Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului este organizată anual la Micherechi o procesiune la care participă mulţi copii din comunitatea românească.
La evenimentul ajuns la cea de-a IX-a ediţie a participat miercuri Episcopul Siluan al Ungariei, căruia i s-au alăturat reprezentanţii instituţiilor locale.
Procesiunea s-a desfășurat de la intrarea în sat și până la biserică, pe traseu cei mici și cei mari au purtat în mâini lumânări aprinse, iar la sosire au fost primiți cu sunet de clopote.
În biserică, PS Siluan împreună cu cei doi preoți ai bisericii româneşti din Micherechi au citit rugăciuni de binecuvântare și de invocare a harului Duhului Sfânt peste copiii participanți și peste toți ceilalți copii din localitate și din întreaga Episcopie.
După care, Preasfințitul Părinte Siluan i-a felicitat pe copii de ziua lor, dar și pentru implicarea și participarea la eveniment.
Procesiunea de la Micherechi, de Ziua Internaţională a Copilului, a fost inițiată în anul 2012.
În Episcopia Severinului şi Strehaiei are loc în perioada 05-06 iunie 2021 Simpozionul „Tudor Vladimirescu – 200 ani de nemurire”.
.....Data: Jun 4, 2021
Muzica bisericească georgiană a fost inclusă în patrimoniul cultural imaterial al ţării prin decizia premierului Irakli Gharibashvili, a anunţat Centrul de Stat pentru Folclor din Georgia, citat de Orthochristian.
.....Data: Jun 4, 2021
Cetățile Tomis, Callatis, Histria, Adamclisi, Capidava, Carsium, Ibida, Argamum, Noviodunum, Halmiris, Ulmetum şi Enisala vor putea fi vizitate online prin intermediul unui site specializat, care va fi disponibil începând cu data de 1 iulie,
Data: Jun 4, 2021
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de felicitare Arhiepiscopului Timotei al Aradului cu ocazia împlinirii a 85 de ani.
Preafericirea Sa trece în revistă principalele realizări ale Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei şi se roagă Mântuitorului .....
Data: Jun 4, 2021
În urma unor ploi torențiale, în vara anului 1971, a ieșit la iveală în comuna tulceană Niculițel o bazilică din secolele 4-5 care urma să devină cea mai importantă descoperire arheologică privind creștinismul timpuriu din România.
Sub altarul bazilicii au fost .....
Data: Jun 4, 2021
Diaconia, Misiunea Socială a Mitropoliei Basarabiei, lansează sâmbătă, la Bălăbănești, în raionul Criuleni din Republica Moldova, un nou proiect pentru copiii din localitățile rurale: Ludobusul.
Acesta este un serviciu inovativ de educație nonformală menit să le .....
Data: Jun 4, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).