Ziua internaţională a orfanilor de război este celebrată anual în data de 6 ianuarie.
A fost instituită de organizaţia din Franţa „SOS Enfants sans Detresss” cu scopul de a atrage atenţia comunităţii internaţionale asupra copiilor rămaşi orfani în urma conflictelor militare.
Cu prilejul acestei zile rememorăm implicarea Bisericii de-a lungul timpului în ajutorarea orfanilor de război.
Primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, a fondat în 1922, la Câmpulung-Muscel, un seminar pentru copiii orfani de război.
A funcţionat în incinta Mănăstirii Negru Vodă din oraş.
Din prima promoţie a făcut parte şi viitorul Patriarh al României, Iustin Moisescu, care a absolvit ca şef de promoţie.
Un alt Patriarh al României, Nicodim Munteanu, a înfiinţat două orfelinate pentru copiii orfani de război: pentru băieţi la Mănăstirea Cernica şi pentru fete la Mănăstirea Ţigăneşti.
În prezent, potrivit Agerpres care citează UNICEF, 140 de milioane de copii la nivel mondial sunt orfani, circa 250 de milioane de copii trăiesc în ţări afectate de conflicte armate şi aproximativ 30 de milioane de copii au fost obligaţi să îşi părăsească locuinţele din cauza războiului.
Foto credit: Ortodox.md
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 286
Id: 68767
Data: Jan 6, 2020
Imagine:
Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a semnalat în predica din Ajunul Bobotezei că pocăința face loc în viața noastră lui Dumnezeu care ne oferă putere să trecem peste orice încercare.
„Oricare ar fi dificultățile vieții, dacă noi urmăm chemarea la pocăință a .....
Data: Jan 6, 2020
Mesajul transmis de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în ziua de Bobotează îndeamnă pe de o parte la compasiune față de creștinii din alte părți ale lumii care trec prin încercări, iar pe de altă parte, la recunoștință față de Dumnezeu care ne ocrotește să ne .....
Data: Jan 6, 2020
„Trei sunt lucrările deosebite ale acestei ape sfințite de Botezul Domnului. Agheasma Mare este sfințitoare, vindecătoare și eliberatoare de patimi egoiste și de duhuri rele”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în omilia rostită la sfințirea cea mare a apei.
.....Data: Jan 6, 2020
În apropierea sărbătorii Nașterii Domnului în Mitropolia Basarabiei, Episcopul Veniamin a recomandat o atenție deosebită asupra modului în care Dumnezeu ni se descoperă.
Episcopul Basarabiei de Sud a amintit că Duminica dinaintea Nașterii Domnului, 5 ianuarie 2020, .....
Data: Jan 6, 2020
De sărbătoarea „Botezul Domnului”, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat conceptul de înfiere vorbind despre legătura dintre Botezul nostru și Botezul Domnului.
Împreună cu Patriarhul României au slujit la Catedrala Patriarhală Episcopii vicari .....
Data: Jan 6, 2020
În ziua sărbătorii „Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul”, 7 ianuarie 2020, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de Radio Trinitas:
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și .....
Data: Jan 6, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).