In Sala Sinodala a Resedintei Patriarhale a avut loc astazi, 18 noiembrie, sedinta Comemorativa a Permanentei Consiliului National Bisericesc cu tema Decretul 410 din 1959 privind reglementarea vietii monahale. Context istoric si consecinte defavorabile Bisericii , informeaza Radio TRINITAS. In cadrul intrunirii au fost sustinute referate care au prezentat contextul juridic si politic al aplicarii decretului. La final Preafericitul Parinte Daniel a evidentiat activitatea Patriarhului Justinian in acea perioada: Trebuie sa remarcam faptul ca, intr-un mod deosebit de inspirat si cu mult curaj, Patriarhul de vrednica pomenire Justinian a aparat monahii si monahiile din manastiri, dand o interpretare foarte inteleapta si apologetica a Decretului 410, si anume a inclus in scolile teologice si scolile monahale care aveau o durata mai mica de timp si se organizau chiar in manastiri. Deci, pe langa Institutul Teologic Universitar si seminariile teologice, erau considerate scoli teologice si scolile monahale. Apoi factorul social, uman, ingrijirea bolnavilor, monahilor si monahiilor bolnavi de catre tineri a constituit un alt argument pentru a permite ramanerea monahilor si monahiilor in manastiri. Un alt argument a fost acela al monahilor si monahiilor care au case personale construite in manastiri si care trebuie sa fie ingrijite, pastrate, pentru a nu se deteriora. Vedem cum un om intelept, care a iubit Biserica, a incercat sa gaseasca modalitati de interpretare a Decretului 410 in favoarea bisericilor si monahilor cu atat mai mult cu cat el insusi nu a fost monah. Rugaciunea si ascultarea au fost trasaturile esentiale in pastrarea si mentinerea vie a vietii duhovnicesti - a mentionat Prea Fericirea Sa: Exista o tendinta de a considera rugaciunea ca pe o inutilitate, o neproductivitate, ca timp pierdut, noi insa consideram rugaciunea ca cea mai importanta activitate, pentru ca nu modeleaza lumea din exteriorul nostru, din jurul nostru, ci lumea din interiorul nostru. Vidul secularizarii este teama de interioritate. Interioritatea noastra este comuniunea omului cu Dumnezeu cel vesnic, creatorul Universului, atunci omul se simte la adevarata lui demnitate, de partener, de dialog vesnic cu Dumnezeu noi spunem «slava Tatalui si Fiului si Sf. Duh si acum si pururea si in vecii vecilor» inseamna ca trebuie sa traim acu si pururea si in vecii vecilor pentru a a-L iubi pe Dumnezeu si pentru a-L preaslavi, ca raspuns la iubirea Lui pentru noi. Deci, rugaciunea aduna pe om, ii daruieste sanatate sufleteasca, pentru ca nu il lasa in singuratate si il mentine in comuniune. Starea cea mai sanatoasa a sufletului si a psihicului omului este starea de comuniune, de iubire in relatiile cu persoanele divine si cu persoanele umane, iar manastirile au dovedit ca din rugaciune se dezvolta o sfanta actiune folositoare comunitatii si poporului. La sfarsit a fost inaltata o rugaciune de pomenire pentru odihna sufletelor calugarilor si calugaritelor care au fost exclusi din manastiri, in baza Decretului 410 din 1959.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 613

Id: 3388

Data: Nov 18, 2009

Imagine: