Italia: A fost inaugurat un spațiu nou de slujire la o parohie romanească din Roma

Preasfințitul Părinte�Siluan, Episcopul Italiei, a săvarșit joi o slujbă de Te Deum la Parohia „Sf. Mare Mc. Nichita Romanul” din Roma (Pantano – Monte Compatri) și a inaugurat astfel noul spațiu de slujire.

La eveniment a fost prezent Gheorghe-Florin Carciu, Secretar de Stat al Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, care pentru deosebita implicare in activitățile pastoral-misionare ale Episcopiei Italiei, a primit din partea PS Siluan, Crucea Episcopală, cea mai inaltă distincție acordată mirenilor.

Episcopul Siluan a vorbit in predică despre importanța deținerii unui spațiu de slujire propriu, „mai ales in diaspora, unde, parohiile cu greu dobandesc un spațiu al lor”.

In cadrul slujbei, ierarhul a hirotesit un ipodiacon pe seama Parohiei „Intrarea Domnului in Ierusalim” din Ostia.

Pr. paroh Cristian Țuțuroi și membrii Consiliului și Comitetului Parohial au primit Gramată de apreciere pentru intreaga muncă depusă in cadrul parohiei.


Noul complex parohial a fost achiziționat in septembrie cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, trecand printr-un proces de amenajare și adaptare la necesitățile pastoral-misionare specifice tradiției ortodoxe.

Complexul parohial este alcătuit din biserică, un spațiu ce va fi amenajat pentru activitățile catehetice, sociale și culturale și o curte generoasă.

Foto credit: Episcopia Italiei


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 184

Id: 79595

Data: Nov 12, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).