Mănăstirea Voroneț a găzduit un curs de prim ajutor pentru monahii și personalul auxiliar

Monahiile din mai multe mănăstiri bucovinene și personalul auxiliar al mănăstirii sucevene Voroneț au participat vinerea trecută la un curs de resuscitare cardiorespiratorie.

Cursul a fost susținut de prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU SMURD – Iași, coordonator SMURD pentru regiunea Nord-Est. Participanții au primit informații teoretice și practice despre efectuarea manevrelor de resuscitare cardiorespiratorie de bază pentru copil și adult și defibrilarea automată externă.

Prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu a subliniat că, in cazul unui stop cardiac, cei din jur pot salva viața pacientului pană la sosirea unui echipaj medical.

Protosinghelul Alexandru Moroșan, directorul Departamentului farmaceutic „Arimateea” din cadrul Sectorului de Asistență Socială și Medicală al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a remarcat cat de importantă este parcurgerea unui curs de resuscitare, ilustrand aceasta cu un caz real.

Intalnirea s-a incheiat cu o prezentare despre beneficiile postului pentru sănătate, făcută de medicul Adriana Mihalaș, și cu distribuirea certificatelor de absolvire.

Accesoriile de prim ajutor au fost puse la dispoziția cursanților de echipa SMURD Iași și de Sectorul de Asistență Socială și Medicală al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Manifestarea s-a incadrat in tematica Anului omagial al pastorației și ingrijirii bolnavilor și a deschis calea pentru viitoare colaborări intre organizatori – Mănăstirea Voroneț, prin Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, respectiv Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Colegiul Medicilor din București.

Mănăstirea Voroneț a organizat vineri, 2 august 2024, un curs de prim ajutor pentru monahiile din mai multe obști bucovinene și pentru personalul auxiliar al mănăstirii. Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Inițiativa cursului a aparținut Stavroforei Gabriela Platon, stareța Mănăstirii Voroneț, după ce așezămantul monahal a primit un defibrilator de la dr. Adriana Mihălaș, secretar general al Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din București, care este originară din Gura Humorului.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 89

Id: 81592

Data: Aug 5, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).