Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a oficiat Sfânta Liturghie, în noaptea dintre ani, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.
La finalul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul Calinic a săvârșit un Te Deum, prin care s-a adus laudă lui Dumnezeu la început de an calendaristic.
Prima zi a noului an a continuat cu săvârșirea a încă două Sfinte Liturghii la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou: în Paraclisul mănăstirii și apoi pe scena din incinta complexului monahal, cea din urmă sub conducerea Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Vezi mai multe detalii despre eveniment pe site-ul oficial al Eparhiei.
Anul 2022 a fost proclamat sâmbătă, în Patriarhia Română, drept „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al .....
Data: Jan 1, 2022
„Imnul rugăciunii isihaste” este o compoziție recentă a preotului Cristian Alexandru, membru al Grupului Psaltic Tronos al Patriarhiei Române și preot pe seama bisericii Sfântul Dumitru din localitatea Afumați, jud. Ilfov.
Imnul a fost alcătuit în contextul Anului .....
Data: Jan 1, 2022
Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Catedrala Patriarhală, cu prilejul proclamării anului 2022 drept Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinților isihaști .....
Data: Jan 2, 2022
Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, își cinstește duminică ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Serafim de Sarov.
Mitropolitul Serafim s-a născut în data de 4 septembrie 1948 în .....
Data: Jan 2, 2022
Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Slujba ce se săvârșește în noaptea .....
Data: Jan 2, 2022
La finalul anului, Dănuț Prună, coordonator al echipei voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) a transmis pentru Basilica.ro o retrospectivă a activităților social-filantropice din 2021.
El amintește că în anul 2019 voluntarii au desfășurat, .....
Data: Jan 2, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 1
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 7
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 10
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 4
Marturii si evocari - Parintele Grigorie Babus - episodul 3
Marturii si evocari - Preoti romani eroi in Primul Razboi Mondial - episodul 2
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).