Episcopul Sloboziei despre salutul pascal: Marturisim Invierea ca unii care am participat la eveniment

Episcopul Vincențiu a slujit în Vinerea Luminată la cea mai veche mănăstire din Episcopia Sloboziei și Călărașilor. La predică, ierarhul a vorbit, printre altele, despre salutul pascal.

„Acest salut este o adevărată mărturisire de credință cu mare putere, cu mare tărie spirituală în Duhul Sfânt. Noi, creștinii, ne adresăm acest salut ca unii care am participat și suntem martori ai Învierii Mântuitorului Iisus Hristos”.

PS Vincențiu s-a aflat vineri la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, care are și hramul „Izvorul Tămăduirii”. La finalul Sfintei Liturghii a oficiat slujba Aghesmei.

©Episcopia Sloboziei și Călărașilor

În cuvântul Său, Preasfințitul Vincențiu le-a mai spus credincioșilor că Mântuitorul a fost pentru oameni izvor de tămăduiri încă din timpul vieții, dar, după Învierea din morți devine „Izvorul Tămăduirilor prin excelență” și prin rugăciunile Preacuratei Sale Maici ne dă izbăvire din toate ispitele și necazurile.


Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia este cea mai veche mănăstire din Câmpia Bărăganului. Este monument istoric, ctitorie a lui Enache Caragea și a voievodului Matei Basarab (1632 – 1654).

Foto credit: Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 356

Id: 73506

Data: May 8, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).