O pictură murală prezintă Catedrala din Timișoara fără crucile de pe turlă într-un campus studențesc din oraș. Mitropolia Banatului s-a delimitat ferm de imaginea care „aduce atingere adevăratului spirit al Timișoarei, caracterizat de respect și prețuire față de toate valorile spirituale și culturale, jignește și tulbură dragostea și sentimentele sutelor de mii de credincioși bănățeni”.
Lucrarea realizată de Lucian Sandu Milea face parte dintr-un proiect al Asociației „Timișoara Capitală Europeană a Culturii”. Reprezentarea murală are 170 mp, notează Știri de Timișoara.
Comunicatul de presă al Mitropoliei Banatului:
Pe una din clădirile complexului studențesc din Timișoara a fost realizat un ansamblu urban, având în prim plan Catedrala Mitropolitană, reprezentată, în mod surprinzător, fără crucile de pe turle, simbol al biruinței vieții asupra morții și a binelui asupra răului.
Referitor la această inițiativă care a stârnit revolta, justificată de altfel, a credincioșilor creștini-ortodocși, din rândul cărora fac parte și oameni de cultură și artă, inițiatorii programului „Memoriile Cetății”, derulat prin Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii, precizează că tema acestui an este de a prezenta istoricul, specificul și spiritul Timișoarei.
Apreciind strădania organizatorilor de a promova patrimoniul istoric și cultural al orașului nostru, exprimăm însă regretul și dezamăgirea că Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii girează, din nou, realizarea unei picturi murale care mutilează Catedrala Mitropolitană, lăcaș de cult și, totodată, monument istoric de arhitectură și artă bisericească, simbol al Timișoarei și al Banatului, precum și una din cele mai frumoase și reprezentative biserici ortodoxe din sud-estul Europei.
Mitropolia Banatului se delimitează ferm de această imagine care aduce atingere adevăratului spirit al Timișoarei, caracterizat de respect și prețuire față de toate valorile spirituale și culturale, jignește și tulbură dragostea și sentimentele sutelor de mii de credincioși bănățeni, pentru care Catedrala Mitropolitană a fost și rămâne cel mai iubit lăcaș de cult.
În 2017, un incident similar a vizat Catedrala din Timișoara. Lăcașul de cult a fost reprezentat fără cruci pe pliantele de promovare a unei conferințe pe tema dezvoltării orașului.
Foto: arhiva Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 293
Id: 71931
Data: Nov 20, 2020
Imagine:
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel transmis la trecerea în veșnicie Patriarhului Irineu al Serbiei:
București, 20 noiembrie 2020
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe
Cu profundă durere, am .....
Data: Nov 20, 2020
Arhiepiscopia Târgoviștei anunță că la inițiativa IPS Nifon va derula în perioada următoare mai multe acțiuni și proiecte social-filantropice în care se va investi peste 1.000.000 lei.
Principalele acțiuni anunțate în
Data: Nov 20, 2020
Fundația „Arhiepiscopul Justinian” va cere oficial primăriei comunei Șișești, din județul Maramureș, ca școala generală din satul Plopiș, în care s-a născut și a copilărit Părintele Arhiepiscop Justinian Chira, să poarte numele ierarhului.
Demersul a fost inițiat de .....
Data: Nov 20, 2020
Într-un articol publicat în cotidianul Ziarul Lumina al Patriarhiei Române, Preasfinţitul Părinte Timotei Timotei Prahoveanul a prezentat, .....
Data: Nov 20, 2020
Calendarul ortodox bisericesc pe anul 2021 a fost publicat și poate fi achiziționat de la pangarele bisericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, de la librăriile și magazinele de cărți și obiecte bisericești ale Patriarhiei Române și ale
Data: Nov 20, 2020
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a împlinit sâmbătă 30 de ani de la hirotonia în Arhiereu. Cu această ocazie, Patriarhul României i-a adresat un mesaj de felicitare.
Ierarhul s-a născut în 2 iulie 1953, în comuna Băsești, județul .....
Data: Nov 21, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).