Inalt Preasfintitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, a slujit duminica, 26 august 2012, in parohia Arbore. Lacasul de inchinaciune al acestei parohii, ridicat in cinstea Sfintei Treimi, a implinit 100 de ani de cand a fost sfintit, dupa cum ne informeza Ziarul Lumina.Credinciosii din parohia Arbore au aniversat ieri 100 de ani de cand a fost tarnosita Biserica 'Sfanta Treime'. Oamenii si-au adus aminte cu acest prilej de inaintasii lor care au lasat ca mostenire atat impunatorul lacas de inchinaciune, cat si credinta drept-slavitoare. Inalt Preasfintitul Pimen a fost intampinat de soborul de preoti la orele diminetii. Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, alaturi de un sobor de 18 preoti si diaconi, a oficiat apoi Sfanta Liturghie. 'IPS Pimen a adresat la final un cuvant de invatatura, in care a vorbit despre felul in care trebuie sa chivernisim averea, pornind de la Evanghelia tanarului bogat randuita in Duminica a XII-a dupa Rusalii. Inalt Preasfintia Sa i-a indemnat pe cei care conduc tara sa dea inapoi Bisericii bunurile care au fost confiscate, pentru ca cei saraci sa fie ajutati. Ierarhul nostru a adaugat ca fondurile care ar proveni din retrocedarea padurilor ar fi folosite si pentru restaurarea bisericilor-monument. In parohia Arbore se afla si o biserica foarte veche - monument istoric, care are nevoie de fonduri pentru reabilitare', a relatat pr. Petru Lupastean Barfa, protopop al Protopopiatului Radauti, dupa cum ne informeaza Ziarul Lumina.Pentru osteneala depusa in ultimii ani, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor a oferit parintelui paroh Nicolae Cirdei si parintelui Catalin Bereholschi, slujitor la Biserica 'Sfanta Treime' din Arbore, rangul de iconom stavrofor. 'Preotii de la aceasta parohie, sprijiniti de enoriasi si de autoritatile locale, au demarat in aceasta vara cateva lucrari de reparatii. S-a schimbat acoperisul de pe turn, s-a inceput montarea tablei de cupru, s-au realizat cateva modificari in interior, s-a revopsit baldachinul din sfantul altar, s-au montat noi policandre s.a.', a adaugat pr. protopop Petru Lupastean Barfa.Biserica parohiei Arbore a fost sfintita prima data pe 29 august 1912, de catre mitropolitul Vladimir de Repta. Intre anii 1980-1984, sfantul lacas a beneficiat de ample lucrari de reparatii, fiind realizata o noua pictura in tehnica fresca. 'La implinirea a 100 de ani de la acest eveniment major din viata spirituala a parohiei noastre gandul nostru se indreapta cu multumire catre Dumnezeu. In acelasi timp, in rugaciunile noastre sunt mereu prezenti binefacatorii crestini din Arbore, care au intretinut si infrumusetat acest altar inchinat Preamilostivului Dumnezeu, cu speranta ca cei care astazi ne bucuram de darul si jertfelnicia inaintasilor nostri vom continua a ne aduce rodul dragostei noastre fata de Dumnezeu, bine stiind ca numai El ii preamareste cu dumnezeiasca puterea Sa pe cei ce iubesc podoaba casei Sale', a spus pr. paroh Nicolae Cirdei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 711
Id: 24117
Data: Aug 27, 2012
Imagine:
Credinciosii parohiei Izvoare din Protopopiatul Piatra Neamt, alaturi de pr. paroh Romeo Leonte, l-au avut in mijlocul lor vineri, 24 august, pe Inalt Preasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, care a savarsit Taina Sfantului Maslu in biserica cu hramurile 'Izvorul Tamaduirii' .....
Data: Aug 27, 2012
In Duminica a XII-a dupa Rusalii, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a savarsit Sfanta Liturghie in Catedrala patriarhala din Bucuresti, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. Dupa citirea Evangheliei despre tanarul bogat, Preafericirea Sa a rostit un .....
Data: Aug 27, 2012
Credinciosii parohiei nasaudene Runcu Salvei au fost duminica, 26 august, in sarbatoare. Biserica parohiala, cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel, ridicata intre anii 1956 -1968, a fost resfintita, informeaza radiorenasterea.ro.Slujba a fost oficiata cu incepere de la ora 9 de .....
Data: Aug 27, 2012
Duminică, 26 august, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a poposit în parohia Văratec din Protopopiatul Târgu Neamţ, unde, în sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, la finalul .....
Data: Aug 27, 2012
În parohia Băseşti, a avut loc sâmbătă, 25 august, a IV-a ediţie a concursului de şah adresat copiilor şi tinerilor. Competiţia s-a derulat cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi a .....
Data: Aug 27, 2012
La Centrul de zi „Sfântul Nicolae“ din parohia Pănceşti a avut loc, la începutul săptămânii trecute, întrunirea lunară a preoţilor din Protopopiatul Sascut. Delegaţii Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei .....
Data: Aug 27, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).