]]>În Duminica a douăzecea după Rusalii, 18 octombrie 2015, parohia Săliște de Vașcău, din Țara Beiușului, Eparhia Oradiei, s-a gătit în straie de sărbătoare cu prilejul binecuvântat al târnosirii bisericii parohiale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, după cum ne-a precizat Pr. Cristian Rus. Slujba de sfințire a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Ierarhul fiind întâmpinat de comunitatea din Săliște de Vașcău cu multă bucurie și emoție, mulți copii și tineri, dar și adulți, purtând frumoase costume populare tradiționale bihorene. Au fost prezente și oficialități locale și județene. Lăcaşul de închinare din Săliște de Vașcău a fost zidit în anul 1855, iar în perioada 1993-2015, prin grija parohului Marcel Florin Todinca şi prin eforturile substanţiale depuse de credincioşii din sat, s-au executat ample lucrări de consolidare a biserici, care a fost restaurată în întregime și înfrumusețată, atât în exterior, cât și în interior. Astfel, biserica a fost împodobită cu pictură nouă, s-a montat un nou iconostas, strane și mobilier nou. La exterior, au fost refăcute acoperişul şi tencuielile, iar în curtea bisericii s-a ridicat un monument pentru eroii căzuţi în cel de-al doilea Război Mondial şi s-a construit un lumânărar. Toate aceste lucrări au fost binecuvântate de către Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei. Biserica a fost înconjurată de arhiereu şi soborul slujitor, stropită cu apă sfinţită şi unsă cu Sfântul şi Marele Mir. În Sfântul Altar, Ierarhul a refăcut Sfânta Masă, în piciorul căreia a aşezat părticele din moaştele Sfinților Martiri Epictet și Astion, a uns-o cu Sfântul şi Marele Mir şi a împodobit-o cu sfintele veşminte şi obiectele liturgice. De asemenea, icoanele de pe catapeteasmă şi pictura au fost sfinţite. În cadrul slujbei de sfințire, Chiriarhul Oradiei a explicat credincioşilor rânduiala târnosirii unei biserici, simbolistica principalelor momente liturgice şi unicitatea acestora în istoria unei comunităţi. Părintele Marian Vasile Popa, Protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului a dat citire Actului de sfințire întocmit cu acest prilej. A urmat săvârșirea primei Sfinte Liturghii pe altarul proaspăt sfințit, în cadrul căreia, după citirea fragmentului scripturistic de la Sfântul Evanghelist Luca, care a relatat minunea învierii fiului văduvei din Nain, săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Sofronie a vorbit, în bogatul cuvânt de învățătură rostit, despre semnificațiile acesteia, în legătură cu alte învieri din morți săvârșite de Domnul Hristos, dar și cu propria Sa Înviere. „Pericopa evanghelică pe care am ascultat-o acum, de la Sfântul Evanghelist Luca, a cărui pomenire o și săvârșim astăzi, anume a învierii fiului văduvei din Nain, este una dintre cele mai frumoase și înduioșătoare pericope evanghelice rânduite a se citit duminica la Sfânta Liturghie în toate bisericile ortodoxe. Ea ne arată cum Mântuitorul Iisus Hristos a înviat pe un tânăr, fiul unei femei încercate, necăjite, care și-a pierdut mai întâi soțul, iar apoi pe unicul ei fiu. Mulțime multă de oameni au însoțit-o, în cortegiul funerar, pe această femeie zdrobită de durere, care își pierduse și toiagul bătrânețelor ei și care nu mai avea putere să spună sau să ceară ceva. Dar Domnul Iisus Hristos, Care este Fiul lui Dumnezeu întrupat, cunoștea adâncul firii omenești și cunoștea suferința, necazul, tristețea apăsătoare a femeii singure care își conducea la mormânt pe unicul ei fiu”, a spus Preasfinţia Sa. Părintele paroh Marcel Florin Todinca a fost hirotesit iconom-stavrofor, rostind un cuvânt de mulțumire și recunoștință către Bunul Părinte ceresc pentru toate darurile pe care le-a revărsat peste parohia Săliște de Vașcău, dar și mulțumire Preasfințitului Părinte Sofronie pentru grija arhipăstorească și binecuvântarea oferită, dar și tuturor binefăcătorilor care au ajutat la restaurarea și înfrumusețarea bisericii. La final, Chiriarhul Oradiei a felicitat pe părintele paroh și pe dreptmăritorii creștini din Săliște de Vașcău pentru lucrările împlinite la biserica parohială, dar și pentru faptul că păstrează, cu scumpătate, vechile tradiții românești, între care se numără și purtarea costumelor populare specifice acestei zone din sud-estul județului Bihor, oferind o diplomă de vrednicie pentru membrii Consiliului și Comitetului parohial.
Download: Click for download attached file: Tarnosirea bisericii parohiale din Saliste de Vascau
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 659
Id: 57205
Data: Oct 20, 2015
Imagine:
]]>Facultatea de Teologie din Constanța a organizat ieri, 19 octombrie 2015, la Palatul arhiepiscopal al Tomisului, simpozionul Pastorație și misiune în viața, .....
Data: Oct 20, 2015
]]>Marțea aceasta, 20 octombrie 2015, s-a desfășurat cea de a doua zi a Congresului Internațional de Teologie din Capitală, dedicat educației religioase din România. Cele trei .....
Data: Oct 20, 2015
]]>Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de evocare a Domnului Profesor Laurenţiu Şoitu, la 70 de ani de viaţă – pentru volumul şi simpozionul .....
Data: Oct 20, 2015
]]>Centrul Cultural Ion Manu din orașul Otopeni găzduiește până sâmbătă, 24 octombrie, a treia ediție a Simpozionului Național de Artă Liturgică, intitulat Iconari în Otopeni: .....
Data: Oct 21, 2015
]]>Lunea aceasta, curtea Bisericii Icoanei din Capitală a fost neîncăpătoare pentru tinerii veniți la Seara Duhovnicească. Invitat a fost Părintele Profesor Constantin Necula de .....
Data: Oct 21, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).