Veche ctitorie voievodala si gropnita domneasca, Manastirea Slatina din apropierea Falticenilor este una dintre perlele alese ale Bucovinei. De viata ei de-a lungul veacurilor si-au legat existenta multi fii vrednici ai neamului românesc. Iata câteva nume de referinta: vrednicul de pomenire mitropolit al Moldovei, Veniamin Costachi, ierarhii Sofronie Miclescu, Calinic Miclescu, Partenie Ciopron, Adrian Hritcu, cunoscutul duhovnic arhimandrit Cleopa Ilie, arhimandritul Dionisie Udisteanu, protosinghelul Petroniu Tanase, fost egumen al Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos, arhimandritul Arsenie Papacioc, ieroschimonahul Paisie Olaru, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, precum si multi oameni de cultura, scriitori, politicieni.Una dintre personalitatile de marca care si-au legat sufletul de Manastirea Slatina a fost ierodiaconul si apoi ieromonahul Antonie Plamadeala. Venirea sa la vechea ctitorie a lui Alexandru Lapusneanu trebuie pusa pe seama clipelor grele prin care trecea tânarul monah. Erau ani tulburi pentru el. Autoritatile politienesti cautau sa-l aresteze dupa o condamnare în lipsa. Cum a ajuns din inima Transilvaniei, de la Manastirea Prislop, în inima altei provincii istorice, Moldova, acest pribeag monah? Sa lasam amintirile vladicii Antonie sa ne lamureasca: "La Slatina am ajuns cu recomandarea parintelui Arsenie Papacioc, în anul 1950, unde se afla pe atunci staret parintele Ilie Cleopa. Când am ajuns, el nu era acasa. L-am asteptat pâna când a venit. Când a venit, - cred ca vorbise cu parintele Arsenie Papacioc despre situatia mea - parintele Cleopa m-a luat cu el sa stam de vorba, într-o poienita în spatele manastirii.Nu aveam ce sa ascund. Am spus adevarul, ca sunt condamnat, ca sunt urmarit, dar ca speram toti ca vremurile se vor schimba, se vor îmbunatati. Asa încât am ramas la Slatina, înscriindu-ma în rândul fratilor din obste. Între timp, parintele Cleopa a facut ca obstea de acolo sa creasca, încât ajunsese la 100 de vietuitori. Obstea era alcatuita, mai cu seama, din calugari tineri. De altfel, au venit acolo mult mai multi tineri, deoarece era foarte bine organizat totul, dar nu toti au putut rezista si respecta rânduiala monahala, asa ca unii plecau si altii veneau. Au ramas pâna la urma 100 de calugari, dintre cei ce îsi descoperisera vocatia.M-a primit, i-am spus ca am o condamnare în lipsa. Parintele Cleopa mi-a spus: eu te primesc, mai departe nimeni nu stie nimic. Am stat acolo pâna m-au prins si m-au închis. Staretul meu de la Slatina, Cleopa, ne povestea adesea, în plimbarile de pe munte, cum a fost el primit în manastire de catre staretul Ioanichie de la Manastirea Sihastria. Desigur ca mai aveam si alte teme pe care le dezbateam împreuna. Dupa parintele Cleopa a urmat staret parintele Emilian Olaru. Eram atunci aproape 100 de vietuitori, ieromonahi si frati, era o viata de obste frumoasa, iar trairea duhovniceasca era deosebita. Se savârseau zilnic Sfânta Liturghie, cele sapte laude, iar dupa aceea toti aveam ascultarile noastre date de parintele staret. Slujbele Bisericii sunt îndeobste considerate traditie vie în Ortodoxie. În viata monahala ele sunt chiar ceva mai mult. Îmi vin acum în minte numele a câtorva parinti care au fost în acea perioada în manastire, cum ar fi: parintele Petroniu, care acum este staret la Manastirea Prodromu din Sfântul Munte Athos, parintele Iuvenalie, parintele Paisie Olaru, parintele Arsenie, parintele Chiril, parintele Paisie, actualul duhovnic de la Slatina, fratele Nicolae, acum Protos. Nichifor de la Manastirea Neamt si multi altii. Îmi aduc aminte ca era acolo un monah, care timp de trei ani n-a avut pat în chilie, dormind pe un scaun. Tot aici, la Slatina, am avut sansa sa discut cu Calinescu, care venea cu o seama de scriitori, printre care Dinu Pilat, Teodor Vârgolici si multi altii. Dupa aceea am avut o întâlnire cu George Calinescu mai lunga, mai pe-ndelete, cum se spune.Într-o zi am fost trimis la Iasi, la Mitropolie, cu un raport, prin care parintele Cleopa cerea primirea în Manastirea Slatina si repartizarea la Schitul Rarau a monahului Daniil (Sandu Tudor). A fost o poveste lunga, dar pâna la urma am reusit. Noi, cei de la Slatina, îl cunosteam mai bine.Eu, în timpul cât am stat la Slatina, am avut ascultare la cancelarie si ma ocupam de tot ce tine de actele manastiresti, faceam de rând la biserica si unde mai era nevoie. Am pus la punct biblioteca si arhiva manastirii, listele cu inventarul si am încropit si un fel de muzeu. Când credeam ca am scapat de urmarire, am fost prins, judecat si apoi condamnat. Dupa ispasirea pedepsei, m-am întors tot la Manastirea Slatina, de unde am fost dat afara, pe când eram în anul trei la doctorat si am lucrat 10 ani la Fabrica de Mase Plastice din Bucuresti, pâna când am fost recuperat, pentru Biserica, de catre vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina, si numit secretar sef la Institutul teologic din Bucuresti. Nu se poate vorbi de Manastirea Slatina fara a spune ca este ctitoria si necropola lui Alexandru Lapusneanu, si mai ales ca în ultimul an al vietii sale a ales sa se calugareasca, primind numele de Pahomie. Aceasta se petrecea prin anul 1568. Lapusneanu îsi doarme somnul aici, în Manastirea Slatina, la poalele Carpatilor. Eu o consider aproape manastirea mea de metanie. E drept ca am fost calugarit la Manastirea Prislop de parintele Arsenie Boca, dar am stat acolo doar câteva luni, pentru ca ma cauta Securitatea. Asa am ajuns eu la Slatina si asa l-am cunoscut pe marele duhovnic în persoana Parintelui Arhim. Cleopa Ilie. Manastirea Slatina pastreaza astazi aceeasi frumusete de odinioara…". Aceasta marturisire este desprinsa dintr-o scrisoare pe care însusi mitropolitul Antonie mi-a adresat-o si pe care am folosit-o atunci când am încercat sa încondeiez chipul vladicii în cartea Portrete în cuvinte, ed. Trinitas, Iasi, 2007, p. 44. Scrisoarea dateaza din perioada grea a suferintei mitropolitului si a fost, cu siguranta, dictata unei persoane din apropierea acestuia.Din evocarile sale, putem constata ca Slatina a fost cu adevarat leaganul începutului sau în viata monahala. Dragostea netarmurita pentru aceasta vatra monahala din tinutul Falticenilor a pastrat-o în taina sufletului sau. Apropiindu-se de calatoria pamânteasca a dorit sa revada si sa se scalde în lumina duhovniceasca a iubitei sale manastiri. Înainte de a se înfatisa în fata Vesnicului Arhiereu, mitropolitul Antonie, desi se afla într-o stânjenitoare suferinta fizica, a dorit sa vada pentru ultima data locurile care i-au hranit sufletul în tinerete. A fost adus sa revada Slatina, Râsca, Sihastria, Neamtul. A fost gestul prin care a adus un ultim omagiu oamenilor si locurilor care au contribuit la formarea duhovniceasca a viitorului arhiereu, din vremea când si-a legat existenta de aceste locuri, la începutul drumului pe treptele slujirii Bisericii lui Hristos.Dar de ce oare a ramas Slatina atât de puternic încrustata în inima vladicii Antonie? Marturiile emotionante expuse mai sus constituie raspunsul acestei întrebari. La Slatina, viitorul urmas în tronul lui Şaguna a experimentat trairea vietii calugaresti dupa filele patericului. Slatina, în frunte cu iscusitul ei duhovnic si staret de atunci, avva Cleopa, a reprezentat pentru Antonie Plamadeala un stup duhovnicesc, unde rugaciunea si osteneala fratilor facea ca mierea harului dumnezeiesc sa îndulceasca clipele tihnite de rugaciune si ascultare. În obstea Slatinei, ierodiaconul Antonie a primit hirotonia întru ieromonah prin mâna episcopului Partenie Ciopron, experimentând frumusetea slujirii Dumnezeiestii Liturghii, înconjurat de parintii, fratii si de multimea de pelerini care veneau sa primeasca spovedania si cuvântul de folos de la marii duhovnici ai Slatinei.Ce a învatat vladica Antonie la Slatina? Multe si mântuitoare învataturi. Pentru a ne convinge ca, într-adevar, Slatina era o lavra ca din filele patericului, sa lasam sa graiasca tot amintirile celui care a trait acele întâmplari filocalice.Una din virtutile calugarului este saracia care disciplineaza, dar deopotriva te face si liber. Aceasta virtute a învatat-o dintr-o întâmplare petrecuta la Slatina cu un frate care venise sa se calugareasca la batrânete, dupa ce în lume fusese functionar bancar. Aduse cu sine mai multe articole de îmbracaminte de calitate pe care staretul si duhovnicul Slatinei nu le-a acceptat pentru a le împarti fratilor. Mai târziu, avva Cleopa le da de pomana unor cersetori, dându-i o lectie parintelui Serapion, care-si lipise prea mult sufletul de niste haine luxoase. Staretul Cleopa linisteste tulburarea acestuia amintindu-i: "ai pierdut ce n-ai avut, caci esti sarac precum ai vrut, asa cum se cade monahului" (Antonie Plamadeala, Traditie si libertate în spiritualitatea ortodoxa, Sibiu, 1983, p. 142).Atât de mult sporise viata duhovniceasca la Slatina în acele vremuri, încât Patriarhul acorda staretului Slatinei jurisdictie peste alte câteva manastiri, încercând o asemanare cu organizarea monahala de pe vremea lui Teodor Studiul. Cu toate eforturile, nu s-a putut copia decât în parte acel mod de organizare, deoarece vremurile erau tulburi si potrivnice monahismului. Bucuria mare a fost ca, la Slatina, ca oarecând în vechile manastiri din Rasarit, rugaciunea nu înceta niciodata. Fiecare vietuitor citea câte doua ore la Psaltire, în asa fel încât biserica nu se închidea niciodata, citirea Psaltirii facându-se permanent.Pe lânga activitatile gospodaresti, staretul manastirii se îngrijea ca fratii si parintii sa nu fie privati de stiinta de carte. Prin anii â50 functiona aici o scoala cu doua cicluri frecventata de aproximativ 25 de frati, care urmau sa dea examene la Şcoala Elementara din Gainesti. Dascalul acestor novici era însusi ierodiaconul Antonie, proaspat închinoviat în obstea ctitoriei lui Lapusneanu. Dupa doi ani, avva Cleopa, cu acordul conducerii Sfintei Mitropolii a Moldovei, deschide o adevarata scoala monahala, un seminar monahal de trei ani, unde erau înscrisi aproximativ 40 de elevi monahi. Profesori ai scolii teologice erau tot vietuitori din obste: protosinghelul Petroniu Tanase preda Tipicul si Muzica bisericeasca; ieromonahul Antonie Plamadeala preda Catehismul, Istoria monahismului si Studii biblice; ieromonahul Valerian Pârvulescu preda Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Activitatea culturala se manifesta la Slatina si prin grija cu care staretia manastirii rânduieste organizarea uni atelier de legatorie pentru carti.Revenind la trairea demna de filele patericului de la Slatina, sa mai adaugam înca o deosebita lectie despre smerenie si mândrie traita acolo de vladica Antonie. Un oarecare monah din obste, Ioil, se aratase deosebit de nevoitor, încât Consiliul duhovnicesc a insistat la avva Cleopa sa-l hirotoneasca, desi acesta avea multe îndoieli privind adevarata smerenie si râvna a tânarului monah (Antonie Plamadeala, Traditie si libertate…, p. 182). La insistentele Consiliului duhovnicesc al manastirii, staretul Cleopa îl propune spre a fi hirotonit ieromonah.Dupa hirotonie, parintele Antonie din obste constata ca într-adevar proaspatul ieromonah Ioil arata ca un înger în trup. Slujea frumos, era foarte smerit. Dupa rânduiala, staretul îl trimite sa slujeasca 40 Sfinte Liturghii la Schitul Rarau, pendinte de Slatina. Dupa ceva zile, a primit veste ca Ioil avea vedenii, iar în Sfântul Altar cineva nevazut îi aprindea lumânarile. Atunci înteleptul staret se hotaraste sa-l recheme în obste si de aici sa-l trimita cu ascultare la via manastirii de la Cotnari. Intuise avva Cleopa ca "peste Ioil a dat ispita. Naluciri, ce crezi sfintia ta? L-au luat dracii în primire. Crezi ca sta Dumnezeu sa-i aprinda lumânarile lui Ioil? L-au scos dracii din minti. Cine stie ce se întâmpla daca-l lasam la Rarau. Îl trimit la vie ca sa uite, sa se ia cu munca, cu fratii, cu mirenii. Daca i-am explica asta nu ar crede. Nu ar întelege. Ceea ce a vazut el este mai important decât cele ce îi spunem noi. Daca ceea ce s-a întâmplat este de la Dumnezeu, se va linisti, se va întoarce la toamna înapoi si nu va mai povesti la nimeni întâmplarea. Daca n-a fost de la Dumnezeu, se va razvrati. Datoria noastra este sa cercam duhurile. Vorbele staretului s-au adeverit întru totul. Ioil ajuns la Cotnari se razvratise: "Ce staret este si acesta. Mie mi-aprind îngerii lumânarile si el ma trimite sa lucrez cu mirenii? Nu ma mai întorc în manastire". Îmbunatatitul de odinioara Ioil lepadase haina monahala si devenise mirean. Parintele Cleopa, aflând de decizia dramatica a ieromonahului Ioil, a rostit cu aceeasi pilduitoare întelepciune: "Nu-i nimic, un Ion care se va cai într-o zi e mai de pret decât un Ioil care se mândreste".Asadar, tot în obstea Slatinei vladica Antonie a învatat ca sporirea duhovniceasca ramâne reala, sanatoasa, doar daca este pazita sub mantia smereniei, a discretiei, atât de trebuincioasa monahului.Smerenia este strâns legata de binecuvântare, care este un instrument al disciplinei. Aceasta, la rându-i, reglementeaza libertatea în cadrul traditiei. Şi aceasta învatatura a experiat-o tânarul ieromonah Antonie în obstea Slatinei. Unul din vietuitorii lavrei, Caliopie, cu ascultarea de econom, a hotarât sa plece în pustie. Plecarea neasteptata în plin sezon agricol a tulburat obstea. Fiind întrebat pastorul obstii, parintele Cleopa a spus ca nu stie nimic; a plecat în pustie deci, fara binecuvântare si fara ascultare. Spre toamna, Caliopie se întoarce la manastire, transfigurat. S-a întrunit Consiliul duhovnicesc al manastirii pentru a-l judeca pentru neascultare. Dupa multe propuneri, avva Cleopa hotarî; Caliopie va fi dezbracat de haina monahala si sa o ia de la început. La sfârsitul meselor sa stea la iesire si sa spuna la toata lumea: "Iertati-ma pe mine neascultatorul". Caliopie cel neascultator s-a învoit si a facut canonul cu smerenie si necârtire.Dupa perioada rânduita, el a fost trecut cu ascultarea la biserica. Nimic spectaculos pâna când ieromonahul Antonie Plamadeala afla de la avva Cleopa: "Caliopie a plecat la pustie cu binecuvântarea mea. La judecata eu singur stiam ca bietul om nu era neascultator, dar pe ceilalti i-am lasat sa creada ca-l iau în râs. Daca spuneam ca a avut blagoslovenia mea, toata osteneala lui ar fi fost zadarnica. Poate ca s-ar fi mândrit, ceilalti l-ar fi socotit sfânt si si-ar fi stricat toata asezarea sufleteasca".Este usor de observat ca mai toate întâmplarile, mai toate amintirile mitropolitului Antonie despre Slatina se leaga în chip fericit de persoana si lucrarea parintelui Cleopa Ilie, care, pe atunci, era pastorul acelei obsti monahale mari. Nu stim daca vladica Antonie a fost si el supus încercarilor din partea acestui iscusit staret si duhovnic. Dragostea cu care îl pomeneste în mai toate evocarile sale ne face sa credem ca ar fi fost încercat si el; modul pedagogic al acestor examene obligatorii aveau un rol precis: lepadarea oricarei urme de mândrie, nesupunere, neascultare si zidirea interioara a monahului, calauzirea lui pe drumul cel drept catre mântuire.Nu putem sa încheiem periplul duhovnicesc prin lumea filocalica a Manastirii Slatina, ajutati de amintirile emotionante ale unui martor ocular, fara a poposi în chip deosebit spre portretul maiestrit zugravit de mitropolitul Antonie cuviosului staret Cleopa Ilie. Din descrierile vladicii Antonie, parintele Cleopa era un om rugator; iubea osteneala, nevointa rugaciunii de noapte. "A fi obosit si a te lupta cu somnul, pentru monah este tot rugaciune, este jertfa", învata el pe ucenicii de la Slatina. Staretul Cleopa era foarte smerit si simplu. Nu era iubitor de averi. Chilia sa era permanent deschisa. "Avea un pat de scânduri pe care un singur obiect tinea loc de saltea, de cearsaf, de plapuma si de perna: un cojoc mitos cu care venise de la oi. Mai avea o masa de scândura de brad, un scaun si o icoana."Comportamentul pastorului lavrei era desprins din scrierile Sfintilor Parinti. Postea aspru, dar când musafirii îi calcau pragul casei servea masa cu ei obisnuit, pentru bucuria comuniunii, dar dupa aceea se pedepsea cu câteva zile de post aspru. Parintele Cleopa a gustat din toate etapele de formare si slefuire a vietii duhovnicesti monahale, inclusiv "retragerea în pustie". "Parintele Cleopa însusi era un contemplativ si, în ceea ce-l priveste pe el însusi, ar putea trai retras în deplina singuratate toata viata."Despre parintele Paisie Olaru, vietuitor în obstea de la Slatina, mitropolitul Antonie Plamadeala îsi aminteste:"Parintele era pustnic într-o obste de aproape o suta de calugari si frati. O taina a Ortodoxiei, a monahismului ortodox, în care poti fi singur în mijlocul unei mari multimi de oameni, în cea mai desavârsita singuratate, daca gândurile te poarta prin lume, în loc sa te adune în meditatie si rugaciune.Parintele Paisie era un om al chemarii mintii în inima, si a inimii în minte, al retragerii în sine, în acea sine în care, prin rugaciune neîncetata, poate fi adus sa salasluiasca Dumnezeu. Era un isihast desavârsit. Era duhovnicul întregii obsti de la Manastirea Slatina. Şi al staretului Cleopa, de a carui pretuire si iubire s-a bucurat pâna în ultima clipa a vietii.Generatii întregi de calugari si calugarite s-au bucurat de îndrumarile lui duhovnicesti. Era întelept, bun si iertator. Era plin de har, de o imensa iubire de oameni si de o caldura a inimii prin care razbatea ca un izvor lin sfintenia si întelegerea pentru toate slabiciunile omenesti, pe care le ierta asumându-si-le si exprimându-le el, prin post, canon de rugaciune si nevointa jertfitoare.N-a fost un predicator pentru multimi cum era parintele Cleopa. A predicat însa în scaunul spovedaniei, fiecaruia în parte. Acesta a fost harul, darul, misiunea si vocatia lui. Şi poporul credincios l-a simtit.N-a mers catre nimeni. Toti au venit catre el. Pâna în ultima zi a vietii, prin chilia sa s-au perindat zi si noapte pelerini, care si-au lasat acolo pacatele, pe care parintele Paisie le ardea în focul rugaciunii sale fierbinti.Mare duhovnic, a crescut în jurul sau mari duhovnici. A fost un adevarat profesor de spiritualitate ortodoxa, cuvântul lui întrupându-se din fapta si dintr-o simtire crestina nebântuita de nici o îndoiala si neîntinata de nici o abatere de la constiinta prezentei permanente a lui Dumnezeu în lume, în sufletul lui si în misiunea lui, cu care s-a simtit îndatorat ca dintr-o porunca anume.În ultimii ani parca ramasese din el numai sufletul. Se împutinase la trup, statea pe marginea patului cu epitrahilul pe piept si cu o cruce de lemn în mâna si penitentii treceau prin fata lui cu rabdare, unii asteptându-si rândul zile si nopti întregi.Dumnezeu sa-l ierte pe parintele Paisie daca va fi având pentru ce si sa-l odihneasca în pace! Şi de acolo de unde e acum, sa vegheze asupra sufletelor si vietilor noastre, ale celor ce l-am cunoscut sau nu l-am cunoscut. Sa ne mângâie. Sa ne stearga lacrima. Sa mijloceasca si de acolo, cum a facut-o în viata de aici, pentru noi, la Dumnezeu.Poporul îi va spune mereu "Parintele Pustnicu". Şi mereu îsi va aminti de dânsul.În calendarul sufletelor celor carora le-a adus mângâiere, el a si intrat, din momentul în care s-a nascut în cer. Caci moartea lui e doar o nastere în cer, cum se numeste moartea pe alocurea, atât de frumos.Avea parintele Paisie o vorba pe care o spunea, la despartire, tuturor celor care îl vizitau: "Sa ne întâlnim la usa Raiului!" Putem spera ca, fiind el acolo, la usa, va face totul ca sa ne-o deschida si noua. Daca ne vom aminti si vom împlini sfaturile lui. Caci toata întâlnirea cu el, la spovedanie, asta era: o poteca deschisa spre Rai."Acum întelegem de ce Slatina a ramas leaganul formarii duhovnicesti, scoala smereniei, a rugaciunii, a slujirii si a daruirii de sine pentru viitorul mitropolit al Ardealului. De aceea, în amintirile sale, Manastirea Slatina este acea oaza duhovniceasca la care s-a întors duhovniceste de multe ori în viata-i zbuciumata.(Articol publicat în edițiile Ziarului Lumina din 1 și 8 septembrie 2011, aparut sub semnatura Parintelui Arhim. Timotei Aioanei)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 903

Id: 36123

Data: Dec 2, 2013

Imagine: