Cristian Ciorăneanu, doctorand în Teologie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a realizat din fonduri proprii un documentar intitulat „Pe urmele Măriei Sale, Sfântul Voievod Neagoe Basarab”.
Filmul va fi proiectat în avanpremieră sâmbătă, în ajunul împlinirii a 500 de ani de al trecere la cele veșnice a domnitorului.
La proiecție, care are loc, de la ora 15:00, la Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeș, participă Înaltpreasfințitului Părinte Calinic al Argeșului și Muscelului.
Cristian Ciorăneanu a început documentarul odată cu lucrul la disertația lui pentru Masterul de Teologie istorică, dedicată ctitoriilor Sfântului Voievod Neagoe Basarab în Muntele Athos. Spera să realizeze filmul în urma unei călătorii de o vară. Dar a durat cinci ani.
Tânărul spune că a investit în film banii din bursele Erasmus și pe cei câștigați muncind ca bucătar și grădinar în Muntele Athos.
„Cred ca sunt singurul student din România care a luat toate bursele posibile ca să fie cât mai mult în Sfântul Munte”, spune realizatorul filmului, care le este recunoscător monahilor athoniți pentru susținere și încurajare.
Afișul îi menționează pe cei care au sprijinit și încurajat filmul, printre care se numără Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului, monahi, monahii și clerici, inclusiv Părintele Nicolae Tănase.
Cristian Ciorăneanu pregătește, sub îndrumarea Părintelui Profesor Ștefan Iloaie de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, o lucrare de doctorat cu tema „Iubirea ca formă de tămăduire a conștiinței umane în era digitală”.
Sfântul Domnitor Neagoe Basarab a făcut donații către mănăstirile din Sfântul Munte încă dinainte de a deveni domnitor. Este pomenit ca și ctitor în 13 din cele 20 de mănăstiri athonite.
Câteva din daniile Sf. Neagoe Basarab:
- A refăcut în întregime Marea Lavră, ctitorind pictura trapezei considerate azi cea mai frumoasă din Sfântul Munte.
- A rectitorit Mănăstirea Dionisiu, unde a fost egumen părintele său spiritual, Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului, dăruindu-i capul Sf. Ioan Botezătorul (furat de pirați în 1768) și un relicvariu de 20 de kilograme din argint aurit, filigran, email și pietre prețioase cu o greutate. Mănăstirea Dionisiu deține un tablou votiv cu Sf. Neagoe Basarab alături de fiul său Teodosie.
- Din 1521 a trimis anual 2000 aspri Mănăstirii Xenofont, unde soția sa, Milița Despina, a dăruit un epitrahil și o broderie din fir de aur, argint și mătase colorată pe fond în întregime brodat din fir de aur, pe care este reprezentată și familia donatoare
- A refăcut Mănăstirea Dochiaru din temelii.
- A avut cea mai mare contribuție la ajutorarea Mănăstirii Cutlumuș, unde a zidit și Schitul Hariton, spre pomenirea Starețului Hariton de la Cutlumus, care a fost și Mitropolit al Ungro-Vlahiei.
- Alte danii a făcut și la mănăstirile Pantocrator, Xiropotamu, Zografu, Filoteu, Sf. Pavel, Esfigmenu, Panteleimon, Protaton.
(Sursa: Ioan Damaschin, Domnitorii români ctitori la Sf. Munte Athos, Ed. Sfinții Martiri Brâncoveni, Constanța, 2017)
Foto credit: Filmul „Pe urmele Măriei Sale, Sfântul Voievod Neagoe Basarab”
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 515
Id: 74872
Data: Sep 24, 2021
Imagine:
Biserica de lemn din satul Urși, Vâlcea, este marele câștigător al anului 2021 în cadrul Premiilor europene pentru patrimoniu / Premiile Europa Nostra 2021.
Biserica din Urşi a obţinut în seara zilei de joi trei premii: Premiul pentru conservare, Marele premiu și .....
Data: Sep 25, 2021
Ziua Mondială a Farmacistului din anul 2021 are ca temă „Farmacia: întotdeauna de încredere pentru sănătatea ta”.
Ziua Mondială a Farmacistului este sărbătorită în 25 septembrie şi a fost inițiată în anul 2000 .....
Data: Sep 25, 2021
O prezentare făcută la cea mai recentă ediție a Colocviilor Putnei de dr. Alice Isabella Sullivan, cercetător american de origine română, include o imagine inedită a Sfântului Domnitor Neagoe Basarab din colecția Mănăstirii Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai.
Pe .....
Data: Sep 25, 2021
Credința în Dumnezeu nu exclude încrederea în eficiența tratamentului primit prin medic și farmacist, spune Preoteasa Anca Maxim, de profesie farmacist. De Ziua Internațională a Farmacistului, care are anul acesta ca temă încrederea, preoteasa tranșează prin această afirmație .....
Data: Sep 25, 2021
Sfântul Domnitor Neagoe Basarab a fost comemorat vineri la Mănăstirea Dealu din Arhiepiscopia Târgoviştei în cadrul unei ceremonii organizate cu ocazia împlinirii .....
Data: Sep 25, 2021
„Întotdeauna m-a fascinat, pentru că-l consider un personaj european în primul rând”, afirmă Președintele Academiei Române despre Sf. Neagoe Basarab în documentarul „Pe urmele Măriei .....
Data: Sep 25, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Atlas biblic - Psalmul 14 - Pr Petre Semen 21 01 2014
Atlas biblic - Sfanta Treime - Alexandru Flavian Sava - Pr Petre Semen 05-04-2016
Atlas biblic - Psalmul 13 - Pr Petre Semen 07-06-2016
Atlas biblic - Ingerii cazuti - Pr Alexandru Mihaila - 07 04 2014
Atlas biblic - Profetul Amos - Pr Alexandru Moldovan
Atlas biblic - Proorocul Ilie - Pr Remus Onisor 2013-06-28
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).