CUVÂNT DUHOVNICESC DESPRE GÂNDURI
Autor: veniamin Ilie
Publicat: http://veniaminilie.wordpress.com/articole-2/sfaturi/
"Gândurile sunt porțile prin care diavolii însămânțează în mintea omului toate necurațiile, toate deprinderile spre păcate, și pornirea cea rea a patimilor. De aceea Sfinții Părinți ne învața să lepadam gândurile de la noi, pentru că ele pătrund în mintea omenească având chipuri diverse, ca întru început să pară a fi spre folos, spre mângaiere, spre vindecare, dar, dupa ce pun rădacinile lor în inima omului, se prefac în obiceiuri rele și devin începutul a multe răutăți. Astfel, gândurile primejduiesc mântuirea sufletului. Pentru a pune pază minții noastre de gândurile cele viclene și rele, se cuvine ca dintru început să le oprim atunci când ele pătrund în mintea noastră, și așa luptandu-ne până le vom îngradi departe de la noi, vom afla răsplătirea cea dumnezeiască și odihna. Gândurile sunt cele ce depărtează mintea omului de la rugaciune și, in zadar se roagă creștinul dacă mintea sa nu este întru toate cu atenție. Pentru a birui acest război al gândurilor, avem trebuință de a ocupa timpul zilelor cu rugăciunea minții și a inimii, și cu lucrul mâinilor, că acestea două sunt potolirea pornirilor dintru fierbințeală trupească, sunt izbăvirea de patimi, de poftele cele nefolositoare și rele, de tot meșteșugul prin care diavolul încearcă să-l tragă pe om spre iadul cel vesnic. Deci, rugându-ne în toată vremea cu adevărat, bineplăcând Lui Dumnezeu, ne va izbăvi de toată lucrarea cea rea a celui potrivnic, și așa vom dobândi mântuirea, pentru că prin rugăciune și prin osteneală, mulți Sfinti Părinți s-au mântuit, împletindu-le pe acestea în toată vreme."
Preluat de pe site: http://veniaminilie.wordpress.com/articole-2/sfaturi/
Categoria: Cuvantari si cuvinte de folos
Vizualizari: 1223
Id: 7
Data: Jan 21, 2010
Imagine:
Hristos a Inviat!
”Hristos a Inviat din morti, Invie si tu,
crestine cu El. Hristos a parasit groapa; rupe si tu catusele
pacatosului...Straduieste-te sa fii o faptura noua in Hristos!”(
Sfantul Grigore de Nazianz )
Vestea cea mare, care .....
Data: Apr 15, 2010
ARGUMENT
A tăia latura religioasă din istoria literaturii româneşti înseamnă a renunţa la cunoaşterea trăsăturii celei mai mari caracteristice din cultura noastră veche şi la una din feţele ei de glorie.
(Nicolae Cartojan - "Istoria literaturii .....
Data: May 10, 2010
ETAPELE BIRUIRII ÎN LUPTA CU PĂCATUL DESFRÂNĂRII
de Veniamin Ilie
ÎNFRÂNTAREA ŞI URMAREA LUI HRISTOS
Data: May 23, 2010
Ne aflăm în Postul Mare şi, ca în fiecare an, ne aşteptăm ca, în preajma Sfintelor Pasti, televiziunea să ne satisfacă „nevoile religioase” oferindu-ne cu generozitate filme artistice cu subiect biblic si, mai ales, filme care încearcă să reconstituie viaţa lui Iisus. Tot creştinul va .....
Data: Mar 14, 2009
CUVÂNT DUHOVNICESC DESPRE GÂNDURI
Autor: veniamin Ilie
Publicat: http://veniaminilie.wordpress.com/articole-2/sfaturi/
"Gândurile sunt porțile prin care diavolii însămânțează în mintea omului toate necurațiile, toate .....
Data: Jan 21, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).