Taina Sfantului Maslu la spitalul din Oravita

Marti, 17 aprilie, Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savarsit Taina Sfantului Maslu in incinta Spitalului Orasenesc Oravita. La slujba au participat autoritati locale, conducerea spitalului, cadre medicale, pacienti, precum si un numar insemnat de credinciosi din localitate, informeaza "Ziarul Lumina".Dupa slujba, intaistatatorul Eparhiei Caransebesului a adresat celor prezenti un cuvant de invatatura in care a subliniat importanta rugaciunii pentru cei bolnavi si despre datoria noastra de a ne ruga pentru semenii nostri. Ne-am bucurat de prezenta multor credinciosi din localitate si desigur, ca de fiecare data, ne-am bucurat de frumoasa primire din partea conducerii spitalului, cu totii rugandu-se impreuna cu noi la Taina Sfantului Maslu. In aceasta perioada deosebita a caintei si pocaintei, in care Biserica ne indeamna la post si rugaciune pentru a dobandi curatirea sufleteasca, iata ca si prin Taina Sfantului Maslu ne pregatim pentru cea mai mare sarbatoare a crestinatatii, Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Trebuie, asadar, sa ne aducem aminte si sa-i pomenim pe fratii nostri care se afla pe patul de suferinta in aziluri si in spitale, asa cum ne indeamna Mantuitorul nostru Iisus Hristos prin cuvantul Apostolului: «Rugati-va unii pentru altii si purtati-va sarcinile unii altora!» Şi anul acesta ne-am rugat pentru cei bolnavi, pentru cei aflati in suferinta, ii purtam in rugaciunile noastre si Il rugam pe Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, pe Bunul Dumnezeu, sa ne daruiasca vindecare de orice boala si neputinta, a precizat Preasfintitul Lucian. In incinta Spitalului Orasenesc din Oravita, prin osteneala pr. Gelu Moldovan de la Parohia Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul din localitate, cu ajutorul administratiei locale si al conducerii spitalului, s-a amenajat la sfarsitul anului trecut o capela cu hramul Sfantul Mare Mucenic Pantelimon. In prezent, in lacasul de rugaciune se savarsesc sfinte slujbe, in special Sfanta Liturghie, atat pentru cei internati in spital, cat si pentru cadrele medicale, precum si pentru personalul administrativ care isi desfasoara activitatea in unitatea sanitara. Capela a fost binecuvantata de catre chiriarhul locului, Preasfintitul Lucian, la data de 24 noiembrie 2012. La final, toti cei prezenti au primit din partea ierarhului iconite cu Sfanta Cruce.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 583

Id: 30098

Data: Apr 18, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).