Mitropolitul Basarabiei a acordat TVR Moldova un interviu în care vorbește despre spiritualitatea creștină, rolul Bisericii în păstrarea identității românești și pelerinajul la Sfânta Parascheva. „Pelerinajul este o manifestare spirituală prin care se aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El. În timpul pelerinajului, Dumnezeu și omul se caută reciproc”, a spus ierarhul.
„Dintotdeauna, omul a căutat să pășească pe locuri sfinte, să atingă moaștele sfinților în care s-a arătat prezența sfințitoare a lui Dumnezeu. Prin aceasta, pelerinul dorește să-și intensifice iubirea și credința sa pentru Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Petru.
„În Sfânta Scriptură găsim multe exemple de pelerinaj, începând cu Avraam, care părăsește patria sa, Urul Caldeii, și pleacă într-o țară îndepărtată, pe care Dumnezeu i-a promis-o, Canaan. Hristos, în timpul activității Sale pământești, a practicat pelerinajul la Ierusalim, în copilărie cu Fecioara Maria și dreptul Iosif, iar mai apoi împreună cu Apostolii și Ucenicii Săi.”
„În locurile de pelerinaj vin oameni diferiți din multe regiuni ale lumii. De asemenea, motivațiile și dorințele lor sunt diferite”, a precizat părintele mitropolit. „Vârstele, starea socială, gradul de cultură, intensitatea credinței, sensibilitatea spirituală – toate sunt diferite. Un singur lucru au în comun – toți îl caută pe Dumnezeu.”
Biserica, liant al românilor de pretutindeni
Întrebat despre rolul Bisericii în păstrarea unității de neam, Înaltpreasfințitul Părinte Petru a declarat că „Biserica a fost dintotdeauna o păstrătoare a tradițiilor neamului. Ea a fost prezentă pe parcursul istoriei la toate evenimentele semnificative care au format poporul român”.
„Diaspora Patriarhiei Române reprezintă o punte între casă și alte meleaguri. Desigur, Noi în Basarabia, suntem acasă, căci suntem parte din trupul cel mare al României. Lucrarea noastră este de a menține vie identitatea noastră de neam, credință și cultură românească”, a spus părintele mitropolit.
Mitropolia Basarabiei a fost creată după Marea Unire de la 1918 prin ridicarea Arhiepiscopiei de Chișinău la rangul de mitropolie. Decizia înființării a fost luată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 15 noiembrie 1923. La acea dată, cuprindea Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia Hotinului și Episcopia Cetății Albe – Ismail.
Mitropolia Basarabiei a fost desființată în 1944, după ocupația sovietică în Basarabia. A fost reînființată în 14 septembrie 1992, prin decizie a Sfântului Sinod și recunoscută oficial de guvernul Republicii Moldova în 30 iulie 2002, după o decizie a Curții Europene pentru Drepturile Omului de la Strasbourg.
Sursa foto: TVR Moldova
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 279
Id: 75072
Data: Oct 15, 2021
Imagine:
Ziua Bastonului Alb sau Ziua Internațională a Nevăzătorilor este celebrată anual în ziua de 15 octombrie, informează
Data: Oct 15, 2021
Se împlineşte aproape un secol de la naşterea arhimandritului Dometie Manolache, pe care părintele Dumitru Stăniloae l-a numit „un erou al credinţei, un suflet de mare .....
Data: Oct 15, 2021
Părintele Arhimandrit Constantin Timiș, Vicar eparhial al Episcopiei Caransebeșului, a oficiat joi Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Nera, așezământul monahal cu cea mai numeroasă obște din vestul țării.
Slujba a fost oficiată în Paraclisul „Buna Vestire” al .....
Data: Oct 15, 2021
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a oficiat joi Sfânta Liturghie la Catedrala Unirii din Focșani și a sfințit noul sediu al Protoieriei .....
Data: Oct 15, 2021
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat joi Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Râșca Transilvană din județul Cluj. Cu .....
Data: Oct 15, 2021
Săptămânalul Lumina de Duminică, suplimentul de weekend al Ziarului Lumina, împlinește sâmbătă 16 ani de existență. Conceptul publicației este să ofere teme de reflecție pentru cititorul .....
Data: Oct 15, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).