Centrele de zi pentru copii ale parohiilor sibiene au organizat, in Aula Mitropolit Ioan Metianu a Facultatii de Teologie Ortodoxa Sfantul Andrei Şaguna, o serbare dedicata zilei de 1 iunie. Copiii aflati in atentia acestor centre parohiale au prezentat parintilor si invitatilor un amplu program de cantece si poezie religioase, iar icoanele realizate in atelierele speciale din cadrul institutiilor social-educationale au fost expuse la aceasta manifestare.Intreaga serbare a fost initiata de Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul Social condus de pr. consilier Nicolae Rusu. La serbare a participat si Inalt Preasfintitul Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, care a premiat cele mai reusite icoane pictate de copii. Astfel, trei dintre micutii artisti au primit premiile I, II si III, iar premiul de excelenta a fost oferit unui copil care a reusit sa impresioneze juriul cu lucrarea sa. Ne-am bucurat in mod deosebit de puritatea acestor copii care ne-au incantat cu aceasta serbare. Spectacolul sustinut de acesti micuti a fost de o sensibilitate sufleteasca deosebita. Toate aceste lucruri sunt o binecuvantare de la Dumnezeu. I-am binecuvantat si pe prunci, dar si pe initiatorii acestor proiecte educationale, pe preotii nostri harnici, a spus IPS Mitropolit Laurentiu, potrivit mitropolia-ardealului.ro.Scopul acestui eveniment a fost de a oferi copiilor din centrele sibiene daruri de 1 iunie, dar si pentru a se evidentia activitatile educationale din institutiile patronate de cateva parohii sibiene. Toti copiii au primit din partea Arhiepiscopiei Sibiului dulciuri, jucarii, alimente, rechizite si alte multe surprize pregatite special pentru aceasta zi. A fost un eveniment deosebit pentru noi toti si, cu totii, am trait clipe de bucurie alaturi de acesti copii. Ziua Copiilor este un bun prilej de a-i cunoaste pe acesti micuti si pentru a vedea preocuparile lor artistice si religioase, ne-a spus pr. consilier social Nicolae Rusu. Amintim ca in Sibiu exista patru centre de zi pentru copii pe langa biserici, iar alte parohii detin cantine sociale si alte proiecte filantropice.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 598
Id: 31427
Data: Jun 3, 2013
Imagine:
In perioada 10 - 12 iunie 2013 un numar de 19 preoți din zona Vaii Jiului vor participa la cursurile de "Managementul serviciilor social filantropice" care vor fi organizate in cadrul .....
Data: Jun 3, 2013
Cateva sute de bacauani au participat in Duminica a V-a dupa Paște la slujba arhiereasca oficiata de Preasfințitul Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului, .....
Data: Jun 3, 2013
Crestinii ortodocsi s-au aflat la 2 iunie 2013 in Duminica a V-a dupa Pasti (a Samarinencii), prilej cu care Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a aflat in mijlocul .....
Data: Jun 3, 2013
Duminica a cincea după Paști a reprezentat o întreită sărbătorire în Biserica Ortodoxă. Această duminică este dedicată în mod special dialogului femeii samarinence cu Hristos, dar anul acesta ea fost împodobită cu încă .....
Data: Jun 3, 2013
Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură credincioşilor din parohia Cuza Vodă şi din alte parohii învecinate. "Parohia Cuza-Vodă are o biserică veche din lemn fără temelie. .....
Data: Jun 3, 2013
Cursul se adresează celor care doresc să obțină o calificare recunoscută în România și Uniunea Europeană și persoanelor care doresc să se perfecționeze în arta culinară.
Participanții vor dobândi cunoștințe .....
Data: Jun 3, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).