Mihai Eminescu, pomenit la Bellu. PS Timotei a elogiat latura rugatoare a poetului

Poetul național Mihai Eminescu a fost comemorat miercuri la Cimitirul Bellu. Slujba de pomenire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

În cuvântul rostit, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit despre latura contemplativă și rugătoare a poetului.

„În anul 2022, pe care Biserica ni-l propune ca unul mai apropiat rugăciunii, observăm multe legături între persoana lui Eminescu și rugăciunea pe care a lăsat-o altora ca model”, a spus ierarhul.

„Dintre aceste rugăciuni pe care el ni le propune sunt două rugăciuni închinate Celei care este mai înaltă decât cerurile și mai curată decât strălucirile soarelui”.

„Ne întrebăm în această zi a pomenirii poetului nepereche de unde va fi învățat el aceste rugăciuni și este destul să revenim în familia lui cea de Dumnezeu iubitoare, dintre care cel puțin șapte membri au devenit monahi, respectiv monahii”.

„Poposind în mănăstirile unde se aflau rudeniile sale și în special la Mănăstirea Agafton, care avea atunci câteva sute de călugărițe, Eminescu a învățat taina rugăciunii”.

Din acest motiv, a argumentat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Eminescu a dorit să fie înmormântat simplu, asemenea călugărițelor, „după cum a văzut rânduiala înmormântării monahilor să fie și el îngropat în smerenie, nedorind sicriu bogat, nici flamuri, ci să i se împletească un pat din tinere ramuri”.

„În multe dintre manuscrisele sale au fost găsite trimiteri către Evanghelia după Ioan și către alte cuvinte ale Sfintei Evanghelii. Ceea ce înseamnă că a dorit mereu să se afle sub inspirație sfântă, atunci când lucra”.

„Dintre toate formele de cinstire a unui om, evocări, scrieri, aduceri aminte, cea mai importantă rămâne rugăciunea, pentru că rugăciunea străbate cerul și cere iară și iară milostivirea lui Dumnezeu pentru cel pomenit”, a adăugat la final ierarhul.

La finalul slujbei, cei prezenți au intonat imnul „Lumină lină”, una dintre cântările bisericești îndrăgite de Mihai Eminescu.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).