale de sănătate Providenţa înseamnă astăzi un spital şi o policlinică cu peste 100 de angajaţi şi colaboratori, ce oferă servicii servicii de spitalizare de zi și continuă pentru toate categoriile de pacienți, atât din Iași, cât și din țară. Cele două așezăminte medicale sunt sprijinite și îndrumate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Spitalul Providența are o capacitate de 102 paturi, 3 săli de operație, o unitate de terapie intensivă, saloane și rezerve dotate și amenajate conform. Valorile în care credem și care ne ghidează în activitatea noastră sunt: Competență, Solidaritate, Dedicare, Integritate și Credință.
Ce căutăm? Un manager cu viziune şi simţul misiunii
Dacă te regăseşti în cerinţele esenţiale de mai jos şi doreşti să îţi pui experienţa şi competenţele dobândite până acum în slujba unui proiect cu sens te invităm să aplici până pe data de 9 iunie 2013:
- studii superioare;
- experienţă de minim 3 ani în managementul oamenilor şi managementul financiar;
- cunoştinţele medicale şi experienţa în domeniul medical pot reprezinta un avantaj;
- cunoştinţe foarte bune în domenii corelate cu poziţia de director general: fiscalitate şi contabilitate, resurse umane, legislaţie, marketing;
- gândire analitică;
- excelente capacităţi de lider şi de influenţare;
- deschidere către spiritualitate.
- simţul misiunii.
Ce oferim? Provocare şi oportunităţi de dezvoltare.
- Oportunitatea de a contribui la dezvoltarea unui model de îngrijire medicală.
- Un pachet salarial în concordanţă cu performanţa şi rezultatele obţinute.
- Program de cursuri de dezvoltare personală şi profesională.
Poţi trimite CV-ul însoţit de o scrisoare cu motivaţia pentru un astfel de job pe adresa [email protected] până la data de 09 iunie 2013. Aplicaţiile vor fi strict confidenţiale. Vom contacta pentru interviu doar candidaţii care corespund cerinţelor de mai sus.
Detalii pe www.providentamedical.ro
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 647
Id: 31325
Data: May 30, 2013
Imagine:
Întrunirea a fost prezidată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Referatul conferinţei a fost expus de pr. Marius Chimbriş de la parohia Bălăceana. "S-a amintit de importanţa pe care au avut-o Sfinţii .....
Data: May 30, 2013
Evenimentul s-a desfăşurat în sala de festivităţi a seminarului, în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a preoţilor şi profesorilor. Cu acest prilej, au fost rostite alocuţiuni .....
Data: May 30, 2013
Mii de credincioşi au participat joi, 30 mai 2013, la conferința suținută de Părintele Rafail Noica, la sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Datorită numărului foarte mare de oameni veniţi din alte judeţe ale ţării, .....
Data: May 30, 2013
Mesajul Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la Duminica Parinților și a Copiilor, 2 iunie 2013:Duminica Parintilor si a Copiilor, prima duminica dupa data .....
Data: May 31, 2013
La Palatul Patriarhiei a avut loc joi, 30 mai 2013, Gala aniversara a Federației Filantropia la 5 ani de activitate neintrerupta, potrivit Radio TRINITAS. Evenimentul a fost dedicat .....
Data: May 31, 2013
Parohia Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Giurgiu, in colaborare cu Școlile generale nr. 1 Sf. Gheorghe și nr. 2. Mircea cel Batran , a organizat, in cadrul proiectului national Hristos .....
Data: May 31, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).