A vorbi despre duhovnicul Cleopa Ilie presupune o cunoastere atenta si obiectiva a surselor istorice si marturiilor depuse de catre cei care l-au cunoscut. Cine a avut privilegiul numai si pentru a-l fi vazut macar o data pe parintele Cleopa înseamna ca l-a putut cunoaste pe duhovnicul pe care Moldova, dar si întreaga Românie, l-a cercetat în timpul marilor încercari din perioada comunista. Numai daca îl vedeai pe acest smerit slujitor al Bisericii cum gesticula, cum vorbea, cum îi domina pe cei însetati dupa potirul credintei, îl recunosteai ca modelul de rugaciune si ascultare neîncetata. Pentru a-l cunoaste mai bine, alaturi de documentele de arhiva, trebuie sa apelam la marturiile celor care l-au cunoscut îndeaproape. Unul dintre acestia este vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plamadeala, care a vietuit în obstea de la Slatina voievodala, chiar în perioada staretiei parintelui Cleopa, în acea „academie duhovniceasca“, cum o numea Arsenie Papacioc. Dupa nefastul moment de la 1959 si scoaterea din monahism, Antonie Plamadeala îl vizita des pe parintele Cleopa la Sihastria. Tânarul teolog era civil, însa ramas cu sufletul pentru vietuirea monahala, asa cum îl cultivase mentorul sau, duhovnicul Cleopa. Mai apoi, revenit în slujirea Bisericii, ierarhul Antonie Plamadeala îl cerceta adeseori la Sihastria, pentru o confesiune, pentru un cuvânt de învatatura, pentru un sfat. Mai mult decât atât, a scris despre Cleopa si l-a cultivat mai ales strainilor care cercetau monahismul românesc. Mitropolitul Antonie îl descria ca modelul duhovnicesc pentru monahismul românesc: „Parintele Cleopa însusi este prin structura un contemplativ si, în ceea ce-l priveste pe el însusi, ar putea trai retras în deplina singuratate toata viata, dar prescrie altora viata de obste în ascultare, cu practicarea ascezei si a poruncilor, care este, dupa parerea sa, calea cea mai sigura spre mântuire, fara curse si fara hatisuri. În Sihastria el e eremit în obste, cum e si parintele Paisie în Sihla. Nu face din masura lui masura celorlalti si se împarte între sine, obste si credinciosi. Deschiderea spre lume o considera absolut necesara, pentru a fi de folos. Canonul lui personal, sarcina pe care si-a luat-o este aceasta: «Sa fie cât mai de folos si cât mai multora». Vorbeste fara ragaz, scrie, lupta pentru dreapta credinta, îndruma, împarte curaj, mângâieri si sperante si încearca sa impuna o linie morala în viata de toate zilele a celor care vin sa-l cerceteze, folosind toate mijloacele, dar mai ales spovedania cu dezlegarea de pacate si împartasania celor vrednici. Promoveaza o spiritualitate bine încadrata în epoca, în mentalitatile si îndatoririle prezente, realist si practic. Îmbina actiunea cu rugaciunea, fara sa le confrunte, ci, dimpotriva, cautându-le convergente si facându-le complementare. În obste încurajeaza un staret activ, bun gospodar, îndeamna la ascultare si la munca, având grija sa le echilibreze pe toate cu pastrarea rânduielilor de rugaciune în comun, pe care pune accentul principal. Pravila de chilie o trateaza cu fiecare în parte la spovedanie. E un model de întelegere a preluarii traditiei, a pastrarii ei în puritatea de la început, dar si al contemporanizarii ei spre a o face apta sa se adreseze si crestinului contemporan“. Citatul din opera mitropolitului Antonie este cuprinzator pentru caracterizarea parintelui Cleopa. Este tabloul conturat de ucenicul Antonie despre mentorul sau spiritual de la Slatina, despre cel care l-a initiat în tainele vietuirii crestine specifice monahismului ortodox, cu particularitatile sale autohtone. Asa cum el, duhovnicul Cleopa Ilie, la rândul sau a primit de la staretul Ioanichie Moroi, cel care a renascut Sihastria Neamtului. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 2 decembrie 2013, semnat de Adrian Nicolae Petcu)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 610

Id: 36129

Data: Dec 2, 2013

Imagine: