Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu ajută elevii de gimnaziu să iși găsească opțiunea educațională și vocațională prin prezentarea mai multor trasee de studiu, beneficiile și provocările care ii așteaptă.
Elevii claselor a șaptea de la gimnaziul „Ion Pop Reteganul” din Orlat au vizitat Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” unde au aflat de beneficiile oferite de instituția de invățămant.
Profesorul coordonator al grupului, psihologul din cadrul AFOS, Maria Dicu, a declarat că o parte din elevii cu care a fost in vizită s-ar bucura „să continue practicarea fotbalului la acest liceu și că pentru ei este o motivație puternică faptul de a primi decontarea cheltuielilor cu școala de șoferi. Din punctul meu de vedere, orientarea profesională și vocațională reprezintă scopul central al acestor vizite și timpul va dovedi că investiția de timp alocată acum va aduce roade bune in viitor”.
Vizita, desfășurată la finalul săptămanii trecute, a continuat la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu unde elevii au luat contact cu profesiile de pompier și paramedic.
„Unii dintre elevi au fost așa de impactați de cele văzute, care sunt compatibile cu propriile lor valori, precum aceea de a-și ajuta semenii, incat vor lua serios in considerare o carieră in domeniu”, a spus doamna Maria Dicu.
De asemenea experiențe, insă pe alte domenii de lucru, au avut parte și elevii Școlii Gimnaziale din Cristian care au vizitat Colegiul Economic „George Barițiu” din Sibiu și Hotelul „Impăratul Romanilor”.
Programul desfășurat de Filantropia Ortodoxă Sibiu ii ajută pe elevi să descopere care sunt posibilele profesii pe care le pot urma in viață.
Foto credit: Mitropolia Ardealului
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 170
Id: 78261
Data: May 8, 2023
Imagine:
In perioada 26 – 28 mai, Arhiepiscopia Iașilor organizează Festivalul de muzică orientală „Dimitrie Cantemir”.
Evenimentul va prezenta muzică orientală, otomană și persană și muzică scrisă .....
Data: May 8, 2023
Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, a sfințit piatra de temelie pentru biserica „Sfantul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni” din orașul Ocnița.
Pietrele de temelie .....
Data: May 8, 2023
Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor a sfințit duminică in localitatea ilfoveană Bragadiru o biserică inchinată Sfintei Cuvioase Parascheva. La finalul slujbei, oamenii care au sprijinit construirea lăcașului de .....
Data: May 8, 2023
„Evanghelia ne propune ca model pe slăbănogul de astăzi care dă dovadă de răbdare și indelungă răbdare”, a spus Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul in predica rostită duminică la Catedrala .....
Data: May 8, 2023
„Mantuitorul Iisus Hristos vede suferința paraliticului ca o pocăință in tăcere, acest bolnav a transformat suferința in pocăință”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel in predica rostită duminică in .....
Data: May 8, 2023
Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Impărați Constantin și Elena” a implinit pe 7 mai, 365 de ani de la sfințire.
Constantin Șerban Basarab este ctitorul lăcașului de cult, la inceput .....
Data: May 8, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).