Hristos, unicul prieten adevarat: Cei care-și pun nadejdea in Dumnezeu nu raman fara raspuns, spune PS Timotei

„Cei care-și pun nădejdea în Dumnezeu nu rămân fără răspuns, chiar dacă uneori pedagogia lui Dumnezeu ne învață că avem mult de răbdat sau mult de așteptat”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. Mântuitorul Iisus Hristos S-a dovedit a fi unicul prieten adevărat al paralizatului care aștepta vindecare de 38 de ani la Scăldătoarea Vitezda, a mai afirmat ierarhul.

„La acest om singur a venit Dumnezeu Însuși. El nu a avut prieteni, cum avea omul slăbănog din Capernaum, care l-au dus înaintea Domnului”, a subliniat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Dar „Părinții Bisericii ne spun că, atunci când nu avem oameni, îngerii și, mai ales, Dumnezeu se apropie de cei care sunt credincioși și care-și pun nădejdea în Domnul”, a adăugat Preasfinția Sa.

„Din Evanghelia de astăzi învățăm că una din crucile greu de purtat ale vieții fiecăruia dintre noi este singurătatea”, a observat ierarhul. „Și, pentru că nu-l mai căuta nimeni, Dumnezeu Însuși a venit la el și a întrebat dacă dorește să se facă sănătos.”

Astfel, a continuat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, „tuturor celor care rabdă și tuturor celor care așteaptă li se pregătește cunună pe măsură”.

„Mântuitorul Hristos ni se descoperă în această Evanghelie ca vindecător al sufletelor și trupurilor și ca prieten adevărat – singurul prieten adevărat din toți pe care i-am putea întâlni. Iar vizita Mântuitorului la acest slăbănog la Scăldătoarea de la Vitezda ne îndeamnă să fim și noi uneori cercetători la cei bolnavi, la cei care suferă, la cei pe care nu-i mai caută nimeni.”

„Singurătatea slăbănogului de la Vitezda este des întâlnită în lumea noastră”, a precizat ierarhul. „De aceea, fericiți sunt și împreună-lucrători cu Dumnezeu se află cei care mângâie singurătatea celor bolnavi, a celor bătrâni, a celor aflați în neputință.”

„Ne rugăm Mântuitorului Hristos să ne vindece pe toți de singurătate, să ne arate că toți cei care sunt aproape de Mântuitorul Iisus Hristos nu sunt singuri nici atunci când viața lor este grea, nici atunci când suferințele și încercările se pot arăta, pentru că prietenia și ajutorul Mântuitorului Iisus Hristos sunt mai importante decât toate pe care le-am putea primi în această viață”, a încheiat Preasfinția Sa.

Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a slujit duminică la Parohia Ariceștii Rahtivani din județul Prahova, unde a hirotonit un diacon și un preot. Preotul, Laurențiu Andrei Cazan, va activa pe seama aceleiași parohii.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 247

Id: 76878

Data: May 15, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).