Mitropolitul Petru al Basarabiei şi Episcopul Antonie de Bălţi au sfinţit luni piatra de temelie a noului locaş de cult din Climăuţi care va fi construit şi cu sprijinul Parohiei Boian din Arhiepiscopia Sibiului.
Parohia sibiană a organizat la începutul lunii noiembrie o colectă pentru viitorul locaş de cult din Eparhia de Bălţi, iar banii au fost oferiţi părintelui Sergiu Marițoi, protopop de Edineţ şi paroh la Climăuţi.
Vechiul locaş de cult, care data din 1834, a fost distrus în totalitate de un incendiu în urmă cu trei ani. Preotul paroh a fost internat în spital cu arsuri grave.
Până la externarea clericului, comunitatea parohială s-a mobilizat şi a amenajat un paraclis în care a fost oficiată prima liturghie chiar în ziua de Crăciun a anului 2016.
În cuvântul adresat luni, 2 decembrie 2019, Mitropolitul Petru al Basarabiei a apreciat eforturile părintelui Sergiu de a construi o biserică la Climăuţi, în locul celei care a ars în anul 2016, şi le-a dorit creştinilor „mult ajutor de la Domnul şi de la Măicuţa Sa, care este ocrotitoarea comunităţii, în această frumoasă lucrare de construire a unui locaş sfânt”.
Biserica din Climăuţi este primul locaş de cult care urmează să fie construit în Eparhia de Bălţi după înscăunarea Preasfinţitului Părinte Antonie.
Foto credit: Episcopia de Bălţi
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 294
Id: 68455
Data: Dec 4, 2019
Imagine:
Un text de opinie semnat de Cristi Șelaru pentru Știri pe surse scoate în evidență modul nedrept în care tratează de cele mai multe ori opinia publică Biserica Ortodoxă Română.
„Biserica a ajuns ținta în care toți tragem. Ne revărsăm ura, acolo de unde izvorăște .....
Data: Dec 4, 2019
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti (FTOUB) va avea loc marţi, de la ora 18:00, conferinţa cu titlul Jertfa tinerilor din decembrie 1989 – redescoperire a demnității neamului.
Invitatul serii este Pr. Conf. Gheorghe .....
Data: Dec 4, 2019
Episcopia Devei şi Hunedoarei a donat marţi 10.000 de euro la Concertul caritabil „Fabrica de pian”.
Concertul de pian a avut loc la Sala Șemineului a Muzeului .....
Data: Dec 4, 2019
Pentru întreaga carieră dedicată studiului religiei și implicării în sfera umanitară, Arhiepiscopul ortodox grec al Americii, Înaltpreasfinţitul Părinte Elpidofor, a primit marţi premiul Constantin Brâncoveanu – categoria culte – din partea Fundaţiei Alexandrion.
.....Data: Dec 4, 2019
Muzeul Etnografic din satul Buda a fost inaugurat duminică de Ziua Naţională a României.
Ideea proiectului aparţine familiei Mihăilă din satul Buda, în special tânărului Mihăilă Alin, elev al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman.
Tânărul a moștenit .....
Data: Dec 4, 2019
Arhiepiscopul Timotei şi Episcopul vicar Emilian Crişanul au inaugurat miercuri noul corp al Bibliotecii de la Facultatea de Teologie din Arad.
Spaţiul inaugurat în data de 4 decembrie cuprinde 25.000 de volume.
La slujba de binecuvântare au participat Prof. .....
Data: Dec 4, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).