Episcopul Visarion al Tulcii s-a rugat pentru pace duminică, 13 februarie, într-o biserică ridicată în perioada ocupației otomane a Dobrogei.
„Am înălțat rugăciuni pentru pacea întregii lumi, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, mai ales în vremurile acestea tulburi pe care le trăim. Cu siguranță că Mântuitorul Iisus Hristos, Împăratul Păcii și Mântuitorul sufletelor noastre ne va auzi rugăciunile și prin strădania noastră și prin milostivirea Lui ne va trimite pace în inimi, pace în țara noastră și în toată lumea lui Dumnezeu”, a declarat PS Visarion pentru Trinitas TV.
Preasfințitul Părinte Visarion a slujit în Biserica „Sf. Dimitrie” din satul Jijila, județul Tulcea. La slujba Sfintei Liturghii, ierarhul a adăugat rugăciunile stăruitoare și ecteniile speciale din Liturghier pentru pace și liniște în lume, pentru înmulțirea dragostei și dezrădacinarea urii și a toată răutatea.
La final, au fost pomeniți ctitorii și binefăcătorii bisericii adormiți întru Domnul.
Jijila este un loc de veche existență geto-dacică, în care au fost descoperite dovezi ale culturii Gumelnița. Biserica „Sf. Dimitrie” din localitate a fost construită în perioada ocupației otomane a Dobrogei, în anul 1857, sub domnia sultanului Abdul Medgid I, anul acesta împlinind 165 de ani de existență.
„Este cea mai veche biserică din Nordul Dobrogei, zidită în vremuri grele cu jertfelnicie din partea credincioșilor”, potrivit actualului paroh, Preotul Viorel Ungureanu.
Vezi mai multe imagini pe site-ul oficial al Eparhiei.
Foto credit: Episcopia Tulcii
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 232
Id: 76212
Data: Feb 14, 2022
Imagine:
Parohia Timișoara-Iosefin a rezervat, din anul 2011, paraclisul de la demisolul bisericii pentru comunitatea persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire păstorită de părintele Eugen Bendariu. În urma unor lucrări de renovare, locul de slujire a fost sfințit duminică, 13 februarie, .....
Data: Feb 14, 2022
Arhimandritul Serafim Man, fost stareț al Mănăstirii Rohia, a fost pomenit duminică, după Sfânta Liturghie, de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu .....
Data: Feb 14, 2022
Preasfințitul Părinte Siluan l-a prezentat duminică, 13 februarie, pe noul preot paroh al comunității românești din Micherechi. Instalarea a avut loc după Sfânta Liturghie oficiată în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate.
Alături de ierarh .....
Data: Feb 14, 2022
Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muceniță Sofia” din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor a aniversat vineri, 11 februarie 2022, un deceniu de activitate în beneficiul copiilor proveniți din familii defavorizate.
„Se împlinesc zece ani de când .....
Data: Feb 14, 2022
În şedinţa anuală de lucru a Consiliului eparhial, respectiv, a Adunării eparhiale din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, au fost evidenţiate proiectele .....
Data: Feb 14, 2022
Părintele Nicolae Crîngașu, Consilier patriarhal și coordonator al Sectorului Monumente și construcții bisericești, a explicat pentru Trinitas TV lucrările planificate pentru anul în curs la Catedrala Națională. Accesul principal în curtea ei se va face prin două porticuri: unul îi .....
Data: Feb 14, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).