Expoziția itinerantă de artă sacră „Tezaur – Episcopia Tulcii” a ajuns marți la Muzeul Mitropolitan din Iași, unde va rămâne până în 07 februarie 2021.
Vernisajul a avut loc în Sala „Sinaxar” a muzeului, în prezența Mitropolitului Teofan și a Episcopului Visarion.
Expoziția aduce în faţa publicului un remarcabil fond de obiecte bisericeşti reprezentative pentru trei secole (XVIII, XIX și XX), dar şi pentru aria culturală şi confesională a Dobrogei de Nord.
IPS Teofan a semnalat că prezența turiștilor este redusă în această perioadă la Muzeul Mitropolitan, dar enoriașii care participă la slujbe în incinta muzeului se vor bucura de expoziție. Sala „Sinaxar” este una dintre cele cinci locații în care se oficiază Sfânta Liturghie la Ansamblul Mitropolitan din Iași, duminica și în zile de sărbătoare.
„Enoriașul, credinciosul participant la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, va privi și dintr-un alt unghi decât cel eminamente artistic cele aflate aici”, a spus Mitropolitul Moldovei.
Itinerariul expoziției „Tezaur-Episcopia Tulcii”, început în Anul Centenar 2018, se încheie la Iași. Expoziția a cutreierat muzee din Transilvania și Banat, dar a ajuns și în Germania, în apropiere de Stuttgart, a precizat curatorul expoziției, Dr. Alexandru Chituță.
Din februarie, exponatele vor fi duse înapoi în Tulcea.
Foto credit: Doxologia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 277
Id: 71778
Data: Nov 4, 2020
Imagine:
Lucrările de deminare de la Iordan s-au încheiat, iar în prezent Armata Israeliană efectueză verificări de securitate în perimetrul de aproape un milion de metri pătrați.
Reprezentanții Patriarhiei Române la Locurile Sfinte speră ca în curând să poată merge cu .....
Data: Nov 4, 2020
Prin implicarea Protoieriei Focşani 2 şi a parohiei Petreanu, Călina Lungu, o femeie în vârstă de 79 de ani, care locuieşte singură în apropierea satului Târâtu, beneficiază de energie electrică în gospodărie.
„Săptămâna trecută (19-25 oct. – n.r.) au fost montate .....
Data: Nov 4, 2020
Un proiect de lege privind repatrierea moaștelor Sfinților Mărturisitori Ardeleni a fost înregistrat la jumătatea lunii octombrie în Senatul României.
Inițiatorii propun autorizarea guvernului pentru a identifica și a aduce în țară moaștele Sf. Cuv. Mărturisitor .....
Data: Nov 4, 2020
Juriul s-a întrunit online și a decis câștigătorii Concursului „Culorile Ortodoxiei: Finlanda”.
După evaluarea a 880 de fotografii trimise de peste 100 de participanți din zece țări, juriul a selectat aproximativ .....
Data: Nov 4, 2020
Şase sfinţi sunt înscrişi, până în prezent, în campania iniţiată de Mitropolia Ardealului pentru desemnarea celui mari mare filantrop român. Pot fi votați sfinţii: Neagoe Basarab, Iosif cel Milostiv, Constantin Brâncoveanu, Andrei Şaguna, Antim Ivireanul şi Iacob .....
Data: Nov 4, 2020
Părintele Varlaam Almăjanu, starețul Mănăstirii Partoș, a murit luni noaptea, în urma infectării cu noul coronavirus. Mitropolia Banatului a descris suferinţa părintelui din ultimele 18 zile precum o „liturghie a crucii pe care a slujit-o în spital, însoțit de rugăciunile, .....
Data: Nov 4, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).