Basilica.ro l-a invitat pe Jean-Claude Larchet la un dialog despre bolile trupului, ale minții și ale spiritului. Teologul a vorbit in interviu și despre ideologiile care subminează societatea actuală, explicand in ce fel creștinismul ne invață să ne asumăm limitările trupului și pe cele ale bolii.

„Distincția făcută de creștinism intre natura originară și cea căzută il ajută pe creștin să asume limitările actuale ale trupului său. Spiritualitatea le oferă mijloacele de a depăși duhovnicește aceste limitări, in așteptarea depășirii lor și in plan fizic in Impărăția Cerurilor”, afirmă Jean Claude Larchet.

Basilica.ro: In Biserica Ortodoxă Romană, anul 2024 a fost declarat Anul omagial al pastorației și ingrijirii bolnavilor. Care sunt, in opinia dumneavoastră, cele mai grave boli ale secolului XXI și cum poate ajuta Biserica la tratarea și vindecarea lor

Jean-Claude Larchet: Boala și suferința care o insoțește cel mai adesea parte din condiția umană decăzută, iar fiecare le experimentează in momente diferite și in grade diferite. Bolile spirituale (adică patimile) locuiesc fiecare ființă umană, iar in secolul XX – ca in secolele anterioare și incă de la inceputul lumii – cea mai gravă boală este iubirea egoistă de sine, pe care Sfinții Părinții greci o numesc philautia și pe care o consideră mama tuturor celorlalte.

Ea este exact opusul (și primul obstacol in calea) virtuților a căror implinire ne-a fost dată de Hristos ca porunci de căpătai: iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele. Este foarte asemănătoare cu o altă boală spirituală prezentată adesea ca fiind cea mai importantă: mandria, in care persoana se plasează pe sine in centrul tuturor lucrurilor și mai presus de toți, luand locul care ar reveni lui Dumnezeu și aproapelui.

Dacă ne uităm acum la bolile mintale, cea mai importantă in zilele noastre este depresia. Ea este legată in mod special de alte două boli spirituale: tristețea și acedia, dar și de absența (sau slăbirea) a două virtuți pe care tradiția occidentală le numește „cardinale”, pentru că sunt stalpii (in latină cardines) vieții lăuntrice: credința și speranța.

Prima dă sens vieții (a cărui pierdere este cauza principală a depresiei), iar cea de-a doua ne dă incredere in providența divină, adică in purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru a depăși toate dificultățile. Dezinteresul masiv față de religie din epoca noastră a sporit puterea acestor patimi și i-a lipsit pe oameni de aceste virtuți.

Acesta este motivul pentru care o parte a lumii s-a cufundat in depresie și apelează la diverse medicamente (inclusiv la cele digitale!), pentru a incerca să scape de ea, fără să ințeleagă că presupusul remediu sporește boala.

Putem depăși boala trupului prin spiritualitate

In ceea ce privește bolile trupești, asistăm in epoca noastră la dezvoltarea a două boli grave, fiecare cu specificul său: cancerele și bolile degenerative (boala Alzheimer, boala Parkinson, demența senilă etc.). Această evoluție este legată de imbătranirea populației, dar sunt afectate și persoane din ce in ce mai tinere.

Posibilitățile medicale de combatere a acestor boli s-au dezvoltat, dar răman foarte limitate. Dacă sunteți credincios, vă puteți aștepta la minuni din partea lui Dumnezeu și a sfinților Săi (in special a sfinților doctori� fără de arginți), care fie fac să dispară boala (in cazul cancerului), fie – deși aceasta adesea se trece cu vederea – ii incetinesc evoluția.

Dar regula generală este că legile firii decăzute iși urmează cursul, iar Dumnezeu nu intervine, deoarece starea decăzută este o consecință a păcatului strămoșesc și a tuturor păcatelor care l-au confirmat; aceste păcate au fost alegeri făcute de om, iar Dumnezeu respectă libertatea omului chiar și in efectele ei, altfel nu ar fi o libertate veritabilă.

Totuși, in calitate de creștini, aceasta nu inseamnă că suntem abandonați: Dumnezeu ne oferă intotdeauna posibilitatea de a depăși spiritual boala și de a obține un folos duhovnicesc din ea.

Dacă Hristos a suferit in timpul pătimirilor Sale și pe Cruce, nu a fost pentru a plăti o răscumpărare sau pentru a ispăși păcatele oamenilor, așa cum a pretins o teologie falsă (mai ales in Occident), ci pentru a dobandi pentru noi harul (pe care il primim intotdeauna dacă suntem uniți cu El prin Sfintele Taine și rugăciune) care face ca suferința să-și piardă toată puterea negativă pe care ar putea-o avea asupra noastră (in special puterea de a ne indepărta de Dumnezeu!) și să devină o formă de asceză care ne ajută să ne detașăm de lume și de noi inșine, pentru a putea să-L iubim mai mult pe Dumnezeu și pe aproapele nostru.

Ideologiile, vectori ai unor boli colective

In cele din urmă, trebuie să menționăm boli despre care se vorbește rar, deși sunt din ce in ce mai evidente in zilele noastre și deosebit de ingrijorătoare: acestea sunt boli colective, care afectează societăți intregi, dar și state și, din păcate, chiar Biserici.

In prima categorie se numără bolile provocate de noile media, pe care le-am discutat pe larg intr-una dintre cărțile mele recente și care distrug nu numai atenția, ci și, mai ales, in ciuda tuturor aparențelor, relațiile interpersonale.

Ele inlocuiesc o lume reală și profundă a comuniunii cu un mod de comunicare artificial și superficial și au un rol distructiv nu doar pentru indivizi, ci și pentru cupluri și familii, ai căror membri sunt lipiți de smartphone, trăind unul langă altul și nu unul cu celălalt.

Pe rețelele sociale, falsele teorii seduc multe persoane, iar influencerii au devenit părinții spirituali ai multor tineri. In cadrul unei conferințe despre media digitală și pastorația ortodoxă, care a avut loc in Creta in 2018, am propus ca Bisericile să introducă oficial postirea de noile media intre regulile postului.

Această propunere a avut un ecou larg in mass-media ortodoxă, inclusiv la dumneavoastră in țară, dar, din păcate, nu a fost urmată de efecte concrete. Cat timp va mai trece pană cand Bisericile vor conștientiza gravitatea problemei?

O altă boală care afectează societățile actuale este o formă de iluzie – o percepție falsă a realității – in ceea ce privește, in primul rand, natura și relația dintre sexe (masculin și feminin) și orientarea sexualității umane; și, in al doilea rand, relația omului cu natura. Acestea sunt două componente a ceea ce este cunoscut sub numele de gandire woke sau wokism.

Prima dintre componentele menționate mai sus este exprimată prin teoria genului (conform căreia genul este o chestiune de alegere individuală), in feminismul radical (conform căruia genul masculin trebuie abolit) și in mișcarea LGBTQIA+ (conform căreia mai multe orientări sexuale sunt legitime și sunt o chestiune de alegere individuală); a doua este exprimată in ecologia radicală (conform căreia natura este mai valoroasă decat ființele umane, care sunt doar prădători).

In ceea ce privește alte boli colective, efectele lor pot fi observate in războaiele dintre țări și in disputele pentru putere și teritoriu dintre Biserici. Cauza lor este naționalismul și filetismul, care este o formă ecleziastică a naționalismului.

Ambele sunt forme de mandrie, mai precis o formă de mandrie care nu apare in listele clasice ale patimilor și, prin urmare, este subestimată, dar care este bine evidențiată in rugăciunea Sfantului Efrem Sirianul, care se recită de mai multe ori pe zi in timpul Postului Mare: duhul stăpanirii.

Este cu siguranță o boală individuală, dar și colectivă, pentru că, așa cum spunea filosoful Kant, statele sunt afectate de aceleași patimi ca și indivizii, la care am putea adăuga și Bisericile in dimensiunea lor umană, mult prea umană…

Trupul participă la viața spirituală a omului

Basilica.ro: Ați scris o carte intitulată „Teologia trupului”. Tendințele ideologice actuale par să disprețuiască trupul in favoarea părții invizibile a existenței, subliniind dreptul omului de a-și transforma corpul, chiar și din punct de vedere biologic sau medical, in funcție de dorințele sufletului sau de diferitele pasiuni. Care este importanța trupului in existența umană și in istoria mantuirii?

Jean-Claude Larchet: Ca răspuns la ultima parte a intrebării dumneavoastră, aș dori doar să reamintesc faptul că persoana umană este, prin firea sa, indisolubil alcătuită dintr-un suflet și un trup (separarea celor două după moarte fiind doar temporară și fără a se pierde legătura esențială dintre ele).

Dumnezeu l-a creat pe om ca suflet și trup; la concepție, trupul și sufletul se formează simultan și sunt legate incă din prima clipă; la inviere, sufletul și trupul se vor reuni, iar trupul va avea atunci un nou mod de existență.

Mai presus de toate, trebuie să ne amintim că, venind printre noi, Cuvantul lui Dumnezeu a luat un trup in toate privințele asemănător cu al nostru și, in el, a mantuit și indumnezeit intru El intreaga umanitate, suflet și trup, dăruind fiecărei persoane care crede in El și se unește cu El prin Sfintele Taine și prin viața duhovnicească, harul acestei mantuiri și indumnezeiri.

Trupul ocupă un loc important in această viață spirituală, deoarece este co-actor alături de suflet in toate faptele săvarșite de om. El participă, cu mijloacele care sunt cele ale naturii sale proprii, la toate activitățile spirituale. El primește Trupul și Sangele lui Hristos in același timp cu sufletul și se transformă spiritual in același timp cu sufletul, fiind „hristificat” și devenind cu adevărat templu al Duhului.

Rămanand la chestiunea bolii, care se află in centrul acestui interviu, trebuie subliniat faptul că bărbații din zilele noastre, care majoritatea au pierdut toate normele antropologiei creștine, au o problemă reală cu propriul corp.

Aceștia aspiră la libertate absolută, inclusiv in raport cu propriul corp, ale cărui determinări le resping și chiar merg pană acolo incat resping și toate orientările lui firești, date de insăși alcătuirea lui genetică, organică și fiziologică și, uneori, insăși structura și forma lui.

Dorința de a avea control total asupra propriului corp nu se limitează la adepții transsexualismului (care se răspandește tot mai mult in zilele noastre), ci este un adevărat fenomen al civilizației moderne, după cum o demonstrează importanța chirurgiei estetice și a tuturor celorlalte mijloace de modificare a aspectului corpului (prin piercing, implant sau tatuaj).

Disconfortul pe care il poate resimți ființa umană in raport cu un corp dat, a cărui constituție sau formă nu o controlează și care constituie o piedică sau un obstacol in calea aspirațiilor sale, fie ele spirituale, psihologice sau fizice, traversează istoria filosofiei – de la Platon la Foucault –, dar și pe cea a spiritualității – așa cum o mărturisesc, in mod radical, diferitele secte gnostice, dar și, intr-un mod mai nuanțat, scrierile și practicile ascetice ale tuturor religiilor.

Să ne asumăm limitările actuale ale trupului

Aceasta dezvăluie, fără indoială, o problemă profundă. Această problemă se referă la condiția umană in această lume, la limitele sale (sau, pentru a folosi un termen mai metafizic, la finitudinea sa) și la dificultatea de a le suporta de un spirit care nu este limitat in ceea ce poate concepe și imagina.

Are legătură și cu aspirația omului de a atinge o condiție ideală, sau cel puțin una superioară, in care aceste limitări ar fi depășite ontologic.

Dar, in situația actuală, este nerealist, utopic, infantil și chiar patologic să negi aceste limitări. Omul poate deplange faptul că nu are aripi pentru a zbura, că nu are zece brațe ca Shiva, că nu are ochi multipli ca heruvimii.

Dar el este, ca orice altă ființă din această lume, definit de particularități pe care trebuie să și le asume, iar in capacitatea sa de a și le asuma iși poate găsi pacea interioară și fericirea; refuzul lor nu poate decat să il plaseze intr-o stare permanentă de frustrare și eșec.

Adam a fost privat de condiția sa inițială pentru că a incercat, conform promisiunii șarpelui, să devină „ca Dumnezeu”. Oricine merge impotriva firii se condamnă la iadul neființei. Fără a ne referi la pedeapsa divină, putem considera că firea se răzbună intotdeauna pe cei care o neagă și acționează impotriva ei.

Distincția făcută de creștinism intre natura originară și cea căzută il ajută pe creștin să asume limitările actuale ale trupului său. Spiritualitatea le oferă mijloacele de a depăși duhovnicește aceste limitări, in așteptarea depășirii lor și in plan fizic in Impărăția Cerurilor.

Spiritualitatea isihastă, in special, este un model perfect de integrare a trupului, pe care il face să participe la progresul spiritual al sufletului și să fie indumnezeit treptat odată cu acesta. Această metodă spirituală de asumare a trupului este unicul mod realist și eficient de a transcende limitările acestuia.

„Bărbat și femeie l-a făcut”

Basilica.ro: Discuția despre rolul trupului in identitatea umană ne conduce, de asemenea, la ideea că genul unei persoane nu este „fluid”, așa cum susțin unele teorii contemporane, ci legat de corpul in care persoana iși trăiește viața. Cum ii putem ajuta și sprijini pe copii să iși consolideze identitatea de gen – masculin sau feminin, după caz?

Jean-Claude Larchet: Omului – cu trup și suflet – ii este asociat un gen prin natură și prin creația divină („bărbat și femeie l-a făcut”).

Maniera in care genurile sunt definite din perspectivă socială este, bineințeles, din anumite puncte de vedere, susceptibilă de a fi revizuită și corectată. Dar aceasta nu justifică abolirea genurilor sau a unui anumit gen și nici schimbarea de gen.

In general și dintotdeauna, natura face lucrurile bine. Marea majoritate a ființelor umane, in mod spontan și incă din copilărie, iși asumă genul care corespunde sexului lor fără nicio problemă.

Pot exista persoane care, din motive genetice, fiziologice (hormonale) sau psihologice, simt că sunt de un gen diferit de cel care corespunde sexului lor, dar, din cele mai vechi timpuri și pană de curand, aceste persoane erau foarte puține la număr.

Fetițele care ar prefera să fie băieți sau băieții care ar prefera (mai rar) să fie fete reprezintă un fenomen destul de frecvent, dar trecător, la fel ca și incertitudinile cu care se confruntă la un moment dat mulți adolescenți.

Problema este că acum există o ideologie (cunoscută sub numele de teoria genului) care a venit din Statele Unite și s-a răspandit in Europa cu sprijinul mass-media, dar și al guvernelor și instituțiilor internaționale, care nu numai că răspandește ideea că genul este independent de sex și poate fi ales in mod liber de către fiecare, dar și militează in mod activ pentru ca acest lucru să fie predat incă din școala primară și aici este pericolul.

In Statele Unite, mulți părinți creștini și-au retras copiii din școlile publice și i-au trimis in școli particulare, unde sunt la adăpost de această propagandă.

In orice caz, este important ca părinții să-și sprijine copiii indiferent ce intrebări le-ar putea pune aceștia, să nu le incurajeze inclinația pe care ar putea să o aibă la un moment dat (și care va fi aproape intotdeauna de scurtă durată) de a-și schimba sexul și să combată educația greșit orientată din școli cu o educație bazată pe valorile creștine.

„Transfigurarea genului” in creștinism

Basilica.ro: Ce teme abordați și ce mesaje transmiteți in recentul volum „Transfigurarea genului”?

Jean-Claude Larchet: In curand va fi disponibil și in traducere in limba romană. Este o lucrare bogată, greu de sintetizat, care, pe baza Bibliei și a scrierilor Sfinților Părinți ai Bisericii, apără existența celor două genuri, propunand in același timp o depășire spirituală a limitelor acestora.

In special, arată cum trebuie ințelese și trăite relațiile dintre cele două genuri intr-o perspectivă creștină, diferită atat de falsele concepții despre masculinitate și feminitate vehiculate in societate și care justifică in parte criticile feministe, cat și de relația proastă pe care patimile, in special egoismul, mandria, duhul de stăpanire și patimile sexuale, o stabilesc intre bărbat și femeie.

Recitind textele biblice și scoțand la lumină texte patristice care au fost adesea neglijate, lucrarea arată că creștinismul consideră că femeile și bărbații in mod fundamental egali, deoarece au fost creați in mod identic după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, impărtășesc aceeași natură umană (in care genul este doar o specificitate), au fost deopotrivă mantuiți de Hristos și destinul lor comun este de a fi indumnezeiți prin har.

Cartea mai arată că bărbații și femeile au daruri și vocații proprii, care sunt complementare și menite să se imbogățească reciproc. Viața creștină ocrotește ambele sexe și asigură o unitate armonioasă și rodnică intre ele, din moment ce elimină patimile care pervertesc relațiile și cultivă virtuțile care sunt comune ambelor sexe.

Aceste virtuți asigură veritabilă fluiditate a genurilor, păstrandu-le in același timp specificul: femeia dobandește calități masculine in eforturile ei ascetice, iar bărbatul virtuți feminine atunci cand dobandește virtutea blandeții, cand virtutea compasiunii ii inmoaie inima, cand virtutea pocăinței face ca lacrimile să-i curgă pe obraji.

Cand Apostolul spune că „nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți in Hristos Iisus” (Galateni 3: 28), nu vrea să spună că genurile incetează să mai existe, ci că au incetat conflictele, opozițiile și diviziunile dintre ele prin unirea lor cu Hristos și in Hristos.

In același sens, el spune, avand in vedere conflictele rasiale și etnice, că, in Hristos, „nu mai este iudeu, nici elin” sau, avand in vedere conflictele sociale, că, in Hristos, „nu mai este nici rob, nici liber”.

Biserica și provocările pandemiei

Basilica.ro: Ați fost o voce moderată in timpul pandemiei Covid-19. Cu ce provocări ideologice și spirituale s-a confruntat Biserica Ortodoxă in timpul și după pandemia Covid-19?

Jean-Claude Larchet: Trebuie să revenim la acest subiect, deoarece alte pandemii vor apărea in viitor, iar reflecția asupra experienței pe care am trăit-o ne ajută să ne pregătim pentru ele. Acesta este motivul pentru care titlul cărții mele referitor la această temă s-ar traduce cuvant cu cuvant astfel: „Mic tratat de teologie in pandemii”, nu „in pandemie”.

Ceea ce mi s-a părut cel mai grav a fost divizarea care a apărut in cadrul comunității ecleziale din partea unui cler fundamentalist, ostil tuturor măsurilor de protecție și de prevenire, care nu numai că s-a exprimat cu mare violență, dar a dus in mod iresponsabil la moartea unor credincioși, respectiv de monahi și monahii.

Este paradoxal că acest cler, care se pretinde ultra-ortodox și apropiat de Sfinții Părinți, a acționat in numele unor principii străine de creștinism, marcate de ideile conspiraționiste pe care o serie de rețele sociale le-au promovat in ultimii ani.

Este uimitor că acest cler a ajuns să greșească atat de mult incat să atribuie boala lui Dumnezeu și mijloacele de prevenire și de vindecare diavolului. Am văzut preoți care au refuzat să impărtășească credincioșii vaccinați și credincioși care au refuzat să participe la liturghia preoților care au fost vaccinați. Au izbucnit certuri și bătăi in biserici, uneori chiar in timpul liturghiei.

Să ne ferim de gandirea magică

Există, in mod evident, riscul ca toate acestea să se repete, mai ales că teoriile conspirației, alimentate de rețelele sociale, se răspandesc tot mai mult, chiar dacă sunt din ce in ce mai iraționale.

Ar trebui să profităm de acest an dedicat sănătății, bolii și vindecării, pentru a oferi clerului și credincioșilor o educație serioasă cu privire la grija pe care creștinii ar trebui să o aibă pentru sănătatea lor, care este un dar de la Dumnezeu, și cu privire la datoria pe care o au de a proteja sănătatea altora (ceea ce reprezintă o altă dimensiune a carității), și cu privire la modul in care Biserica, incă de la origini, a primit in mod pozitiv medicina seculară și mijloacele terapeutice și profilactice pe care aceasta le propune – inclusiv, in ultimul timp, vaccinurile, care nu fac decat să compenseze o parte din imunitatea pe care omul căzut a pierdut-o și pe care bătranețea o reduce și mai mult.

O astfel de formare ar fi utilă și pentru a-i elibera pe unii clerici și monahi de gandirea magică potrivit căreia Biserica este un loc protejat, unde nu se poate contracta nicio boală.

Ar trebui, de asemenea, din punct de vedere teologic, să se insiste asupra faptului că Dumnezeu nu trimite omenirii pandemii, boli sau suferințe – ba chiar este o blasfemie să crezi contrariul –, ci că, in toate pandemiile, bolile și suferințele legate de condiția decăzută a omului ca urmare a păcatului, Dumnezeu este prezent cat mai aproape de fiecare persoană care crede și nădăjduiește in El, pentru a o ajuta să depășească duhovnicește ceea ce nu a putut fi prevenit in plan fizic.

Este important ca vocile ortodoxe să fie prezente pe internet

Basilica.ro: In calitate de jurnaliști ai Patriarhiei Romane, avem o prezență puternică pe rețelele de socializare și pe internet. In ce măsură considerați că este importantă prezența vocilor ortodoxe pe rețelele media online?

Jean-Claude Larchet: In mod evident este important ca vocile ortodoxe să fie prezente pe internet, care a devenit, din păcate, singura sursă de informare pentru marea majoritate a contemporanilor noștri.

Din nefericire, pe ecrane citim repede și greșit. Pentru cititori, cititul pe un ecran nu permite același nivel de atenție și profunzime ca cititul pe hartie, iar informațiile pe care le găsești acolo sunt, să spunem, foarte efemere, fiind repede acoperite de fluxul neincetat al altor informații și, prin urmare, repede uitate…

Este important să ii formăm pe tineri in spiritul lecturii tradiționale, ajutandu-i să descopere toate avantajele ei, și să continuăm să publicăm carte ortodoxă intr-o lume in care distribuția cărților creștine este din ce in ce mai restransă și devine o formă de apostolat din partea editorilor.

Scurtă biografie

Jean-Claude Larchet�este doctor in Filosofie și in Teologie și unul dintre cei mai buni cunoscători ai teologiei Sfantului Maxim Mărturisitorul.

Le este cunoscut romanilor ca autor al cărților „Terapeutica bolilor spirituale”, „Teologia bolii”, „Dumnezeu nu vrea suferința omului”.

S-a născut intr-o familie romano-catolică și s-a convertit la Ortodoxie prin lectura Părinților răsăriteni și a comentatorilor lor ortodocși.

Doctor in filosofie al Universității din Nancy (1987), apoi doctor in teologie al Universității din Strasbourg (1994), in 2005 i s-a atribuit de către Consiliul național al universităților din Franța titlul de profesor universitar.

A predat filosofia timp de aproape treizeci și cinci de ani, desfășurand in paralel o activitate de cercetător și scriitor in domeniul filosofiei și indeosebi al teologiei și patristicii.

Vezi și:

• J.C. Larchet: Sf. Părinți explică asceza ca tratament și sănătatea ca starea firească a omului – indreptat spre Dumnezeu
• Tipuri de boli mintale in viziunea Sfinților Părinți, explicată de Jean-Claude Larchet
• J.C. Larchet: Valoarea Sfintei Impărtășanii nu stă in modul de administrare, nici a Liturghiei in numărul participanților

Sursa foto: Orthodoxie.com

Follow us on Twitter: @BasilicaNews

Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 153

Id: 80663

Data: Mar 30, 2024

Imagine: