Biserica Zlătari din Capitală și-a serbat hramul sâmbătă. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor de la Locurile Sfinte. Credința, rugăciunea, postul și mărturisirea credinței ne apără de lucrarea răului, a spus arhimandritul despre lucrarea Sfântului Ciprian.
„Primul și cel mai important lucru în lupta cu duhurile necurate este ca noi să ne punem cu credință sub puterea lui Dumnezeu”, a spus Superiorul Așezămintelor de la Locurile Sfinte. „Nu există vreun demon care să aibă putere mai mare ca puterea lui Dumnezeu. Nici un semn, nici o lucrare pe care ar face-o demonii nu pot să stea împotriva Sfintei Cruci”, a adăugat el.
Arhimandritul a avertizat că vrăjile au efect asupra creștinilor care nu împlinesc poruncile lui Dumnezeu, ceea ce permite ca răul să îi stăpânească.
„Când vă veți întoarce astăzi acasă, să vă pecetluiți ușa inimii și a casei dumneavoastră cu semnul Sfintei Cruci, să așezați din nou în inima dumneavoastră credința la loc de cinste, faptele cele creștinești și iubirea lui Dumnezeu prin care se biruiește toată răutatea vrăjmașului”, i-a îndemnat părintele arhimandrit.
Superiorul Așezămintelor de la Locurile Sfinte a încheiat slujba cu rugăciunea specială de dezlegare care se citește în ziua de pomenire a Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian și a transmis binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel pentru Parohia Zlătari.
„Este o mare bucurie că în această zi de sărbătoare am primit binecuvântarea Preafericirii Sale și totodată binecuvântare de la cel mai sfânt loc de pe planeta noastră, care este Sfântul Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos”, a spus Părintele Consilier Nicolae Dascălu, Parohul Bisericii Zlătari din Capitală.
„Știm că ceea ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu, de aceea, ne rugăm Domnului ca să ne dea iarăși drum deschis către Țara Sfântă, către Ierusalim, către Sfântul Mormânt și, bineînțeles, către Așezămintele Românești, pentru că și la Ierusalim, și la Ierihon este duh de rugăciune românească”, a mai spus Părintele Consilier Nicolae Dascălu.
La final, Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie i-a dăruit Părintelui Paroh Nicolae Dascălu o cruce de binecuvântare placată cu sidef confecționată în Țara Sfântă. Părintele paroh i-a dăruit arhimandritului o icoană din argint cu chipul Sfântului Mucenic Ciprian.
Hramul s-a încheiat cu oficierea Parastasului pentru ctitorii, slujitorii și binefăcătorii trecuți la Domnul și cu distribuirea pachetelor cu hrană și alte daruri pentru credincioși.
Biserica Zlătari este situată pe Calea Victoriei din București, lângă Muzeul Național de Istorie și peste drum de Magazinul Victoria și Palatul CEC. Numele provine de la prima bisericuță zidită în această locație în secolul al XVII-lea de breasla meșterilor zlătari, adică aurari (zlatu înseamnă în slavonă „aur”).
Pe acel loc Spătarul Mihai Cantacuzino a zidit în secolul al XVIII-lea o biserică închinată de Sf. Constantin Brâncoveanul Patriarhiei Alexandriei, împreună cu hanul care o înconjura. Ulterior, acolo a funcționat o mănăstire. Biserica actuală a fost înălțată în 1850 de Egumenul Calistrat Livis, după planurile arhitectului Xavier Villacrosse. A devenit biserică de parohie în 1888.
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a oficiat sâmbătă slujba Privegherii unită cu Sfânta Liturghie la Mănăstirea Eroilor din Stoianovca, Raionul Cantemir, unde .....
Data: Oct 4, 2021
Biserica și biblioteca românească din Bergen, Norvegia, au fost sfințite duminică de Episcopii Maramureșului și Europei de Nord. Parohia Bergen este păstorită de Părintele Marius Andrei Pop, originar din Maramureș, iar biblioteca de 3.000 de volume a fost realizată în parteneriat cu .....
Data: Oct 4, 2021
Brașovenii din zona Bartolomeu-Nord își construiesc biserică pe un teren care a aparținut primului episcop al Armatei Române, Iustinian Teculescu. Pe lângă lăcaşul de cult, parohia braşoveană planifică să construiască un ansamblu educaţional cu grădiniţă şi centru cultural, dar şi .....
Data: Oct 4, 2021
La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut volumul „Colportajul în Biserica Ortodoxă Română: repere istorice, culturale şi administrative”.
Lucrarea este semnată de Protos. Joachim Bejenariu, consilier eparhial şi director la Serviciul Colportaj al .....
Data: Oct 4, 2021
„Să ne pocăim, să nu așteptăm trecem Dincolo nepocăiți, să ne întoarcem la Dumnezeu și să construim o societate bazată pe iubire și iertare”, a afirmat duminică Episcopul Andrei în Catedrala .....
Data: Oct 5, 2021
Se împlinesc 28 de ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Dumitru Stăniloae. Universitatea „Aristotel” din Tesalonic i-a acordat prima titlul de Doctor honoris causa (1976) la recomandarea stareților athoniți. Teologul Olivier Clément
Data: Oct 5, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).