Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul l-a comemorat marți pe Mitropolitul Anastasie Crimca, la 392 de ani de la trecerea sa în veșnicie.
Slujba de pomenire a avut loc în prezența obștii de maici de la Mănăstirea Dragomirna, în lăcașul de cult ctitorit de ierarhul comemorat.
În cuvântul adresat la finalul parastasului, Preasfinția Sa a făcut referire la rolul extraordinar pe care l-a avut Anastasie Crimca în viața monahală din Moldova secolelor XVI- XVII, la bogata sa activitate de cărturar și, mai ales, la darul făcut culturii şi arhitecturii româneşti prin ctitorirea Mănăstirii Dragomirna.
„Nu doar în piatră s-a sculptat frumos la Dragomirna, ci inimi împietrite au dobândit aici frumusețe lăuntrică. Nu doar manuscrise s-au împodobit aici, ca nicăieri altundeva, ci oamenii s-au împodobit cu virtuți”.
Episcopul vicar a îndemnat la recunoștință, la păstrarea şi transmiterea mai departe a „duhului” ctitorului Anastasie Crimca în obştea Dragomirnei, prin grija faţă de biserică, înfrumusețarea slujbelor, promovarea preţioaselor obiecte de patrimoniu ce îi poartă amprenta şi revigorarea preocupărilor lui culturale, notează Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Când a construit mănăstirea Dragomirna, Mitropolitul Anastasie a înfiinţat acolo şi o bolniţă, loc unde se acordau îngrijiri medicale persoanelor vârstnice şi sărace din punct de vedere material. El este și ctitorul primului spital public din Moldova.
Vezi și: 12 aspecte mai puţin cunoscute din viaţa Mitropolitului Anastasie Crimca
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 208
Id: 72505
Data: Jan 20, 2021
Imagine:
„Să avem grijă de haina sufletului nostru”, a fost îndemnul Episcopului Antonie de Bălți în ziua de Bobotează marți, 19 ianuarie 2021, după calendarul iulian nerevizuit.
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din oraşul .....
Data: Jan 20, 2021
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2021 „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.
Unul dintre cele mai valoroase locuri din punct de vedere al monumentelor funerare, al vechimii și al .....
Data: Jan 20, 2021
Editura Mitropoliei Ardealului, „Andreiana”, dar și revista Arhiepiscopiei Sibiului, „Revista Teologică” au fost evaluate de Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS) împreună cu alte edituri și reviste de profil teologic din țară.
În urma evaluării, s-au .....
Data: Jan 20, 2021
A 10-a ediţie a Campaniei „În braţele mamei” organizată de Misiunea Socială Diaconia a Mitropolia Basarabiei s-a încheiat. Bilanţul acţiunii a scos la iveală că pandemia nu afectat acest program.
„În campania din acest an, am constatat cu mare .....
Data: Jan 20, 2021
Părintele Ioan Agarici, parohul din Fedești, comuna Șuletea, județul Vaslui, a anunțat marți că Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din .....
Data: Jan 20, 2021
Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului a oficiat miercuri o slujbă de pomenire pentru predecesorul său, Eftimie Luca.
Momentul comemorativ a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, în ziua ocrotitorului spiritual al fostului .....
Data: Jan 20, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Predica la pomenirea Sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan (Pr. Prof. Constantin Coman, 30 ianuarie 2013)
Predica la Duminica a XXXII-a dupa Rusalii (a lui Zaheu) (Pr. Prof. Constantin Coman, 3 februarie 2013)
Predica la Duminica Sfantului Ioan Scararul (IPS Pimen, 14 aprilie 2013)
Predica la praznicul Adormirii Maicii Domnului (IPS Pimen, 15 august 2012)
Predica la praznicul Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul (Arhim. Melchisedec, 29 august 2011)
Predica a Parintelui Cleopa la pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (29 iunie 2012)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).