Biserica ofera sprijin pentru educatia online: 100 de tablete distribuite in Episcopia Husilor

Mitropolia Europei Occidentale şi Episcopia Huşilor au oferit 100 de tablete unor copii de vârstă şcolară, cu o situaţie financiară delicată.

Tabletele au însumat 10.000 euro.

„Dispozitivele sunt dotate cu slot SIM și au fost direcționate către elevi proveniţi, în mare parte, din mediul rural, din familii nevoiaşe, care altfel, nu ar fi avut acces la programele şcolare ce se desfăşoară online, în contextul pandemiei cu coronavirus”, se menţionează pe site-ul episcopiei.

O parte dintre tablete au fost distribuite personal de Episcopul Ignatie al Huşilor în Parohia Voineşti, după slujba Paraclisului Maicii Domnului oficiată vineri, 7 august.

La începutul verii, eparhia a mai distribuit 25 de tablete beneficiarilor din centrele de zi ale Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”. Acţiunea filantropică a fost realizată cu ajutorul Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci”, din Dublin, Irlanda, păstorită de părintele Călin Florea.

Foto credit: Episcopia Huşilor


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos.

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 225

Id: 70971

Data: Aug 11, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).