Patriarhia Antiohiei a transmis un comunicat de presă prin care anunță „cu mare bucurie” înființarea unei noi parohii în orașul Dubai, în Emiratele Arabe Unite, creată în colaborare cu Patriarhia Română.
„Această inițiativă comună unică a fost propusă de Patriarhia Română pentru a răspunde nevoilor spirituale ale multor creștini ortodocși români care trăiesc în orașul Dubai, aflat sub jurisdicția Patriarhiei Antiohiei”.
Patriarhia Antiohiei precizează că „preotul acestei noi parohii va fi numit de Preafericirea Sa, Patriarhul Daniel al României, cu binecuvântarea Preafericirii Sale, Patriarhul Ioan al Antiohiei, și va oficia sfintele slujbe în limba română”.
Comunicatul subliniază, folosind cuvintele Patriarhului Daniel, că această nouă parohie, „va întări și mai mult atât relația veche de secole dintre cele două Biserici Ortodoxe surori, cât și prezența și mărturisirea ortodoxă în această parte a lumii”.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înființarea parohiei din Dubai la ședința de lucru din 21 iulie.
Parohul comunității românești din Dubai va fi părintele Alexandru Truşcan. Pentru început se va sluji în biserica Buna Vestire din cartierul Jebel Ali (Patriarhia Antiohiei). Vezi locația.
Foto: Arhiva Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 339
Id: 74384
Data: Aug 7, 2021
Imagine:
Un cenotaf ridicat în cinstea lui Mihai Viteazul va fi sfințit luni la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Strehaia cu ocazia împlinirii a 420 de ani de la trecerea la cele veșnice a domnitorului (9 august). Evenimentul omagial va continua cu un simpozion organizat de
Data: Aug 7, 2021
Patriarhul Daniel a transmis duminică, 8 august, un mesaj adresat Arhiepiscopului Ieronim al Atenei și al Întregii Elade prin care exprimă compasiunea și solidaritatea întregii Biserici Ortodoxe Române cu poporul elen profund afectat de incendiile de vegetație.
.....Data: Aug 8, 2021
Doi orbi au fost vindecați în mod miraculos de Hristos care le-a interzis să spună minunea, relatează Sfântul Apostol Matei în textul evanghelic al Duminicii a 7-a după Rusalii (Mt. 9:27-35). Cu toate acestea, orbii au vestit imediat minunea în tot ținutul acela.
„Nu .....
Data: Aug 8, 2021
„Tabăra din pridvorul satului” a fost organizată pentru prima dată în Episcopia de Bălți, sâmbătă, 8 august, la biserica din Sloveanca, Raionul Sângerei. Au participat 62 de copii cu vârste între 12 și 16 ani.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Arhiepiscopiei .....
Data: Aug 8, 2021
Biserica de secol 17 a Mănăstirii argeșene Aninoasa a fost resfințită sâmbătă de Arhiepiscopul Calinic. Evenimentul a avut loc chiar în ziua de cinstire a Sfântului Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravul, cel care a realizat pictura lăcașului de cult.
Târnosirea bisericii a .....
Data: Aug 8, 2021
Părintele Marius-Gabriel Bărăscu a fost pomenit, în zilele de 7 şi 8 august, la Mănăstirea Sihla şi în Parohia Parava din Bacău, comunitate pe care a slujit-o până la moartea sa, informează .....
Data: Aug 9, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).