Biserica de la Schitul de Sus a fost sfintita Duminica, 26 august 2012, de catre Mitropolitul Olteniei, IPS Parinte Irineu. Alaturi de Inaltpreasfintia Sa s-a aflat PS Nicodim Episcopul Severinului si Strehaiei si Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, Preasfintitul Emilian Lovisteanul, dupa cum ne informeaza Catalin Cernatescu, Redactor stiri Episcopia Severinului si Strehaiei.Ierarhii au fost intampinati cu sare si paine de catre credinciosi imbracati in frumoasele costume populare mehedintene. Slujba de sfintire a inceput la ora 09.00, urmata de Sfanta Liturghie arhiereasca savarsita pe o esplanada special amenajata de langa biserica. Noul lacas de inchinare a fost asezat sub purtarea de grija a Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul. Raspunsurile la strana au fost date de catre o parte din membrii corului Kinonia.La finalul Sfintei Liturghii, cei care s-au ostenit la aceasta sfanta biserica au primit hrisoave de recunostinta din partea Preasfintitului Parinte Nicodim. Piatra de temelie a bisericii cu hramul Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul a fost pusa in anul 1994, cu binecuvantarea I.P.S. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olterniei, de catre Preasfintitul Parinte Damaschin Coravu Severineanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. Lucrarile de constructie s-au realizat intre anii 1994-2004 sub coordonarea Preacuviosului Parinte Arhimandrit Pavel Nicolaescu, staretul manastirii Topolnita, cu ajutorul autoritatilor locale, al enoriasilor si al altor donatori. Pictura sfantului locas de inchinare s-a realizat intre anii 2008-2012.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 458
Id: 24112
Data: Aug 27, 2012
Imagine:
Cu binecuvantarea Preasfințitului Parinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, vineri 24 august, un grup de 14 copii din Parohia Batrana, precum ṣi satele Boaia Barzii ṣi Muncelul Mic, impreuna cu preotul paroh Florin Puf s-au aflat in pelerinaj in Mitropolia Banatului, dupa cum ne informeaza .....
Data: Aug 27, 2012
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi din Romania, (ASCOR), filialele Oradea, Timisoara si Craiova si Liga Studentilor din Oradea, Timisoara si Cluj organizeaza Tabara nationala studenteasca 'Civilizatia Romaneasca'. Actiunea se va desfasura in perioada 19-27 septembrie, la Metocul .....
Data: Aug 27, 2012
Credinciosii din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului au venit in sprijinul enoriasilor din Dealu Negru, Protopopiatul Huedin, ce au ramas in aceasta vara fara biserica. Lacasul de cult cu hramul 'Inaltarea Domnului, monument istoric din anul 1765, a ars luna trecuta in urma unui .....
Data: Aug 27, 2012
La Sarbatoarea Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul, credinciosii ardeleni au prilejul de a poposi la Manastirea 'Brancoveanu' de la Sambata de Sus unde va fi omagiat vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plamadeala. Sfanta Liturghie arhiereasca si Parastasul vor fi oficiate in .....
Data: Aug 27, 2012
Inalt Preasfintitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, a slujit duminica, 26 august 2012, in parohia Arbore. Lacasul de inchinaciune al acestei parohii, ridicat in cinstea Sfintei Treimi, a implinit 100 de ani de cand a fost sfintit, dupa cum ne informeza Ziarul Lumina.Credinciosii .....
Data: Aug 27, 2012
Credinciosii parohiei Izvoare din Protopopiatul Piatra Neamt, alaturi de pr. paroh Romeo Leonte, l-au avut in mijlocul lor vineri, 24 august, pe Inalt Preasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, care a savarsit Taina Sfantului Maslu in biserica cu hramurile 'Izvorul Tamaduirii' .....
Data: Aug 27, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Dumitru Staniloae - 6 Iubirea treimica
Pr Dumitru Staniloae - 5 Crestinism si paganism
Pr Dumitru Staniloae - Bunavestire
Pr Dumitru Staniloae - 5 Mantuirea
Pr Dumitru Staniloae - 4 Filocalia
Pr Dumitru Staniloae - Despre Maica Domnului, sfintenie, evolutie si Boboteaza
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).