Baza 95 a Forțelor Aeriene Române a anunțat vineri că în cadrul ei slujesc doi militari, tată și fiu: „unul în reverendă de culoarea cerului și epitrahil, iar celălalt în combinezon de personal tehnico-ingineresc”, scriu aviatorii militari pe pagina lor de Facebook.
Părintele Ion Roncea și fiul său, Ciprian, au împărtășit câteva gânduri despre misiunea lor și despre relația tată-fiu.
„Această unitate este locul unde am fost chemat să-I slujesc lui Dumnezeu alături de aviatori”, a afirmat preotul militar Ion Roncea.
El a adăugat că Sfintele Scripturi prezintă viața duhovnicească tot în termenii unei lupte: „Apostolul Pavel îl îndemna pe ucenicul său, Timotei să se lupte ca un bun ostaș al lui Hristos, sau Sfântul Paisie Aghioritul… obișnuia să facă diferite corelări între misiunea lui de transmisionist în armată și lucrarea sa de călugăr”.
Părintele Ion Roncea a explicat că „aviația oferă, cu multă generozitate, material didactic cu ajutorul căruia putem înțelege mai bine tainele Împărăției Cerurilor”.
„Pentru a ne înălța spiritul, avem nevoie de două aripi: postul și rugăciunea. Astfel, cu cât ne rugăm și postim mai mult, cresc aceste aripi, adică vom avea o portanță mai bună”, a adăugat el.

Fiul său, Sublocotenent-inginer Ciprian Roncea, a spus că îi este recunoscător tatălui pentru modelul și sprijinul oferit.
„Sper să îl fac mândru, așa cum sunt eu de el”, a spus tânărul.
Sublocotenentul a afirmat că la decizia sa de a alege o carieră în armată au contribuit consilierea oferită de personalul militar cu privire la profesia de aviator, participarea la slujbele religioase în capela unității, informațiile oferite de personalul aeronautic și zborul cu o aeronavă C-130 Hercules.
Dacă „tatăl a fost învățat de către Dumnezeu cum să se înalțe și să fie «instructor» spre un altfel de zbor”, opțiunea fiului de a îmbrăca haina militară „a constituit ecoul rugăciunilor” tatălui, au scris pe Facebook colegii aviatori.
Pentru Sublocotenent-inginer Ciprian Roncea, o carieră de succes se conduce după dictonul „Fixează-ți ochii către stele, iar picioarele pe pământ”. Pentru tatăl său, preotul militar Ion Roncea, deviza călăuzitoare este „Nihil Sine Deo” („Nimic fără Dumnezeu”).
Înființată în 1920, unitatea unde lucrează cei doi a primit în 2006 denumirea onorifică „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”.
Foto credit: Facebook / Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 458
Id: 71814
Data: Nov 7, 2020
Imagine:
Alexandra Nadane, coordonatoarea Centrului de sprijin în criza de sarcină Sf. Împărăteasă Elena, a făcut miercuri un raport de activitate pentru primele luni de .....
Data: Nov 7, 2020
Compartimentul Comunități Istorice al Institutului Cultural Român (ICR) organizează un concurs de colinde și obiceiuri .....
Data: Nov 8, 2020
Departamentul Pro Vita Iași din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a lansat un magazin online cu produse pro-viață. .....
Data: Nov 8, 2020
Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande, îşi aniversează în 8 noiembrie ziua onomastică.
Cu acest prilej, Patriarhul Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.
Preasfinţitul Părinte Mihail .....
Data: Nov 8, 2020
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Biserica parohiei bucureștene Parcul Domeniilor – Cașin, care și-a serbat hramul. În omilia sa, el a subliniat că Mântuitorul, deși putea vindeca și învia oamenii doar prin cuvânt, adesea se și atingea .....
Data: Nov 8, 2020
Patriarhul Daniel a vorbit în omilia sa de duminică despre vindecarea femeii bolnave și învierea fiicei lui Iair: Mântuitorul a răspuns cu smerenie și milă la smerenia și credința cu care i-au cerut ajutorul. Cu ocazia sărbătorii Sfinților Arhangheli, patriarhul a explicat rolul lor .....
Data: Nov 8, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).