Biblia calatoare și sfințitoare : Trei adolescente le transmit colegilor de generație sa nu se departeze de Dumnezeu

Basilica.ro a stat de vorbă cu trei adolescente participante la inaugurarea Expoziției „Biblia călătoare și sfințitoare”, de la Palatul Patriarhiei. Eleve la Colegiul Național „Sf. Sava” din Capitală, ele le transmit colegilor de generație să nu se depărteze de Dumnezeu, pentru că „este o parte foarte frumoasă a vieții”.

Tinerele au lucrat împreună cu profesoara lor de Religie, Silvia Fulaș, și cu alți colegi, la scrisoarea-fluviu de 1.403 metri, în cadrul Programul național de exercițiu catehetic și scriere reflexivă de tip scrisoare-fluviu Biblia călătoare și sfințitoare.

„Ne bucurăm foarte mult că am participat. Avem șansa să cunoaștem oameni noi, avem șansa să fim un exemplu pentru cei mici, care vor să dea poate la liceul nostru sau care vor să studieze în continuare. Este bine că se adună copii de toate vârstele și sărbătoresc această zi de 1 Iunie”, a declarat Valeria Frățilă, 16 ani.

„Ne bucurăm enorm că ne aflăm aici, ne bucurăm că Biserica Ortodoxă promovează unitatea între oameni și că sunt copii mici care au venit chiar de ziua lor aici. Cred că astfel le explicăm și celor mai mici importanța religiei, chiar prin aceste sărbători. Dacă veneau aici în oricare altă zi poate nu avea același impact asupra lor”, a adăugat Andreea Brânzan, 17 ani.

„Pe această cale îi mulțumim doamnei profesor Fulaș Silvia pentru faptul că fiecare oră de Religie este o oră diferită și că ne dezvoltă pe noi ca oameni, nu doar din punctul de vedere al cunoștințelor religioase”, a mai spus tânăra.

„Cred că religia este despre suflet și că tot ceea ce pornește de la suflet trebuie promovat și luat în considerare. Nu cred că cineva este singur total și că nu crede în nimic. Cred că fiecare dintre noi crede în ceva. Credința în Dumnezeu, Care este superior ființei umane, ne face și pe noi să ne depășim limitele umane”, a încheiat Andreea Brânzan.
„Și mie mi se pare ora de Religie foarte interesantă și foarte educativă. E o oră la care ne deconectăm de tot ceea ce facem și parcă comunicăm mai mult cu interiorul și cu noi”, a spus Janina Morar, 17 ani.

„Eu aș avea un gând pentru adolescenți, colegii noștri de generație: nu ar trebui să se deconecteze de Dumnezeu, pentru că este o parte foarte frumoasă a vieții”, a încheiat tânăra.

Scrisoarea-fluviu de 1.403 metri, realizată de peste 4.600 de elevi din 38 de județe în cadrul Programul național de exercițiu catehetic și scriere reflexivă de tip scrisoare-fluviu Biblia călătoare și sfințitoare este expusă până în 7 iunie în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei din București.

Cu ocazia vernisajului, care a avut loc miercuri, de Ziua Copilului, profesoara Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina Religie pe județul Suceava, inițiatoarea și coordonatoarea programului, a fost distinsă de Părintele Patriarh Daniel cu Ordinul „Sf. Ioan Gură de Aur” pentru mireni.

Tehnica scrisorii-fluviu, gândită de prof. Daniela Ceredeev, a fost premiată în cadrul Târgului de Inventică Didactică la Şcoala de Iarnă a Educaţiei de Excelenţă, în 2009, pentru multiplele ei valenţe educative.

Vezi și:

Foto credit: Basilica.ro

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 230

Id: 77021

Data: Jun 1, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).