Consiliul Judeţean Suceava, împreună cu Serviciul Județean Salvamont și Centrul Național pentru Informare şi Promovare Turistică, a început, marţi, marcarea traseului de pelerinaj intitulat „Via Mariae”.
Lucrările au început de la Mănăstirea Putna.
Vicepreşedintele consiliului judeţean Suceava, Niculai Barbă, a estimat că până pe data de 2 iulie va fi încheiată marcarea traseului de la Suceviţa la Mănăstirea Humorului, iar până pe 15 august va fi realizată marcarea în totalitate, până la ieşirea din judeţ, în zona Râşca.
„Vreau să precizez că în acest demers avem sprijinul primăriilor de pe traseu, precum şi al Direcției Silvice Suceava. De asemenea, până la Suceviţa, traseul coincide cu cel al traseului Via Transilvanica, ce face legătura între Putna și Dunăre”, a precizat Niculai Barbă.
Ce este „Via Mariae”
Este un traseu turistic care uneşte diferite locuri sacre, din Europa Centrală, dedicate Maicii Domnului. În direcția vest-est, Via Mariae face legătura între Austria, Slovacia, Ungaria, România. Pe direcția nord-sud, face legătura între Polonia, Ungaria și Bosnia.
În România, Via Mariae pornește din Carei, traversează județele Satu Mare, Sălaj, Cluj, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Bacău, Neamț, Suceava ajungând până la Putna, aproape de granița cu Ucraina.
Suceava
Pe teritoriul județului Suceava traseul are o lungime de aproximativ 130 de km. Acesta începe de la intersecția județelor Neamț și Suceava, din fața Mănăstirii Neamț și are ca punct final Mănăstirea Putna din județul Suceava. Cu un efort de durată medie de 5-6 ore, traseul este împărțit pe parcursul a 7 zile, numărul de kilometri parcurși într-o zi fiind între 15-25.
Foto credit: visitharghita.com
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 248
Id: 73914
Data: Jun 17, 2021
Imagine:
La sediul Protoieriei Vălenii de Munte s-a desfăşurat în 17 iunie conferința preoților care au în administrare cimitire parohiale.
În timpul lucrărilor, Pr. Ginel Aurelian Ivan, consilier eparhial la Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare al Arhiepiscopiei .....
Data: Jun 17, 2021
De multe ori, preoții îi țin aproape de biserică pe tineri prin diverse activități extraeclesiale. Fotbalul este una dintre acestea.
Zeci de parohii, mai ales din zona rurală, au înființat echipe de fotbal, antrenate de cele mai multe ori chiar de preot, relatează
Data: Jun 18, 2021
O acțiune de donare de sânge a avut loc joi, 17 iunie, la Cabinetul medical „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Mănăstirea, Putna deservit de arhidiaconul Sebastian Mircea, medic de familie.
La donare au participat monahi de la Mănăstirea Putna, dar și de la .....
Data: Jun 18, 2021
La Cernăuți a fost inaugurat marţi sediul modernizat al Societății pentru Cultura și Literatura română în Bucovina „Mihai Eminescu”. Evenimentul a avut loc la împlinirea a 132 de ani de la trecerea în veşnicie a marelui poet,
Data: Jun 18, 2021
Mănăstirea „Sfântul Dumitru” (Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou) din Middletown, în statul american New York, și-a
Data: Jun 18, 2021
Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei în colaborare cu Protopopiatul Rădăuți au organizat o colectă în urma căreia s-a reușit achiziționarea necesarului de cărămidă și s-au demarat lucrările de construire a celor trei case din localitatea Voievodeasa afectate de un .....
Data: Jun 18, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).