Episcopul Siluan al Ungariei a slujit in a doua zi de Paști la Parohia romanească din Micherechi.
Intre credincioșii participanți s-a numărat Gheorghe Cozma, Președintele Autoguvernării pe Țară a Romanilor din Ungaria (AȚRU), originar din Micherechi.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de tineri din Arad și Salonta, imbrăcați in costume populare romanești.
La finalul slujbei a avut loc o serbare pascală susţinută de copiii din parohie. �In timpul evenimentului, au fost rostite versuri dedicate Invierii Domnului.
„A devenit deja o tradiție ca in a doua zi de Paști la Micherechi să fie slujire arhierească, dar și serbare a elevilor de la Școala Generală, cu versuri despre Invierea Domnului, pregătite sub indrumarea Părintelui Visarion Tuderici, profesorul lor de Religie și a Părintelui Paroh Ionuț Negrău”, a subliniat PS Siluan in cuvantul său.
„Dincolo de rugăciunile liturgice și de cuvintele de invățătură, transmise de clerici, de la Sfantul Altar, serbările copiilor sunt foarte binevenite in astfel de imprejurări, cum este și Praznicul Invierii Domnului. Biruința morții, prin Invierea lui Hristos și dăruirea vieții celei veșnice, prin comuniune cu Iisus Hristos, Domnul nostru Cel Inviat, este mesajul central al Sfintelor Paști pe care ni-l insușim tot mai mult, de la an la an”, a mai punctat Părintele Episcop.
Copiii prezenți au primit daruri din partea membrilor Consiliului Parohial.
Biserica de zid din Micherechi datează din anul 1773 și a fost inchinată inițial Sfinților Arhangheli Mihai și Gavriil.
In anul 2013, cand biserica a sărbătorit 240 de ani de la prima ei atestare documentară, a primit și cel de-al doilea hram, Nașterea Maicii Domnului.
Foto credit: Episcopia Ungariei / Arhid. Emanuel Văduva
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 214
Id: 78179
Data: Apr 19, 2023
Imagine:
Cu ocazia sărbătorii Invierii Domnului, 90 de copii din Parohia Jugureni, Arhiepiscopia Targoviştei, au primit daruri.
Darurile au constat in treninguri și tricouri noi, valoarea acestora fiind de peste 7.000 lei.
Darurile le-au fost .....
Data: Apr 19, 2023
Părintele prof. Ioan Sauca, fost secretar general interimar al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) şi fost Director al Institutului Ecumenic de la Bossey, a fost invitatul emisiunii REConCHILLiant, realizată de Daniela Rei Vișan şi .....
Data: Apr 19, 2023
In Reykjavik, capitala Islandei, a avut loc prima slujbă in limba romană de Inviere.
Părintele Ioan Florin Florescu de la parohia romanească Edinburgh (Scoția) a fost desemnat preot misionar al comunității .....
Data: Apr 20, 2023
Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Roman al Australiei şi Noii Zeelande, a implinit joi 15 ani de la hirotonia in arhiereu.
Patriarhul Daniel i-a trimis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.
Preasfinţitul Părinte .....
Data: Apr 20, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Parintele Constantin Galeriu - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina p1 4
Parintele Constantin Galeriu - Predica la Sfantul Silvestru
Pr Galeriu - Omul in cautarea lui Dumnezeu
Parintele Constantin Galeriu - Problema capitala a crestinului
Parintele Constantin Galeriu si Ioan Alexandru
Parintele Constantin Galeriu - Despre Dumnezeu Cuvantul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).