Vasile Bănescu, Purtătorul de cuvant al Patriarhiei Romane, a fost distins miercuri cu Premiul pentru promovarea in spațiul public a culturii și valorilor creștine, in cadrul Galei Premiilor Capital, ediția 2023.
Evenimentul a fost deschis cu un recital de colinde susținut de corul Mănăstirii Oașa din județul Alba.
In discursul rostit la primirea premiului, Vasile Bănescu a subliniat aspectul de comunitate al Bisericii:
„Biserică inseamnă comunitate. Cuvantul eclesia inseamnă adunare. Practic, Biserica nu este doar varful icebergului pe care il vede omul obițnuit sau mass-media, nu e formată doar din cler.� E formată și din laicat, intr-o măsură uriașă”.
Purtătorul de cuvant al Patriarhiei Romane a evidențiat că vocea creștinismului, vocea Bisericii este importantă in societate.
„Biserica este un partener social consistent, asta o știu și conducătorii instituțiilor din Romania. Este firesc să fie așa. Dincolo de slujirea ei strict religioasă, actul filantropic, actul social, derivă din actul credinței”.
Un creștin real este un creștin activ, nu pasiv iar pasivitatea nu este regăsită intre valorile creștine, a mai spus Vasile Bănescu.
„Eu incerc doar să traduc mesajul creștin, care este libertatea, smerenia, și iubirea creștină. �Celălalt� e cuvantul cheie in mantuirea noastră. Nu ne mantuim pe cont propiu, nu ne mantuim in mod egoist”.
Foto credit: Revista Capital
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 191
Id: 79840
Data: Dec 15, 2023
Imagine:
Mănăstirea Putna a organizat marți un simpozion dedicat Episcopului Irineu Crăciunaș, la 50 de ani de la trecerea Preasfinției Sale la ..... Data: Dec 15, 2023 |
Inalpreasfințitul Părinte Casian a oficiat, joi, slujba de binecuvantare a sediului central in care iși desfășoară activitatea Inspectoratul pentru ..... Data: Dec 15, 2023 |
Parohia „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe” din Suceava va susține duminică un concert de colinde in sala de festivității a Gării Burdujeni. ..... Data: Dec 15, 2023 |
La sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Barlad se desfășoară in perioada 11 – 29 decembrie o nouă campanie umanitară de donare de sange ..... Data: Dec 15, 2023 |
Editurile Patriarhiei Romane au publicat anul acesta numeroase titluri ziditoare de suflet, lucrări de cercetare de nivel academic, cărți de rugăciune și ..... Data: Dec 15, 2023 |
Concertul de colinde cu scop caritabil organizat de Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) a devenit deja tradiție și a bifat joi cea de-a 13-a ..... Data: Dec 16, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).