O placă memorială in cinstea poetului Mihai Eminescu a fost dezvelită in localitatea Giula din Ungaria.
Reprezentanţii Autoguvernării pe Ţară a Romanilor din Ungaria (ATRU) au declarat pentru Agerpres că momentul este unul istoric.
„Am inaugurat o placă memorială a lui Mihai Eminescu, amplasată pe clădirea sediului Autoguvernării pe Ţară a Romanilor din Ungaria, pe strada care poartă numele marelui poet”.
„Locul nu a fost ales intamplător, conducătorii anteriori ai oraşului Gyula hotărand ca sediul Autoguvernării pe Ţară să fie prima clădire de pe strada Eminescu, stradă care de fapt deschide şirul de străzi ale cartierului romanesc din acest oraş”, a declarat consilierul de comunicare al ATRU, Cristian Chiş.
Evenimentul a fost deschis de Gheorghe Cozma, preşedintele ATRU.
Inainte de dezvelirea plăcii memoriale, directoarea Liceului „Nicolae Bălcescu” din Giula, Maria Gurzău Czegledi, a prezentat viaţa şi opera poetului, iar elevi şi profesori ai liceului romanesc au susţinut un spectacol literar.
Primarul oraşului Giula, consulul general al Romaniei la Giula, Florin Trandafir Vasiloni, dar numeroşi membri ai comunităţii romaneşti au fost printre cei prezenţi la eveniment.
Conform ATRU, care se referă la datele recensămantului din 2011, in Ungaria există o comunitate formată din aproximativ 36.000 de romani, concentrată in localităţi apropiate graniţei cu Romania.
Cei mai mulţi trăiesc in oraşul Giula, invecinat cu localitatea arădeană Vărşand, unde locuiesc aproximativ 2.000 de romani.
Foto credit: ATRU
Urmăriți-ne pe Twitter:�@AgentiaBasilica
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 231
Id: 77915
Data: Mar 3, 2023
Imagine:
Părintele Profesor Sorin Mihalache a vorbit despre importanța și beneficiile medicale ale Postului pentru creierul uman, intr-un interviu acordat către Trinitas-TV.
„Există o mulțime de beneficii .....
Data: Mar 3, 2023
Sediul Trinitas TV, televiziunea Patriarhiei Romane, a fost vizitat joi de 29 de copii de la Școala Gimnazială nr. 80 din sectorul 3 al Capitalei, informează Ziarul Lumina.
Vizita a fost organizată in Programul național .....
Data: Mar 3, 2023
Părintele Teofil Părăian, unul dintre marii duhovnici pe care i-a avut Biserică Ortodoxă Romană, se năştea in urmă cu 94 de ani.
Părintele s-a născut in data de 3 martie 1929 intr-o familie de plugari din satul .....
Data: Mar 3, 2023
Pentru a patra seară la rand, Catedrala Patriarhală s-a dovedit neincăpătoare credincioșilor veniți in număr mare să participe la slujba Canonului Mare, cu rugăciuni și cantări de pocăință de o sobrietate .....
Data: Mar 3, 2023
La Bacău va avea loc o conferință dedicată combaterii consumului excesiv de substanțe stupefiante in randul tinerilor.
In Arhiepiscopia Romanului și Bacăului va avea loc la data de 5 martie, in Biserica Lazaret din Bacău o .....
Data: Mar 4, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).